Conversația consolidează caracterul (II)

Dacă o conversație bună necesită o înclinație spre acțiune, ea necesită, de asemenea, stăpânirea reacțiilor.

În schimbul de replici al conversației, fiecare partener oferă răspunsuri care se adresează și se bazează pe ceea ce spune cealaltă persoană, iar gradul de adecvare al acestor răspunsuri nu poate crește decât în urma ascultării atente. Nu se poate realiza o astfel de ascultare într-o stare de stres și anxietate – nu poți fi atent la ceea ce spune cealaltă persoană, dacă ești atent la o furtună emoțională interioră. Anxietatea îți va face cuvintele să fie precipitate, stângace, grăbite. O persoană bună la conversație trebuie, prin urmare, să învețe să își liniștească emoțiile.

Chiar dacă nu ești stresat social, este nevoie de un calm, de un calm rece, pentru a-ți menține răspunsurile cumpătate atunci când cealaltă persoană spune lucruri care pot părea jignitoare, care induc furie, care produc gelozie sau care pur și simplu diferă semnificativ de propriile opinii. Capacitatea de a primi orice spune cineva cu un echilibru imperturbabil și o echidistanță stoică face să nu-ți fie teamă să intri în orice fel de dialog, cu orice fel de persoană.

Smerenia

Disprețul pentru discuțiile mărunte este adesea ascuns în disprețul pentru superficialitate, dar, de fapt, își găsește rădăcinile într-o formă mai puțin măgulitoare de mândrie. Este aceeași manifestare a ego-ului care vrea să sară peste fazele de început mai puțin interesante ale oricărui nou demers, pentru a sări direct în profunzimile sale mai interesante. La fel ca omul care evită să înceapă de pe ultima treaptă a unui loc de muncă pentru a urca în ierarhie, omul care disprețuiește discuțiile mărunte crede că o astfel de conversație „măruntă” este sub nivelul său.

Cel care se pricepe la conversație știe că deprinderea oricărei activități începe cu elementele de bază, cu dobândirea unei înțelegeri a elementelor fundamentale. El nu se simte prea bun pentru a sta la taclale; este dispus să înceapă cu puțin și să lase cu răbdare ca discuția să ia amploare.

Puterea de observație

Peisajul conversației este surprinzător de bogat, divers și nuanțat. Sunt multe de observat pe măsură ce îi parcurgi contururile: locurile în care tu și interlocutorul vă conectați și în care nu sunteți de acord, subiectele care îl animă cel mai tare, pauzele, ezitările și schimbările subtile de ton care subliniază sau infirmă cuvintele rostite sau dezvăluie o semnificație lăsată neexprimată, o referință menționată în treacăt care indică ceva ce se vrea divulgat, dar care are probleme în a ieși la suprafață în mod direct.

Cel care vrea să transforme o discuție într-o explorare mai profundă, o conversație într-o investigație, trebuie să fie un bun detectiv: trebuie să își țină ochii ațintiți și urechile foarte bine ciulite, să descifreze indicii pe care majoritatea le-ar rata. Cel care vrea să învețe arta conversației dezvoltă și arta de a observa.

Diminuarea egoului

Atunci când vorbim doar despre noi înșine și nu reușim să întrebăm cealaltă persoană nimic despre ea însăși – când o întrerupem grosolan, abia permițându-i altcuiva să scoată un cuvânt și neascultând-o atunci când o face –, conversația poate deveni doar o altă platformă de exprimare a narcisismului nostru.

Dar, făcută cum trebuie, ca un schimb adevărat, puține lucruri ne pot scoate din noi înșine așa cum o poate face conversația. Ea permite un spațiu în care poți cultiva un interes real pentru ceilalți. Cel priceput la conversație este animat de întrebări de soiul: „Cum pot să înțeleg mai bine această persoană? Cum o pot face să se simtă în largul ei? Ce sentimente și experiențe stau la baza acestei dezvăluiri? Ce încearcă cu adevărat să spună?” Lumina reflectoarelor trebuie cedată de bună voie pentru a răspunde la aceste întrebări. Interlocutorul potrivit reușește să-și diminueze nevoia de a interveni. El trece dincolo de absorbția egoului pentru a observa și evidenția ideile celuilalt. Eliberat de sentimente de gelozie sau nesiguranță, el recunoaște, apreciază și complimentează punctele forte care ies la suprafață în timp ce o altă persoană vorbește.

