Creștinul și fericirea

Creștinii sunt ispitiți, bineînțeles, să fie descurajați și întristați de circumstanțe copleșitoare. În astfel de circumstanțe, însă, trebuie să ne amintim că nu avem niciun drept să ne simțim așa! Pavel, care știa ce înseamnă să fii în închisoare, să fii bătut și scuipat, să fii ignorat cu bună știință, ne poruncește să ne bucurăm, în ciuda a ceea ce simțim: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4)

Bucuria ilustrată

Pavel nu e omul care să ceară de la alții să facă ceea ce el însuși nu a făcut. Acesta este motivul pentru care, de-a lungul vieții lui, putem identifica bucuria chiar și în cele mai dificile și pline de provocări momente.

Arestat pentru ascultare de Evanghelie, apostolului i se ia libertatea și demnitatea. În acest context, el ar fi putut să aibă anumite sentimente negative față de situația în care se afla. Cu siguranță, filipenii se străduiau să găsească explicații – cel mai eficient slujitor al lui Dumnezeu a fost băgat la închisoare. Unii puneau la îndoială înțelepciunea sau suveranitatea lui Dumnezeu, alții poate chiar pe amândouă!

Sentimentele lui Pavel probabil că spuneau că depresia, resentimentul sau mânia ar fi răspunsul corect. În ciuda acestui fapt, el a ales să se concentreze pe partea bună a experienței. Ca urmare a arestării sale, câțiva membri din garda lui Cezar au auzit Evanghelia. Pavel poate fi în închisoare, dar Cuvântul lui Dumnezeu „nu este legat” (2 Timotei 2:9). Pentru apostol, evanghelizarea gărzii pretoriene a meritat toate suferințele pe care a trebuit să le îndure. Cu toate că era într-o situație dificilă, Pavel a putut să se bucure, pentru că a avut o perspectivă care îl făcea să privească dincolo de confortul său imediat.

Pavel avea dușmani care erau hotărâți să-i facă rău. În mod surprinzător, ei erau tot predicatori ai Evangheliei, dar erau invidioși pe succesul și popularitatea lui. Ei predicau în așa fel încât să agraveze suferințele lui Pavel, presupunând că prin acțiunile lor ei pot să mai adauge „un necaz la lanţurile mele” (Filipeni 1:17). Unii erau încântați de faptul că apostolul primea ceea ce ei considerau că merită.

Pavel a depins de mila judecătorului roman. În primul capitol, el vorbește despre posibilitatea morții (Filipeni 1:20). Mai târziu, el dezvoltă subiectul, sugerând că e posibil să fie „turnat ca o jertfă de băutură” (2:17). Apostolul este realist și recunoaște că eforturile și suferințele sale ar putea să fie premergătoare martirajului. Dar este el deprimat? Este el plin de resentimente? Nicidecum! „Eu mă bucur, şi mă bucur cu voi toţi!,” adaugă el.

Bucuria întruchipată

Putem defini în mod clar ce fel de bucurie este aceasta, bazându-ne pe ceea ce Pavel scrie în Filipeni? Două adevăruri teologice aduc sursa bucuriei în atenția noastră. În primul rând, bucuria este rezultatul unirii noastre cu Cristos. Dumnezeu ne-a creat și apoi ne-a născut din nou prin Cristos, astfel încât să avem relații profunde și de durată; acestea sunt sursa celor mai mari bucurii ale noastre. Dar nicio relație nu depășește părtășia noastră cu Isus Cristos. Pavel și-a început scrisoarea către filipeni amintindu-le creștinilor de relația lor cu Isus Cristos: ei erau „în Cristos” (1:1). Făcând asta, Pavel scoate în evidență un adevăr fundamental. Credința, după cum Isus le-a amintit ucenicilor săi, este o încredere „în” Cristos (Ioan 14:12). Credința implică o unitate în care noi depindem în totalitate de resursele celuilalt. Conceptul a fost dezvoltat în analogia prezentată de Isus: El este via, noi suntem mlădițele (Ioan 15). Isus își asigură ucenicii: „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:11). Nu este clar dacă Isus a vrut să spună că credincioșii ar fi beneficiarii bucuriei sau sursa bucuriei. Cel mai probabil, intenția a fost ca ambele aspecte să fie transmise. Cristos ne redă nouă – care am pierdut orice bucurie – bucuria pe care El o găsește în noi! Și când ne vede că aducem roadele pe care ar trebui să le aducem, printre care se numără, desigur, și bucuria (Galateni 5:22), aceasta Îi aduce și Lui bucurie! Poate că acum vedem importanța bucuriei în viețile noastre: ea bucură inima Mântuitorului nostru! 

