Confesiunile unui complementarian șovăielnic

Aveam trei mari probleme cu acest verset.

Prima era premisa că soțiile ar trebui să se supună. Știam că femeile sunt tot atât de competente ca bărbații – uneori, chiar mai competente. Dacă există înțelepciune în spatele asimetriei decizionale în căsnicie – judecam eu – cu siguranță depindea de cine era mai competent într-un anumit domeniu: uneori soțul, alteori soția.

A doua era ideea că soțiile trebuie să se supună soților lor “ca Domnului”. Una însemna supunerea față de Isus Cristos, Regele Universului care s-a sacrificat de bunăvoie, și alta însemna supunerea față de un bărbat failibil, păcătos, chiar dacă lucrul acesta însemna o iță din țesătura mai marii supuneri față de Cristos.

A treia – care mă întrista cel mai mult – era cât de dăunător credeam că este acest verset pentru mărturia mea de creștin. Ofeream prietenilor mei necredincioși o poveste radicală a răsturnării de putere, în care Dumnezeul-Creator și-a dat viața, în care săracii se înalță mai presus de bogați, în care proscrișii devin parte a familiei. Evanghelia însemna un foc mistuitor de dragoste dincolo de deosebiri, care avea puterea de a arde nedreptatea rasială și exploatarea socio-economică.

Însă exista acest verset înfiorător, care părea că promovează subjugarea femeilor. Isus a ridicat femeile la un statut egal cu cel al bărbaților. Pavel – mi se părea – le-a împins înapoi. Mă temeam că acest verset îmi va ruina mărturia.

O imagine a lui Cristos și a Bisericii

În frustrarea mea, am încercat să schimb înțelesul versetului din Efeseni 5:22. În greacă, cuvântul “a se supune” apare în versetul anterior, “Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.” (Efeseni 5:21). Încercam să demonstrez că restul pasajului poruncește supunerea atât soților, cât și soțiilor. Însă această explicație nu ținea, deoarece versetele următoare trasează roluri distincte atât pentru soți, cât și pentru soții.

Apoi mi-am îndreptat atenția spre porunca dată soților. “Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25). Cum și-a iubit Cristos Biserica? Murind pe cruce, dându-se pe Sine, dezbrăcat și însângerat, suferind pentru ea, punând nevoile ei mai presus de ale Sale, dând totul pentru ea.

M-am întrebat cum m-aș fi simțit dacă aceasta ar fi fost porunca dată femeilor: soțiilor, iubiți-vă soții dându-vă viața pentru ei, punând nevoile lor mai presus de ale voastre și jertfindu-vă pentru ei?

Dacă Evanghelia este adevărată, niciunul dintre noi nu are vreun drept. Dacă aș vrea să îmi păstrez dreptul fundamental la autodeterminare, trebuie să resping mesajul lui Isus, deoarece el mă cheamă să mă supun în totalitate Lui: să mă lepăd de mine, să-mi iau crucea și să-L urmez (Luca 9:23).

Atunci am înțeles, în sfârșit. Soțiilor, supuneți-vă soților voștri ca Domnului. Soților, iubiți-vă soțiile cum a iubit Cristos Biserica. Acest model nu este, în cele din urmă, despre niciun cuplu individual, ci despre Cristos și Biserică. Dumnezeu a creat sexul și căsnicia pentru a ne arăta o fărâmă din intimitatea Sa cu noi.

Deoarece căsniciile noastre arată spre o căsnicie mai măreață, rolurile nu sunt interschimbabile: Isus își dă viața pentru noi, iar noi ne supunem Lui.

Trei preocupări

Astfel, spre surpinderea mea, cele trei probleme pe care le-am avut când am citit pentru prima dată Efeseni 5:22 s-au rezolvat. Acum, însă, sunt preocupată de cum complementarianismul (viziune teologică creștină conform căreia femeile și bărbații au roluri și responsabilități diferite, dar complementare în căsnicie, familie și conducere religioasă – n.t.) este definit.

