Copiii noștri ne cresc pe noi

Lecții din școala părinților

 În calitate de mame și tați, șansele ca să fim părinți perfecți sunt la fel ca șansele de a fi oameni perfecți: nule. 

Nu suntem atotștiutori. Părintele care consideră că a învățat tot ce a avut de învățat și a terminat procesul de maturizare, rămâne imatur. Mai avem multe de învățat și copiii noștri fac parte din acest proces de maturizare. Obișnuiam să cred că etapele sunt următoarele:

1. Maturizează-te
2. Căsătorește-te
3. Fă copii

Dar, nu! Te căsătorești, crești puțin, ai copii și apoi crești mult mai mult. Copiii noștri ne ajută să creștem.

Familia ca o școală pentru părinți

Un părinte care a primit sfaturi doar de la adulți, încă nu s-a maturizat complet. Părinții nu pot analiza tot ceea ce aud despre creșterea copiilor, până nu au ei copiii lor. Când predam în școlile pubilce, una dintre colegele mele, care nu avea copii, dar care deținea o diplomă de master, s-a considerat destul de pregătită pentru a-i educa. Din păcate, ea nu știa ce nu știa. Experiența de părinte îți oferă o școală de neegalat. Testele pot părea un pic dificile uneori, dar a deveni părinte înseamnă să te înscrii. În școlile normale, testele sunt precedate de lecții. În viață, inclusiv în creșterea copiilor, testele apar înainte de lecții și sunt, de fapt, parte a lecțiilor.

„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie atunci când vă confruntaţi cu felurite încercări, căci ştiţi că încercarea credinţei voastre produce răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi ducă la desăvârşire lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, fără să vă lipsească nimic.” (Iacov 1:2-4)

Creșterea copiilor aduce o serie nesfârșită de teste și încercări, iar ca instrumente în mâna lui Dumnezeu, aceste teste produc un caracter parental matur.

Multe lecții ale unui copil

A deveni părinte nu înseamnă, așadar, că încetezi să înveți și căminul este o școală minunată, dată de Dumnezeu. Care sunt unele dintre lecțiile pe care părinții ar putea să le învețe în această școală a familiei? Luați în considerare doar câteva exemple:

Copiii ne învață că viața este scurtă. Copilăria trece într-o clipă. Suntem mai bătrâni decât credem, mai aproape de linia de sosire. Chiar și atunci când viața pare să se târască, ea zboară, cu tot mai puțin nisip rămas în clepsidră. Copiii mei sunt acum de vârstă mijlocie, iar copiii lor devin adulți. Cum s-a întâmplat asta atât de repede? Deoarece viața este scurtă, părinții înțelepți își sortează prioritățile astfel încât lucrurile principale să aibă prioritate, amânând corespunzător lucrurile mai puțin importante.

Copiii ne reamintesc de lecțiile pe care le uităm în mod constant, cum ar fi centralitatea harului care ne dă puterea de a face ceea ce ar trebui să facem; necesitatea realismului umil, care ne îndreaptă înapoi spre harul de care avem nevoie; și măreția lui Dumnezeu, care oferă întotdeauna suficient din acel har dătător de putere. „Dumnezeu poate să vă umple cu tot harul, pentru ca, având întotdeauna toate cele de care aveți nevoie, să abundați în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8).

Copiii ne arată (și ne reamintesc) cum este să primești Împărăția lui Dumnezeu: „Adevărat vă spun, cine nu primește Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea” (Marcu 10:15).

Copiii pot fi modele de credință, uimire, dorință și încântare. Ei ne pot învăța că Universul creat de Dumnezeu este un loc fascinant. Părinții vigilenți sunt în căutarea modurilor de a imita aceste semne vii, date de Dumnezeu, în casele noastre. De la ei putem învăța cum să încercăm lucruri, să experimentăm.

