Scriptura inventariază multe ocurențe referitoare la har. Nu vom reuși să facem un studiu exhaustiv în cîteva sute de cuvinte, dar putem roti diamantul harului pe cîteva fețe și să privim cel puțin șapte aspecte ale, așa cum îl numește Apostolul Petru, ”harul felurit al lui Dumnezeu” (1 Petru 4:10). Dacă este felurit, înseamnă că se deschide un evantai de posibilități. Iată 7 aspecte, 7 fețe ale harului felurit de care ne face parte Creatorul.
1. Harul prezenței Sale sau harul general. Poți admite sau nu existența Sa, poți recunoaște sau nu prezența Sa, noi credincioșii credem că lumea se ține încă în mișcare, viață și ființă din pricina faptului că Dumnezeu nu este ”abstract”, etimologic vorbind, nu se abstrage lumii, este încă peste noi, cu noi, după cum îi este numele dat Mîntuitorului Emanuel. Este într-un fel cu cei credincioși, este ”în ei”, dar peste toată creația, de asemenea. Pentru că ”ploaia cade și peste cei buni și peste cei răi, soarele răsare și peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 4:45). Printre cei mai cruzi criminali există oameni cu digestie corectă și inimă de fier. De ce? Pentru că Dumnezeu își manifestă harul prezenței Sale suverane peste lume în mod ”nedrept”. În concepția creștină omul este corupt dinainte de naștere: ”în păcat m-a zămislit mama mea”, spune Psalmistul. Toată lumea este insuportabilă pentru sfințenia lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi sîntem în delict ontologic prin simpla noastră existență. Ar trebui să fim cauterizați la prima minciunică. Dar Dumnezeul ”oricărui har” (1 Petru 5:10) este peste noi, între noi, cu noi, în noi. Focul iadului se manifestă în primul rînd prin abstragerea lui Dumnezeu din acel loc, iadul este ”ateu”, topic vorbind, fără Dumnezeu.
2. Harul pedepsei lui Dumnezeu. Da, sună oximoronic, dar pentru cei care sînt într-o relație de adopție cu Dumnezeu, pentru cei cărora li s-a dat ”harul” înfierii prin credință, există un har special, de apreciat. Autorul Epistolei către Evrei (Evrei 6:10) ne spune că ”Dumnezeu ne pedepsește ca pe niște fii”, spre mai marele bine al nostru. Dacă nu ne-ar fi pedepsit, ne-ar fi tratat ca pe niște feciori din curvie, ca pe niște bastarzi. Psalmistul ne spune că tocmai atunci cînd ne preumblăm ca niște oi dezorientate prin Valea Umbrei Morții, ”toiagul și nuiaua Sa ne mîngîie”.
3. Harul pocăinței. Faptul că ”ne întoarcem la Domnul”, că ”ne predăm Domnului” și găsim Calea, Adevărul și Viața nu ni se datorează. Este cu totul lucrarea Lui. Niciun mort nu se poate învia singur, iar Apostolul spune că noi eram morți în păcatele și greșelile noastre (Efeseni 2). Tot în Epistola către Evrei este amintit un episod extrem de tulburător. Esau își vinde dreptul de întîi născut fratelui său Iacov, apoi regretă amarnic. Vrea să ”se pocăiască” de fapta sa, dar nu mai poate. Textul, așa cum apare el în original, este devastator (Evrei 12:17). Tradus literal ar însemna ceva de genul: ”căci locul pocăinței nu mai găsea, deși cu multe lacrimi o căuta”1 Ce situație cumplită, asemănătoare cu punerea unei parole pe un fișier sau document important, parolă pe care mai apoi o uităm și nu mai avem acces la ceea ce noi înșine am ascuns. Am întîlnit persoane care trăiesc această tragică stare: ”aș vrea să mă pocăiesc, dar … nu mai pot!”. Regretul, nostalgia (în sensul ei etimologic), pocăința, întoarcerea cu lacrimi și inimă străpunsă în părere de rău la Dumnezeu este un har, o concesie pe care tot El ne-o face, un drum pe care tot El îl prepară.
4. Harul pătimirii. Apostolul vorbește de un har și mai ciudat încă. Harul de a pătimi pentru credință. În Filipeni 1:29, cărora li s-a dat harul ”nu numai să creadă, ci să și pătimească pentru Domnul”. Primii creștini primeau cu bucurie botezul sîngelui, botezul martirajului. Unii catehumeni nu mai apucau să se boteze în apă, dar priveau fericiți la botezul arenelor romane, la sacrificiul suprem pentru credință și crez. Apostolul Însuși înțelege că în suferință este har și harul acoperă suferința. Se roagă de trei ori lui Dumnezeu spre vindecarea unei posibile conjunctivite cronicizate, care îl împiedica să citească Scripturile, o frustrare în plus în închisoare. Nu-l deranjează atît de mult frigul, cere pături ucenicilor săi, nu-l deranjează igrasia, cere sulurile din piele, dar îl deranjează că nu mai poate citi. Se roagă Domnului să îi facă acest ultim hatîr, să îi scoată ceea ce numește el ”țepușul Satanei”. Se roagă o dată, se roagă a doua oară și a treia oară I se răspunde extrem de frustrant: ”Harul Meu îți este de ajuns!”
1ἴστε γὰρ ὅτι καὶ μετέπειτα θέλων κληρονομῆσαι τὴν εὐλογίαν ἀπεδοκιμάσθη, μετανοίας γὰρ τόπον οὐχ εὗρεν, καίπερ μετὰ δακρύων ἐκζητήσας αὐτήν.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter