Read it Later
You did not follow anybody yet.

Notă: săptămâna aceasta am zăbovit mai mult asupra cărții Apocalipsa, chiar dacă acest lucru a presupus că am deviat de la programul de citire a Bibliei alcătuit de Robert Murray M’Cheyne. Apocalipsa este, probabil, una dintre cele mai dificile cărți ale Bibliei. Nădăjduiesc că observațiile făcute aici au adus un pic de lumină asupra acestei cărți grele, dar frumoase și binefăcătoare! Se cuvine să precizez și faptul că o mare parte din ideile prezentate aici sunt preluate din „Revelation for You”, de Tim Chester, The Good Book Company.

Ai spus vreodată „doar gândul la (…) mi-a dat putere să merg mai departe”? De pildă, spunem familiei atunci când ne întoarcem de pe un drum lung și obositor: „Drumul a fost atât de obositor. Doar gândul că voi ajunge acasă și vă voi vedea mi-a dat putere să merg până la capăt!”. În capitolele pe care le vom studia în continuare, Ioan ne oferă o perspectivă care ne va da putere să continuăm lupta și călătoria pe calea către cer, indiferent cât de greu ar fi!

În 21:9, Ioan este invitat să vadă o femeie, soția Mielului, dar, în v. 10, el vede o cetate. (Aceeași legătură este făcută și în versetul 2). Mireasa este o cetate. Într-adevăr, devine foarte clar că este vorba despre un templu-oraș, o contopire simbolică a noului Ierusalim și a noului templu. Mireasa, cetatea și templul reprezintă, împreună, poporul răscumpărat al lui Dumnezeu.

În mod tradițional, creștinii au vorbit despre „biserica militantă” (ecclesia militans) pentru a face referire la creștinii angajați în lupta spirituală de pe pământ și biserica victorioasă (ecclesia triumphans) pentru a face referire atât la biserica ce se odihnește acum în ceruri, dar și la biserica glorificată din viitor. Ierusalim-Mireasa face referire la biserica victorioasă.

Va fi de ajutor dacă vom citi aceste versete dintr-o dublă perspectivă. Ierusalim-Mireasa suntem noi (biserica) și Ierusalim-Mireasa este, în același timp, casa noastră. Suntem familiarizați cu modul acesta de vorbire chiar din viața de zi cu zi. De exemplu, spunem: „Întregul oraș a venit pentru a-l întâmpina pe rege.” Când facem afirmații de genul acesta, se înțelege cât se poate de clar că nu clădirile au început să se miște pentru a-l saluta pe rege, ci locuitorii au ieșit în întâmpinarea lui. Astfel, versetele pe care le avem înainte (21:9-22:5) sunt o descriere a noastră, a bisericii, dar și a casei noastre din viitor.

În viitor, nu vom exista într-o stare difuză, într-un loc nedefinit. Dimpotrivă, vom avea trupuri înviate, trupuri de slavă și vom locui într-o creație înnoită. În v. 11, citim despre templul lui Dumnezeu care strălucește în toată puterea lui, ca un diamant. Templul din Ierusalim avea o singură intrare, dar în v. 12 și 13 citim că templul-cetate are porți pe toate cele patru părți pentru că oamenii pătrund acolo din toate cele patru colțuri ale pământului (vezi Isaia 60:11, Ezechiel 48:30-34).

În lumea antică, binefăcătorii își treceau adesea numele pe lucrările pe care le realizau, așa cum fac uneori și demnitarii din zilele noastre. În Apocalipsa 21:14, citim că templul-cetate are douăsprezece temelii, iar pe ele sunt scrise numele celor doisprezece apostoli. Avem aici o referire la mărturia apostolică din Noul Testament (Efeseni 2:19-20). Biserica este creată și susținută de Cuvântul lui Dumnezeu.

Cetatea-templu

Măsurătorile din Apocalipsa 21:15-17 sunt simbolice (vezi și Ezechiel 40-43; Zaharia 2:1-2). 12.000 este: 12 = imaginea completă a poporului lui Dumnezeu, adică doisprezece apostoli și douăsprezece seminții ale lui Israel, înmulțit cu 1.000 = imaginea unei mulțimi. 12.000 de prăjini înseamnă aproximativ 2.200 de kilometri. Este un oraș mare, pentru că acolo locuiește întregul popor al lui Dumnezeu și se pare că este vorba despre mărimea lumii, așa cum era cunoscută și înțeleasă atunci. Templul-cetate este o lume înnoită. Și 144 de coți este o măsurătoare simbolică, întrucât înseamnă 12 X 12. Imaginea este cât se poate de clară: după prigoană și atacuri, în cele din urmă, poporul lui Dumnezeu va fi în sfârșit în siguranță în cetatea cerească.

Cetatea nu are doar 12.000 (2.200km) de prăjini în ceea ce privește suprafața, dar și înălțimea este la fel. Everestul, cel mai înalt munte are 8.848 de metri, iar pe vârful lui este foarte greu să respiri. Astfel, 2.200 de km ne scot în mod clar în afara atmosferei. Este cât se poate de clar că limbajul folosit este, din nou, simbolic. Aceste măsurători sunt strâns legate de Locul Prea Sfânt din Cort și, mai apoi, din Templu. În vechime, doar marele preot avea voie să intre acolo. În viitor însă întreaga creație va fi o Sfânta Sfintelor gigantică, unde Dumnezeu va locui cu poporul Său.

În Vechiul Legământ, pietrele prețioase purtate de preot reprezentau poporul lui Israel, care era astfel purtat în Cort sau în Templu, în prezența lui Dumnezeu. Aici, aceleași pietre prețioase sunt parte a zidirii Templului-Cetate. (Ezechiel 28:13 ne arată că aceleași pietre erau prezente și în Eden, unde erau asociate cu un înger strălucitor, probabil chiar satan înainte de cădere, înger care acum deține controlul națiunilor (vezi și Apocalipsa 17-18)). Orașul este pavat cu aur, așa cum templul fusese îmbrăcat cu aur (Apocalipsa 21:21).

Acolo nu există un templu pentru că cetatea în sine este un templu (v. 22-23). Templul era un simbol al prezenței lui Dumnezeu. Aici însă simbolul a făcut loc realității. Dumnezeu a venit la noi prin întruparea Fiului Său, motiv pentru care Domnul nostru s-a descris pe Sine drept templu (Ioan 2:19-22). Dumnezeu e prezent cu noi, prin faptul că Duhul Sfânt locuiește în noi, motiv pentru care biserica este descrisă ca fiind un templu (Efeseni 2:21-22). Dar, în Ierusalim-Mireasa, Dumnezeu va locui în mijlocul poporului Său pentru totdeauna și își va dezvălui gloria, astfel că nu va mai fi nevoie nici de soare, nici de lună. Atunci când cortul și templul lui Solomon au fost inaugurate, Slava Domnului a coborât, astfel că preoții care făceau slujba au fost nevoiți să iasă. Și aici, templul este plin de slavă, dar nu vom mai fi nevoiți să plecăm, ci vom rămâne acolo pentru totdeauna.

Punctul culminant al istoriei

Poporul lui Dumnezeu a fost chemat, de-a lungul istoriei, să fie o lumină pentru națiuni. Israeliții erau chemați să reflecte caracterul lui Dumnezeu prin viața lor comunitară, trăind în sfințenie, după cum și Dumnezeu era sfânt. În felul acesta, urmau să atragă națiunile înspre Dumnezeu. Isus Însuși, Dumnezeu adevărat, a fost Lumina Lumii și Și-a chemat ucenicii să fie, la rândul lor, lumină pentru lume. Această temă a luminii ajunge la punctul culminant aici, când ni se spune că „neamurile vor umbla în lumina ei (a cetății)” (21:24). Ori de câte ori răspândim lumina lui Hristos, chiar dacă o facem imperfect, noi chemăm oamenii la a fi o parte a poporului lui Dumnezeu și la a umbla deja în această lumină. Chiar dacă a fi lumină în viața de zi cu zi pare uneori monoton, finalul va fi unul glorios! Lumina strălucește în întuneric și întunericul nu a biruit-o!

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close