Creativitate

Conversația este o abilitate, o arenă pentru competență și strategie, la fel ca șahul.

Conversația este, de asemenea, o artă, un act cooperant de creativitate, precum dansul.

Partenerii de conversație trebuie să valseze împreună, să atingă notele potrivite, să se miște pe o muzică armonioasă compusă de ei înșiși.

La fel ca membrii unei orchestre, participanții la o conversație construiesc împreună ceva ce nu ar putea fi creat separat. Coliziunea energiilor în cadrul acestui mecanism comun generează sentimente, semnificații, percepții și idei noi, dătătoare de viață.

Nu este o coincidență faptul că locurile și perioadele în care conversația a fost cel mai mult celebrată – fie în cadrul piețelor publice din Grecia antică, fie în saloanele și cafenelele din Europa secolului al XVIII-lea – au produs, de asemenea, o mare parte din cele mai originale curente de gândire și filosofie ale istoriei.

Curajul

Fiecare pas în conversație este un pas în necunoscut. Cum va decurge? Va avea ca rezultat o conexiune? Intimitate? Stânjenire? Ostilitate?

Din cauza acestei imprevizibilități, atunci când ne apropiem de pragul unei conversații – mai ales una cu greutate – simțim anxietate, chiar teamă. Și tocmai din acest motiv trecerea acelui prag, fără să știm unde va duce, necesită curaj.

Curiozitatea și deschiderea

Fiecare persoană este precum o mică țară suverană, o microcultură, o lume în sine. Iar pașaportul pentru a vizita aceste teritorii este conversația.

Fiecare persoană are ceva să ne învețe, dacă ne apropiem de ea cu deschidere și curiozitate. Pentru că fiecare persoană a avut experiențe diferite și filtrează lumea prin intermediul lor, fiecare ne poate oferi un unghi diferit asupra vieții. Acestea pot fi date educative sau intuiții profunde, sau pot fi schimbări subtile de mentalitate cu privire la forțele care modelează umanitatea, la luptele cu care se confruntă oamenii și la motivele pentru care oamenii gândesc așa cum o fac.

Faptul că putem învăța de la toți cei cu care conversăm nu se aplică doar noilor cunoștințe, ci și prietenilor și membrilor familiei pe care îi cunoaștem de ani și chiar decenii. Obiceiul de a crede că știm tot ce este de știut despre cei cu care ne asociem pe o lungă durată este nefericit. Dedicarea de a menține relațiile vii – de a rămâne permanent curioși și de a căuta mereu noi secrete, revelații, opinii și dorințe –, indiferent de cât timp cunoaștem pe cineva, este un lucru foarte valoros.

Generozitate

Angajarea altuia într-o conversație este un dar. Oferă o ureche care să asculte, interes, umor, încurajare, căldură, compasiune. Oferă timp și energie, prezență și deschidere, corpul și mintea ta. Oferă resursa de care oamenii de astăzi se simt cel mai tare lipsiți: atenția.

Angajarea într-o conversație este un act de ospitalitate. Indiferent de locație sau de circumstanțe, cineva își asumă rolul de gazdă, împărtășind un sentiment de bun venit, făcându-i pe ceilalți să se simtă confortabil, ajutându-i să se întoarcă acasă, la ei înșiși.

Conștiința de sine

Este ușor să credem că suntem cool, încrezători și fermecători atunci când suntem singuri. Este ușor să credem că ideile noastre sunt incontestabil de geniale atunci când au fost doar sondate în limitele propriei noastre minți.

Atunci când interacționăm cu semenii noștri, însă, ne dăm seama că suntem altceva decât ceea ce credeam. Ne dăm seama că nu suntem atât de fprp greșeală pe cât ne place să ne imaginăm. Că suntem mai leneși, mai distrași și mai absorbiți de sine decât am presupus. Descoperim că opiniile care păreau clare în capul nostru ies la iveală ca un amalgam confuz atunci când încercăm să le articulăm. Ideile noastre aparent de necontestat se dovedesc a fi foarte aerisite.

Conversațiile pot fi inconfortabile pentru că pun la îndoială percepția de sine exacerbată pe care ne-o formăm în izolare. Partenerul nostru de conversație servește ca o cutie de rezonanță, ceea ce ne permite să ne auzim mai clar propriile gânduri în reverberație. Partenerul nostru acționează ca o oglindă, ceea ce ne permite să ne vedem mai clar defectele în reflexie.

Un text de Brett & Kate McKay pentru The Art of Manliness