Credința de a nu primi lucrurile cerute – devoțional din Psalmul 78

Unul dintre pasajele biblice propuse pentru a fi citite azi, în cadrul programului alcătuit de Robert Murray M Cheyne, este Psalmul 78:1-39. Este unul dintre psalmii mai lungi, iar în acest devoțional vom privi în mod special la patru versete: v. 21-25.

Poate că unii dintre cei care citesc această meditație se gândesc că m-am încurcat și, din greșeală, am strecurat acea negație în titlu. Așa ne-am obișnuit să gândim: „dacă ai o credință mare, vei primi ceea ce ai cerut.” Acest principiu apare sub o mulțime de forme: „dacă ne rugăm cu o credință mare, vom asista la minuni mari”/ „dacă cerem cu credință, vom primi multe lucruri.” Principiul nu este greșit! Scripturile ne îndeamnă mereu să cerem și ne îndeamnă să o facem cu credință. De-a lungul istoriei biblice și a istoriei bisericii, sfinții au cerut și au primit. În felul acesta, credința lor și a celor care au privit a fost întărită. Cartea Faptele Apostolilor ne vorbește despre cei care au ajuns să creadă, privind la minunile înfăptuite de apostoli.

Revin: principiul e corect, dar este incomplet! Versetele 21-25, din Psalmul 78, mi-au atras atenția: „Domnul a auzit și s-a mâniat./ Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov,/ și s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui,/ pentru că n-au crezut în Dumnezeu,/ pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui./ El a poruncit norilor de sus,/ și a deschis porțile cerurilor:/ a plouat peste ei mană de mâncare,/ și le-a dat grâu din cer./ au mâncat toți pâinea celor mari,/ și le-a trimis mâncare să se sature.” (Psalmul 78:21-25)

Ceea ce m-a frapat, citind aceste versete, este că evreii au primit ceea ce au cerut, dar acesta nu a fost un semn al credinței, ci al necredinței lor. Ei „n-au crezut în Dumnezeu,” iar El „ a plouat peste ei mană de mâncare.”

A trăi prin credință înseamnă să continui să crezi că Dumnezeu este atotputernic, că nimic nu Îi este cu neputință, chiar și atunci când nu își oferă ceea ce ai cerut.

A trăi prin credință înseamnă să crezi că Dumnezeu este atoateștiutor și înțelept și că lipsa pe care El o îngăduie în viața ta va lucra pentru binele tău veșnic.

A trăi prin credință înseamnă să crezi că Dumnezeu este dragoste, chiar și atunci când îngăduie să treci prin valea adâncă a suferinței.

Uneori, insistența și văicăreala noastră Îl determină pe Dumnezeu să ne dea ceea ce am cerut, dar acesta nu este semnul unei credințe mari, ci al judecății divine, după cum ne arată în continuare psalmului citat: „Dar n-apucaseră să-și stâmpere bine pofta,/ mâncarea le era încă în gură,/ când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor…” (Psalmul 78:30-31a)

A trăi prin credință nu înseamnă a primi tot ce îți dorești, ci a umbla cu Dumnezeu, încredințat că aceasta îți este suficient, indiferent de greutatea drumului.

Nu pot să nu leg această meditație de concluziile pe care autorul Epistolei către Evrei le prezintă la finalul capitolului. Prin credință, unii dintre oameni prezentați aici au primit lucruri extraordinare: „Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe…” (Evrei 11:33-34).

Capitolul credinței nu se încheie însă cu ei: „Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri, închisoare; au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, chinuiți; au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți (…) TOȚI ACEȘTIA, MĂCAR CĂ AU FOST LĂUDAȚI PENTRU CREDINȚA LOR, TOTUȘI N-AU PRIMIT CE LE FUSESE FĂGĂDUIT.” (Evrei 11:36-37, 39).

Unii au primit, alții nu. Din perspectiva lui Dumnezeu însă, cu toții sunt EROI AI CREDINȚEI!