“Cine ești tu să judeci?” – câteva clarificări legate de Matei 7

D. A. Carson observa că au existat vremuri în care aproape toți oamenii ar fi știut să recite Ioan 3:16. Vremurile acelea au trecut însă, iar afirmația biblică pe care o cunoaște toată lumea astăzi este cea din Matei 7:1: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați.” Nu de puține ori, afirmația este folosită pentru a curma orice formă de gândire critică, orice încercare de evaluare.

„Cine ești tu ca să judeci?”, vom auzi adeseori. „Fiecare, cu credința Lui! Nimeni nu ar trebui să se amestece în credința altuia” Sau „Cine ești tu ca să judeci?” „Fiecare are dreptul să facă ceea ce îl face fericit și nimeni nu ar trebui să spună altei persoane cum să-și trăiască viața!” Evident, în multe cazuri, Matei 7:1 este citat cu emfază.

Ce dorește Domnul nostru să ne spună prin aceste cuvinte?

Mai întâi, ce nu dorește să spună. Cu siguranță că nu este vorba, așa cum eronat se pretinde, despre abandonarea gândirii critice. Pentru a înțelege corect un text biblic, inclusiv pe acesta, trebuie să îl plasăm în context. Iată ce ni se spune în continuarea capitolului 7: „Păziți-vă de profeții mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori. Îi veți cunoaște după roadele lor” (v. 15-16a). Dacă evaluarea critică a credinței altora ar fi greșită, atunci de ce ne îndeamnă Domnul să ne păzim de profeții mincinoși? Și ce altceva înseamnă îndemnul acesta decât faptul că trebuie să le cercetăm cu cea mai mare atenție învățătura lor și efectele pe care aceasta le are în viețile oamenilor?

Pe de altă parte, Domnul nostru ne cheamă, totuși, să nu judecăm! Cred că sunt două lucruri de care ar trebui să ținem seama aici. În primul rând, înainte de orice altceva, înainte de orice evaluare și critică exterioară, suntem chemați să privim cu atenție în interior, să ne judecăm pe noi înșine. Pentru că nu facem lucrul acesta, se ajunge la situația hilară, ridicolă, descrisă în v. 3 și 4: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau cum poți zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău” și, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?” Adeseori, folosim în evaluarea altora acea asprime pe care ar trebui mai degrabă să o atașăm judecății pe care ne-o administrăm nouă înșine. Apostolul Pavel amintea aceleași adevăruri în 1 Corinteni 11:28a și 31: „Fiecare să se cerceteze pe sine însuși. (…) Dacă ne-am judeca singuri n-am fi judecați.”

Unul dintre cele mai nefaste efecte ale păcatului este acela că orbește. Cum am putea fi capabili să evaluăm starea celorlalți, dacă nu am rezolvat problema propriului păcat. Doar atunci, spunea Domnul, „vom vedea deslușit” (v. 5).

Mai mult decât atât, evaluându-ne pe noi înșine, vom fi în stare să îl mustrăm pe fratele nostru cu atitudinea potrivită. Cum am putea fi aspri și neînduplecați, după ce tocmai am realizat cât de „păcătos”, de întortocheat și încăpățânat este propriul nostru păcat?

Tot la cercetare și judecată de sine ne cheamă și ultima parte a capitolului, v. 21-29. Vor fi mulți, în ziua judecății, care vor pretinde că au fost urmași credincioși ai lui Hristos, dar care au trăit în auto-amăgire. Motiv pentru care cercetarea de sine este mai mult decât imperativă.

În al doilea rând, să nu uităm că judecata ultimă îi aparține lui Dumnezeu, nu nouă. Tot apostolul Pavel avertiza cu privire la pericolul de „a judeca înainte de vreme” (1 Corinteni 4:5). Lucrătorii Stăpânului sunt plini de râvnă atunci când vine vorba despre smulgerea neghinei, dar li se cere să aștepte până la secerișul final. Și încă ceva. Suntem chemați să manifestăm mereu o gândire critică, să cercetăm, să evaluăm, să ne păzim, DAR nu întotdeauna suntem chemați să verbalizăm concluziile noastre. Să ne înțelegem și să ne alegem bine luptele și atribuțiile. Să ne asigurăm că nu preluăm atribuțiuni care Îi aparțin doar Lui Dumnezeu.