Cea mai profundă parte a ta: cum sentimentele se leagă de alegeri (I)

În capitolul 3 din „Desiring God”, Piper explorează „Slujirea: Sărbătoarea hedonismului crești”. Făcând acest lucru, el accentuează importanța sentimentelor, a emoțiilor și a afecțiunilor în slujire.

Piper subliniază faptul că sentimentele autentice sunt spontane, nu calculate. Sentimentele nu sunt voite în mod conștient și nu sunt realizate ca mijloc pentru altceva. El dă numeroase exemple de sentimente – speranța (care se naște spontan în inima ta atunci când naufragi pe o plută și zărești pământul), frica (care apare spontan atunci când mergi cu cortul și auzi un urs în fața cortului tău), admirația (care te copleșește când stai pe marginea Marelui Canion) și recunoștința (care izbucnește spontan din inima copiilor atunci când primesc cadoul pe care și-l doreau cel mai mult în dimineața de Crăciun).

Totuși, cel mai emoționant exemplu de sentiment spontan pe care îl descrie Piper este durerea care a izvorât din inima sa atunci când a primit vestea că mama sa a murit într-un accident de mașină. În acel moment, „Sentimentul [de durere] este acolo, izbucnind din inima mea”. Nu există planificare, nu există performativitate, nu există decizie – doar emoție și sentiment. Și aici este partea crucială: „Vine din adâncul interior, dintr-un loc aflat dincolo de voința conștientă”.

În același timp, citeam „Scrisorile către Malcolm”, de Lewis. În Scrisoarea 21, Lewis discută despre ironia frustrantă a rugăciunii și despre natura datoriei. Într-o zi, când vom fi desăvârșiți, rugăciunea și celelalte obligații ale noastre nu vor mai fi trăite ca niște îndatoriri, ci doar ca niște bucurii. Iubirea va izvorî din noi „în mod spontan, precum cântecul unei ciocârlii sau parfumul unei flori”. Deocamdată, ne luptăm cu diverse obstacole și impedimente.

Chiar și așa, avem parte de momente bogate în prezent – „revigorări «neexplorate, nesolicitate, Fericite pentru omul care se arată astfel»” (citându-l pe John Milton). Dar apoi Lewis face această afirmație:

„Am o idee că ceea ce par drept cele mai rele rugăciuni ale noastre pot fi de fapt, în ochii lui Dumnezeu, cele mai bune. Acelea, vreau să spun, care sunt cel mai puțin susținute de sentimentul devoțional și care se luptă cu delăsarea. Pentru că acestea, poate, fiind aproape toate voință, vin de la un nivel mai profund decât sentimentul.”

Cu alte cuvinte, cele mai bune rugăciuni ale noastre pot fi cele pe care le rostim chiar și atunci când nu vrem să ne rugăm, atunci când rugăciunile noastre nu se bazează pe sentimente pozitive față de Dumnezeu, ci încearcă în mod activ, deliberat, să învingă rezistența din noi. Voința, ar putea spune Lewis, se ridică din adâncul interior, dintr-un loc aflat chiar și sub sentimentele noastre, dovedind cine suntem cu adevărat în fond.

Putem obersva o tensiune aici, nu-i așa? Sunt sentimentele mai profunde decât voința (așa cum spune Piper)? Sau este voința mai profundă decât sentimentele (așa cum susține Lewis)?

Înainte de a evalua, avem nevoie de mai multă claritate. Putem începe prin a nota punctele cheie de acord. În primul rând, atât Piper, cât și Lewis sunt de acord că ar trebui să distingem sentimentele de voință.

În al doilea rând, ei par să fie de acord cu privire la unele dintre diferențele cheie dintre sentimente și voință. Sentimentele sunt spontane, nesolicitate, neplanificate. Ele sunt reacțiile noastre imediate și naturale la realitate (precum cântecul păsărilor și înflorirea florilor). Voința, pe de altă parte, implică intenție, planificare, alegere și execuție.

În al treilea rând, atât Lewis, cât și Piper sunt de acord că voința și sentimentele ar trebui privite într-un fel de aranjament ierarhic, una fiind mai „profundă” decât cealaltă. Am putea numi acest tip de aranjament al facultăților minții o „psihologie pe niveluri”. Anumite facultăți sunt mai profunde (sau poate mai înalte) decât altele.

Aceste trei puncte de acord ajută la clarificarea tensiunii. Aranjarea capacităților minții în diferite niveluri implică faptul că un nivel poate fi cumva mai important. Implicația, atât la Lewis, cât și la Piper, este că un nivel este mai autentic, reflactând mai bine sinele real (am putea spune, mai profund). Implicația corespunzătoare este că celălalt nivel este cumva mai puțin autentic și că reflectă mai puțin sinele real (am putea spune, mai superficial).

Atunci, care nivel reflectă mai bine sinele real – sentimentele noastre sau voința noastră?

Un text de Joe Rigney pentru Desiring God