În al doilea rând, bucuria vine din a gusta dulceața harului. Reacția la lipsa bucuriei ar trebui să ne reamintească unde am fi fără harul lui Dumnezeu. „Harul, ce sunet fermecător,” scrie Philip Doddridge, nuanțând modul în care creștinii au perceput întotdeauna modul în care Dumnezeu relaționează cu noi. Harul este salutul de început și de final al acestei epistole (Filipeni 1:2, 4:23). În continuarea salutului de la începutul epistolei, Pavel le spune filipenilor cât de bucuros se simte când se gândește la ei, menționând că unul dintre motivele bucuriei sale este faptul că „sunteți părtași ai aceluiași har” (Filipeni 1:7). Creștinii își găsesc bucuria în modul în care Dumnezeu a interacționat cu ei.

Bucuria răsare din cunoașterea valorii pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Când Pavel a devenit creștin, ceva i s-a întâmplat – percepția lui asupra lucrurilor cu adevărat valoroase s-a schimbat. Harul lui Dumnezeu a devenit delectarea lui de căpătâi. Prin comparație, el asociază bogățiile lumii cu cuvântul grecesc skybala – tradus rafinat prin „gunoi”, însă o traducere mai fidelă ar fi „bălegar” (Filipeni 3:8). Dumnezeu i-a dat un lucru nespus de măreț – o neprihănire care nu este a lui însuși – iar Pavel este măcinat de dorința de a cunoaște cât mai mult din acest har minunat al lui Dumnezeu (Filipeni 3:7-10).

 Bucuria poruncită

Porunca de a ne bucura are în vedere două aspecte. În primul rând, în măsura în care suntem capabili, trebuie să învățăm să ne controlăm emoțiile. Există diferite tipuri de depresie, cu siguranță, iar unele sunt rezultatul dereglărilor fizice sau psihologice complexe. Sunt însă perioade când suntem depresivi din punct de vedere spiritual, fără a avea niciun motiv. Sunt perioade când cel mai bun lucru pe care îl putem face cu emoțiile noastre este le luăm la întrebări: „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu” (Psalmul 42:11).

Mult prea des ne petrecem zilele în suferință și melancolie din cauză că nu luăm în serios adevărul despre persoana lui Dumnezeu și despre controlul pe care El îl poate avea în viețile noastre. Trebuie să ne rugăm și să-I cerem lui Dumnezeu putere pentru a depăși stările depresive și melancolice. Unele stări pe care le putem avea sunt contrare voii lui Dumnezeu; El dorește să ne bucurăm. Putem deveni împietriți, refuzând să vedem mâna Lui bună și, astfel, să lăsăm tristețea să ne roadă pe dinăuntru ca o molie, până la distrugere. 

În al doilea rând, nu contează în ce circumstanțe ne-am afla, noi trebuie să căutăm explicația care să ne facă să ne bucurăm. Trebuie să „ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre” (Romani 5:3). Îmi aduc aminte de povestea lui Horatio Spafford, un om de afaceri din Chicago care a pierdut totul în incendiile care au cuprins orașul în 1873. Și-a trimis soția și cele patru fiice în Anglia pe nava SS. Ville de Havre, însă, în urma unei ciocniri cu o altă navă (Lochearn) în mijlocul Atlanticului, a primit vestea că 261 de oameni și-au pierdut viața, printre care și cele patru fiice ale sale. Doamna Spafford, care a fost salvată, i-a trimis o telegramă cu textul: „Am supraviețuit. Singură”. Când s-a îmbarcat pe următoarea navă disponibilă ca s-o întâlnească, căpitanul vasului i-a arătat lui Horatio locul exact în care fiicele lui s-au înecat. În această circumstanță, el a scris următoarele versuri:

Când val de durere se-nalță pânʼ la cer

Și nu știu în cine să sper

Isus îmi șoptește, prin El voi trăi

Pace-n suflet îmi va dărui.

Acesta este modul în care Dumnezeu vrea să trăim. Nu avem niciun drept să ne așteptăm ca viețile noastre să fie ferite de probleme. Dar, dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, suntem convinși de grija și providența Lui în fiecare circumstanță. El are în vedere fiecare detaliu. El nu face greșeli (Romani 8:32-39). Fiecare moment al existenței noastre aduce suficiente motive de bucurie: binele și răul se completează reciproc pentru a alcătui un imn de laudă la adresa Dumnezeului nostru atotputernic.

Articol scris de Thomas Derek pentru Ligonier Ministries (https://www.ligonier.org/learn/articles/christian-and-joy).