Confrunți sau ierți în tăcere?

E o întrebare foarte bună, pentru că cei mai mulți dintre oameni greșesc, într-un fel sau altul. Unii oameni consideră că este cel mai bine să treacă cu vederea fiecare ofensă și să se mândrească cu toleranța lor. Cu toate acestea, Pavel i-a confruntat pe corinteni legat de tolerarea păcatului în biserică și i-a mustrat pentru că nu au luat măsuri în privința unui om ce trăia în păcat (1 Corinteni 5).

De cealaltă parte a baricadei sunt oamenii care aleg confruntarea pentru orice lucru mărunt și care nu tolerează nimic.

Există vreun principiu biblic care să ne ajute să luăm decizia corectă? Da! Mai jos sunt șase puncte care ne vor ajuta să ne dăm seama dacă trebuie să iertăm în tăcere sau să confruntăm din dragoste.

1. Oricând este posibil, mai ales dacă ofensa este minoră sau neintenționată, cel mai bine e să ierți unilateral. Aceasta e însăși esența unui spirit milostiv. Este atitudinea la care Cristos ne cheamă în Efeseni 4:1-3. Suntem chemați să avem o toleranță plină de har („îngăduiți-vă”) față de greșelile celorlalți. Credincioșii ar trebui să aibă o oarecare imunitate la ofensele mărunte. Dragostea „nu se mânie” (1 Corinteni 13:5). Dacă pentru fiecare greșeală ar fi nevoie de o confruntare formală, întreaga noastră viață bisericească ar fi compusă numai din rezolvarea acestor tipuri de conflicte mărunte. Așadar, de dragul păcii, pentru a păstra unitatea Duhului, trebuie să arătăm toleranță ori de câte ori este posibil  (a se vedea Matei 5:39-40; 1 Petru 2:21-25).
2. Dacă tu ești singurul afectat, chiar dacă ofensa a fost publică și vizibilă, poți alege să ierți unilateral. Acest tip de exemple se găsesc din abundență în Scriptură. Iosif (Geneza 37-50), David (2 Samuel 16:5-8) și Ștefan (Fapte 7:60) au dat dovadă fiecare de iertarea unilaterală a lui Cristos (Luca 23:34).
3. Dacă observi o ofensă gravă care este un păcat împotriva altcuiva decât a ta, confruntă-l pe ofensator. Dreptatea nu îi permite niciodată unui creștin să acopere un păcat împotriva altcuiva. În timp ce avem dreptul – ba chiar suntem încurajați – să trecem cu vederea greșelile comise împotriva noastră, Scriptura ne interzice în mod sistematic să trecem cu vederea greșelile comise împotriva altcuiva (a se vedea Exodul 23:6; Deuteronomul 16:20; Isaia 1:17; Isaia 59:15-16; Ieremia 22:3; Plângeri 3:35-36).
4. Atunci când ignorarea unei greșeli ar putea face rău celui care o face, confruntă persoana în cauză. Uneori, alegerea de a trece cu vederea o ofensă ar putea să-l afecteze pe vinovat, deoarece, fără avertisment, acesta va continua pe o cale greșită. În aceste cazuri, este de datoria noastră să confruntăm din dragoste.
5. Când un păcat e scandalos sau poate să producă pagube în trupul lui Cristos, vinovatul trebuie confruntat. Unele păcate au potențialul de a pângări mulți oameni, iar Scriptura ne avertizează în detaliu despre astfel de pericole (vezi 1 Corinteni 5:1-5; Evrei 3:13; 12:15). De fapt, Scriptura cere Bisericii să disciplineze persoanele care refuză să se pocăiască de păcatele evidente, astfel încât puritatea trupului lui Cristos să poată fi păstrată (Matei 18:15-20; 1 Corinteni 5). 
6. În cele din urmă, oricând o ofensă duce la destrămarea unei relații, trebuie să aibă loc confruntarea vinovatului. Orice ofensă care poate duce la destrămarea unei relații nu trebuie trecută cu vederea. Trebuie discutat atât despre ofensă, cât și despre stadiul relației și trebuie să se caute reconcilierea. Atât cel ofensat, cât și cel care a ofensat au responsabilitatea de a căuta împăcarea (Matei 5:23-24, Luca 17:3). Nu există nicio scuză pentru un creștin, indiferent care e rolul lui în destrămarea relației, care să îi permită să refuze să caute un mijloc de reconciliere.

Singurul caz în care un astfel de conflict ar trebui să rămână nerezolvat este atunci când s-au epuizat toate etapele de disciplinare din Matei 18 și vinovatul refuză să se pocăiască.

Articol scris de John MacArthur pentru Grace for You 

(https://www.gty.org/library/articles/A198/let-em-know-or-let-it-go).