Cort ceresc – cort pământesc Devoțional din Evrei 9

În prima parte a capitolului, v. 1-10, autorul descrie vechiul Cort al Întâlnirii. Structura acestuia este bine cunoscută. Prima parte era numită locul sfânt, iar acolo erau așezate sfeșnicul și masa pe care erau puse cele douăsprezece pâini. Locul sfânt era separat de cel preasfânt (sau Sfânt Sfintelor) prin perdeaua pe care erau lucrați heruvimi. În locul preasfânt se afla Chivotul Întâlnirii, locul unde se odihnea prezența lui Dumnezeu. Nu putem decât să ne gândim la încântarea cu care evreii află că Însuși Dumnezeu dorește să locuiască în mijlocul lor. Pentru că în perioada respectivă evreii locuiau în corturi, Dumnezeu cere să I se facă și lui un cort: „Să-mi facă un locaș sfânt și eu voi locui în mijlocul lor!” (Exodul 25:8).

Cu toate acestea, bucuria apropierii lui Dumnezeu de popor poate să devină foarte repede o frustrare, pentru că în locul în care se odihnea prezența sfântă a lui Dumnezeu era închis. Intrarea acolo era strict interzisă. Practic, autorul epistolei ne arată că în locul sfânt intrau și alți preoți care îndeplineau slujba, dar în locul preasfânt intra o singură persoană: marele preot. Nici chiar acestuia nu îi era permis să intre ori de câte ori dorea, ci doar odată pe an și atunci cu sângele cu care făcea ispășire (vezi v. 6-8). Dumnezeu era atât de aproape, dar atât de departe…

Vechiul Testament relatează istorisirile cumplite ale unor oameni care au încercat să se apropie de Dumnezeu după capul și rânduielile lor. Cel mai adesea, lucrul acesta i-a costat viața.

Tocmai de aceea, îl binecuvântăm pe Domnul pentru a doua parte a capitolului 9, din Evrei, care începe în v. 11: „Dar Hristos a venit…”. El a venit ca Mare Preot, dar un Mare Preot mai bun. Mai bun, explică autorul, pentru că El nu a slujit într-un cort făcut de oameni, ci a pătruns în prezenta directă și imediată a lui Dumnezeu, în ceruri. Dacă studiem instrucțiunile pentru zidirea cortului din Exodul, ne vom da seama că acestea sunt o oglindă a locuinței cerești a lui Dumnezeu. Fiind locuința lui Dumnezeu, cortul era o reprezentare a cerului pe pământ. Un fel de copie, de umbră, ne arată autorul epistolei. Hristos însă a pătruns și a rămas în Ceruri: „Căci Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească (…), ci a intrat în cer, ca să se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (vezi v. 24). Mai mult, spre deosebire de marii preoți din ordinul lui Aaron, El nu a trebuit să repete lucrarea de ispășire și să intre de mai multe ori (vezi v. 25-28).

Să nu uităm că epistola este adresată unor oameni care erau ispitiți să se întoarcă la iudaism, la lege, la vechiul legământ, la vechiul templu… În cele din urmă, în discuțiile creștinilor iudei cu conaționalii lor care rămăseseră la cele vechi, aceștia din urmă puteau să le amintească: „Voi nu mai aveți nici templu, nici jertfe, nici preoți!”. La care creștinii evreii puteau răspunde: „Nu! Și nici nu mai avem nevoie! Avem un Mare Preot care a străbătut cerurile și care s-a așezat odată pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. Iar El ne oferă o nădejde infinit mai bună și mai sigură decât cea oferită de preoți muritori, într-un templu pământesc!”.

The Building of the Tabernacle with the Israelites sewing the Curtains