Comparație între sursele istorice ale lui Cezar și ale lui Isus

Oamenii ridică astfel de întrebări de natură istorică, pretinzând că dovezile istorice care atestă viața lui Cezar sunt mai convingătoare decât cele ale vieții lui Isus. Însă, cum stau lucrurile de fapt?

Sursele istorice care atestă viața lui Iulius Cezar

Studiul istoriei antice se rezumă la examinarea surselor și manuscriselor, precum și conținutul și afirmațiile acestora și natura lor. Cât despre Iulius Cezar, sursele importante sunt propriile sale relatări ale Războaielor Galice, discursurile lui Cicero, relatările lui Salustiu din “Despre conjurația lui Catilina”, relatările lui Suetonius din “Viețile celor doisprezece Cezari” și o parte din “Viețile paralele ale oamenilor iluștri” a lui Plutarh.

În unele aspecte, istorisirile autobiografice ale lui Cezar ne oferă mai multe aspecte de luat în considerare decât cele despre viața lui Isus. Ne oferă dovezi directe despre evenimentele la care a participat Cezar. Salustiu și Cicero erau contemporanii lui Cezar, astfel că ei reprezintă surse de încredere, care au trăit în timpul desfășurării evenimentelor. Două dintre cele mai importante surse ale vieții împăratului, Suetonius și Plutarh, au scris în secolul al doilea, cu mai mult de 100 de ani după Cezar.

Aproximativ 12 manuscrise sunt esențiale pentru a stabili relatările despre Cezar. Cel mai vechi manuscris datează din secolul al IX-lea, la o distanță de 900 de ani de la evenimentele descrise. Apoi avem manuscrise din secolul al XII-lea. Discursurile lui Cicero sunt și mai vechi: 15 manuscrise datând din anul 400 până în 800 d.Hr. Relatările lui Salustiu sunt scrise pe 20 de manuscrise din secolul al X-lea și al XI-lea. “Viețile paralele ale oamenilor iluștri” este divizat pe 6 manuscrise principale din secolele X-lea și XI-lea. Manuscrisul lui Suetoniu este datat în anul 820 d.Hr. Cercetătorii perioadei clasiciste și-au format mare parte din înțelegerea pe care o au asupra lui Cezar datorită acestor surse chiar dacă între manuscrise există perioade însemnate de timp neacoperite.

Sursele istorice care atestă viața lui Isus

Cum rămâne cu viața lui Isus? Ne bazăm în principal pe cele patru Evanghelii. Scrierea lor corespunde perioadei dintre scrierile lui Suetoniu și Plutarh. Dacă ești adeptul tradiției care spune că sinopticele au fost scrise în 60 d.Hr. și Evanghelia după Ioan în 90 d.Hr. sau dacă ești de părerea general răspândită că sinopticele au fost scrise în anii 80 d.Hr., nu ești la o distanță mai mare de 60 de ani de evenimentele descrise. Contemporanii lui Isus și martorii evenimentelor descrise erau încă în viață, spre deosebire de relatările lui Suetoniu și Plutarh.

Adevărații autori ai Evangheliilor sunt puși la îndoială. Se susține că apostolii Matei și Ioan sunt autorii Evangheliilor cu același nume. Dacă este așa, situația este similară cu relatările lui Salustiu și Cicero, în care autorii sunt contemporanii persoanei pe care o descriu. Celelalte două Evanghelii sunt legate în mod tradițional de apostoli: Marcu l-a folosit pe Petru ca sursă, iar Luca pe Pavel. Aceasta este o tradiție bine încetățenită de Papias în secolul al II-lea. Din nou, o legătură cu o verigă contemporană persoanei descrise este întâlnită la Salustiu și Cicero. Chiar dacă un ochi critic ar pune la îndoială legătura, autorul rămâne contemporanul persoanei descrise. Dacă luăm în considerare natura orală și colectivă a Evangheliilor, din punct de vedere secular avem motive întemeiate să ținem seama de părerile tradiționale asupra vieții lui Isus. Sursele ne oferă un nucleu solid de înțelegere. Această problemă este dezbătută în detaliu în “Informal Controlled Oral Tradition and the Synoptic Gospels”, de Ken Bailey, “Jesus Remembered” de James Dunn, “Key Events in the Life of the Historical Jesus” de Robert Webb și Darrell Bock și “Memory, Jesus, and the Synoptic Gospels” de Robert McIver.

Dar cum rămâne cu manuscrisele? Aici, Noul Testament este cu mult superior scrierilor istorice menționate. Cele mai timpurii manuscrise pe care le avem au apărut la câteva decenii după scrierile originale. Fragmentul p52 este datat în jurul anului 125 d.Hr. Conține doar câteva pasaje din Ioan 18, însă se continuă cu o serie de manuscrise complete ale Evangheliilor care vor apărea până în secolul al IV-lea. Numărul de manuscrise în limba greacă ale Noului Testament pe care le avem – până la apariția tiparului – este de 5800. Formularea și redactarea este foarte clară și inteligibilă. Locurile neclare apar cu un asterisc și o notă în subsolul fragmentului biblic corespunzător. Însă niciuna din aceste diferențe nu afectează învățătură doctrinală de bază a creștinismului. Singurul lucru afectat este numărul de versete pe care un anumit paragraf le conține.

Vedem că Evangheliile pot fi comparate favorabil cu scrierile perioadei clasice. Dacă sursele corespunzătoare studiului vieții lui Cezar sunt demne de crezare, atunci și cele referitoare la viața lui Isus ar trebui să fie.

Dăm crezare celor mai bune surse

Natura afirmațiilor legate de viața lui Isus stau de multe ori în calea realizării unui astfel de demers. Mulți sunt reticenți în a-L vedea pe Isus în aceeași lumina în care îl văd pe Cezar, deoarece Evangheliile mărturisesc că Isus a pretins că e Fiul lui Dumnezeu și a făcut minuni și semne nemaiîntâlnite pentru a-și susține afirmația.

Însă reputația lui Isus a fost de asemenea anvergura încât o mulțime de alte surse aduc o mărturie asemănătoare asupra lucrării Lui. Acest lucru este indiscutabil și, totuși, majoritatea oamenilor nu țin cont de el. Chiar sursele legate de oponenții lui sprijină aceste afirmații. Sursele evreiești relatează reacția comunității iudaice de atunci și faptul că credeau că miracolele înfăptuite de Isus erau cauzate de o putere malefică. Citim acest lucru în Evangheliile sinoptice (Matei 12:24, Marcu 3:22, Luca 11:15). În “Dialog cu iudeul Trifon”, o dezbatere din secolul al II-lea a lui Iustin Martirul, Trifon susține că Isus ar fi fost un magician. Acuzații similare apar și în Talmud, unde este numit vrăjitor. Acest lucru este foarte important, deoarece demonstrează că nimeni nu contestă veridicitatea surselor care descriu acțiunile lui Isus. Acest argument, foarte popular astăzi (datorită distanței noastre în timp față de evenimentele petrecute), nici nu exista în Antichitate în discuțiile publice despre Isus.

Cum ne influențează toate acestea? Ne obligă să acceptăm descrierea lui Isus, așa cum este prezentat în Evanghelii, ca parte a istoriei antice. Ne arată că povestea lui Isus este tot la fel de bine atestată ca cea a lui Cezar. Poți accepta sau respinge afirmațiile făcute despre Isus în Evanghelii, însă nu te poți preface că nu au fost făcute. Dacă sursele privitoare la Cezar sunt îndeajuns de bune pentru a le studia și a le accepta, atunci ar trebui să luăm serios în considerare descrierile vieții lui Isus din sursele cele mai apropiate Lui. Dacă credem ce ne prezintă cele mai bune surse despre Cezar, atunci ar trebui să le credem când ne vorbesc despre Isus.

Darrell Bock, The Gospel Coalition

Sursa foto: Photo by David Nitschke on Unsplash