Copiii sunt, de asemenea, oglinzi, reflectând înapoi către noi prioritățile și caracterul nostru. De unde a învățat acel copil să folosească acel ton al vocii? Casa servește drept un laborator excelent în care să practicăm să ne păzim vorbele. Oglinzile ascultă.

Ca oglinzi, copiii ne învață despre noi înșine, că noi (părinți și copii) suntem o rasă de păcătoși, născuți cu o înclinație păcătoasă, niciunul dintre noi neîmplinind dreptatea – nu, niciunul (Romani 3:10-12). Cu toții tindem să fim egoiști, făcând eforturi prostești de a ne auto-justifica. A educa fără o conștientizare a naturii noastre păcătoase este ca și cum ai grădinări fără a fi conștient de buruieni.

Copiii mi-au reamintit, de asemenea, că mila acoperă o mulțime de păcate. Ei pot fi modele de iertare. Nu risipiți aceste modele!

Precum artificiile 

De-a lungul timpului, copiii ne învață despre cât de mult depindem de Dumnezeu Însuși pentru a ne crește copiii. Deși părinții au o influență extrem de mare în formarea vieților copiilor lor, dacă copiii tăi nu te fac, în cele din urmă, să te eliberezi de ideea că ești responsabil pentru tot ceea ce devin, atunci permite-mi să te eliberez de această idee nebiblică chiar acum.

Odată, când am lansat un pachet de artificii artizanale, din același material și făcute să se îndrepte în aceeași direcție, ele s-au lansat în direcții extrem de variate: unele se învârteau și se răsuceau, altele țâșneau direct spre cer, iar câteva explodau înainte de a părăsi rampa de lansare. În providența lui Dumnezeu, copiii variază la fel ca artificiile artizanale. Da, poți să le îndrepți, dar nu poți garanta că vor ajunge în același loc. Nu toate variabilele sunt în controlul părinților. Copiii ne învață această lecție, ilustrată prin viețile lor. Unicitatea fiecărui copil (la orice vârstă) ne arată creativitatea inegalabilă a lui Dumnezeu.

   Este adevărat că unii părinți nu fac ceea ce trebuie în a-și „îndrepta” micile artificii corect și paragraful de mai sus nu are scopul de a le liniști vinovăția. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că artificiile din același pachet, fabricate în același mod, îndreptate de aceiași oameni, pleacă în direcții diferite. Dacă părinții nu știu acest lucru de la început, apariția copiilor oferă un exercițiu practic în recalibrarea așteptărilor. 

 Consideră casa ta o școală

A învăța de la copiii noștri depinde, în parte, de acceptarea realității profunde și continue a imperfecțiunilor noastre. O astfel de conștientizare umilă și realistă susține deschiderea sănătoasă și înțeleaptă a părinților, ajutându-ne să nu fugim de lecțiile dureroase pe care le vedem în oglinda reprezentată de copiii noștri.

Am găsit util să mă întreb sincer: „Cum mă rafinează Dumnezeu prin intermediul cuvântului Său, prin acești copii pe care mi i-a dat și prin circumstanțele în care mă aflu acum?” Pe lângă faptul că sunt puternic încurajat de sclipirile de progres care apar ocazional, sunt ajutat și de adversitățile pe care le întâmpin ca părinte. Provocările părintești, ca mesageri ai lui Dumnezeu, mă umilesc, îmi arată unde este necesară (sau întârziată) pocăința, smulg buruienile egoismului și imaturității din inima mea și împrăștie îngrășământ pe solul din care crește roada Duhului.

Provocările părintești mă îndeamnă să mă concentrez din nou și din nou și să construiesc nu doar o casă, ci o viață. Ele mă stimulează să plantez semințe și să ud semințele plantate în propria mea inimă de copiii mei, dați de Dumnezeu. Doamne, fă să fie așa.

Soția mea și eu le-am spus adesea copiilor noștri: „Voi ne-ați crescut.” Slavă lui Dumnezeu!

Un articol scris de Sam Crabtree

https://www.desiringgod.org/articles/our-children-raise-us#a-child-s-many-lessons