1. Încercarile de a rezuma

Complementarianismul în căsnicie este rezumat, adeseori, la “soțiile se supun, soții conduc”. Acest rezumat nu reflectă poruncile biblice. Soțiile sunt – într-adevăr – chemate la supunere (Efeseni 5:22, Coloseni 3:28, 1 Petru 3:2). Însă chemarea principala a soților este de a iubi (Efeseni 5:25,28,33; Coloseni 3:19), iar cele auxiliare de a da cinste și de a se purta cu înțelepciune față de soțiile lor (1 Petru 3:7). Porunca dată soțiile în Efeseni implică, fără îndoială, că soții trebuie să conducă având dragostea jertfitoare a lui Cristos. Dar dacă trebuie să sumarizăm relația scripturală soț-soție, “soțiile se supun, soții iubesc” este o reflecție fidelă a greutății acestor versete.

2. Încercările de a folosi psihologia

În speranța că vor sprijini bunul caracter al poruncilor lui Dumnezeu, uneori creștinii încearcă să înrădăcineze căsnicia complementariana în psihologia genurilor: femeile sunt înclinate natural să urmeze, iar bărbații să conducă; bărbații au nevoie de respect și femeile de dragoste și așa mai departe. Am auzit afirmația că femeile au o fire mai supusă din naștere, însă nu am auzit niciodată spunându-se că bărbații sunt mai iubitori în mod natural.

Am auzit spunându-se că aceste porunci ne-au fost date deoarece exprimă lucrurile spre care nu suntem inclinați nativ: femeile se pricep la dragoste, bărbații la respect, și astfel poruncile sunt inversate. Dar a afirma că istoria omenirii ne învață că bărbații respectă în mod natural femeile înseamnă să ne îngropăm capul în nisip, cu ochii legați și urechile înfundate.

În cel mai bun caz, aceste afirmații asupra genurilor sunt generalizări, similare celor care spun că bărbații sunt mai înalți decât femeile, deși sunt mult mai greu de verificat. În cel mai rău caz, ele cauzează ofense inutile unei generații care deja înțelege și reprezintă greșit ceea ce spune Biblia despre sexe. De asemenea, fac loc excepțiilor: dacă aceste porunci sunt date deoarece soțiile sunt mai supuse din fire, iar eu sunt un lider înnăscut mai bun decât soțul meu, înseamnă că putem să facem schimb de roluri?

Dacă privim cu atenție, vom vedea că aceste afirmații nu se regăsesc nicăieri în text. Efeseni 5 ne ancorează rolurile maritale nu în psihologia genurilor, ci în teologia centrată pe Cristos.

3. Încercările de a justifica rolurile “tradiționale”

Efeseni 5 ne zgârie urechile noastre occidentale ale secolului XIX-lea. Nu trebuie să îl răstălmăcim, justificand rolurile “tradiționale”. Textul nu spune că soțul este cel ale cărui nevoi și confort au importanță capitală.

De fapt, Efeseni 5 este o critică aspră la adresa rolurilor tradiționale, atât în contextul original, cât și în ziua de azi. În modelul scriptural al căsniciei, nevoile soției primează, iar tendința soțului de a se prioritiza este tăiată cu sabia Cuvântului.

Provocarea

Cea mai mare preocupar a mea, atunci când citesc Efeseni 5, este propriul eșec în a trăi la înălțimea chemării lui. Sunt căsătorită de 10 ani și este o provocare zilnică să-mi amintesc lucrurile la care mă cheamă Scriptura, să observ oportunitățile prin care pot să mă supun soțului meu ca Domnului – nu din cauză că sunt din fire mai mult sau mai puțin supusă, sau din cauză că soțul meu este din fire mai mult sau mai puțin iubitor, ci deoarece Isus a purtat crucea pentru mine.

Căsnicia mea nu este despre mine și soțul meu, la fel cum nici “Romeo și Julieta” nu este despre actorii care joacă în rolurile acestora. Căsnicia mea trebuie să-L reflecte pe Isus și Biserica Lui.

Efeseni 5:22 mi se părea respingător. Acum mă condamnă și mă cheamă înspre Isus: soțul ceresc care ne satisface nevoile, singurul care merită supunerea supremă.