Ce a schimbat pandemia în familiile noastre? Ce ar/n-ar trebui să se schimbe? Partea a II-a

Continuare de AICI

Frații mei, să priviți ca o mare bucurie, 

cînd treceți prin felurite încercări,

ca unii care știți

că încercarea credinței voastre lucrează răbdare,

dar răbdarea trebuie să își facă desăvîrșit lucrarea,

ca să fiți desăvîrșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic. 

Iacov 1.2-4

4. Reevalurea vieții și parcursului spiritual.  Această perioadă de blocaj social, dar și de spaimă medicală (am trecut prin două crize de fiere și două crize de rinichi acasă, cînd spitalele erau blocate, cu spaima de blocaj renal – am crezut că mor… o dată am fost la limita fibrilației atriale paroxistice, boală pe care o am cu acte în regulă). Sînt cardiac. Am doi frați care au murit de infarct masiv, cu fractură de cord, la 47 și la 58 de ani. Se știe că pentru cardiaci, covid-ul este devastator. M-am păzit, dar în urmă cu o lună tot ne-am pierdut mirosul și am trecut pe lîngă o tuse urîtă (asta pe fondul celor două infectări TBC în tinerețe). Ei, ne-au trecut prin cap tot felul de gînduri. Eu văduv, Natalia văduvă, Noah orfan, moartea în spital, prin hipoxie, fără posibilitatea de a ne lua Adio (este un salut care înseamnă să ne vedem în fața lui Dumnezeu) unul de la altul. Toate acestea ne-au făcut să ne punem viața în rînduială, chiar dacă îmi rescriu testamentul în fiecare an oricum. M-am uitat în spate, la lucrarea mea de ucenicie, pastorală, profesorat, la viața de părinte, soț, viitor bunic. A fost o mare pricină de smerenie și pocăință. Vorba unui prieten, atunci cînd era să mor de fibrilație: nu vei muri, nu ești gata. Nu sînt gata! La 50 de ani acest gînd este extrem de neliniștitor.

5. Regîndirea modului în care îmi fac meseria. Deși am fost printre primii evanghelici sensibili la tehnologie, gadgeturi, și am avut un blog de succes vreme de ani de zile, predarea on line este de pe un alt raft pentru mine. Să predai teologie fără conlocuire, să predai greacă fără tablă, pe care să mîzgălești grafemele…, să predai la o sticlă pe care sînt niște portrete împietrite… iată provocarea pentru cineva care iubește relația personală! În ultimul semestru al anului trecut au fost și înregistrate cursurile. Studenții se blocau cînd erau nevoiți să citească… eu trebuia să fiu foarte atent la orice comentariu, orice vorbuliță. Dacă înainte predarea îmi era a doua natură, acum a trebuit să regîndesc totul, să reiau fiecare curs, să îmi fac o nouă strategie de abordare a studenților. Încă nu sînt lămurit, încă nu mi-am găsit drumul, dar este unul dintre cele mai dureroase pierderi pentru mine în toată această poveste a pandemiei: pierderea relației față către față cu studenții. Nici spaima de moarte n-a fost atît de acută ca cea de a preda prin sticlă. Dar aceasta m-a făcut să fiu mai atent, mai grijuliu la tot ce las pe acea sticlă. De asemenea, veniturile s-au redus drastic.

6. Recalcularea finanțelor și proprietăților. Pandemia pentru noi a fost timp de șantier. Șantier atunci cînd veniturile ți s-au redus la jumătate. Dumnezeu însă a făcut minuni și toate îngrijorările noastre nu au căpătat substanță. Dar… a trebuit să vindem. Am vîndut proprietăți, mașini, instrumente din colecția mea, bicicletele de colecție, arcul compound Mathews, la care țineam foarte mult. A trebuit să reordonăm toate prioritățile, mai ales după ce ne-a vizitat gîndul morții. Cui lași toate acestea, la ce sînt utile? Cine se va bucura de ele? Care sînt moștenirile pe care le lăsăm copiilor? Undițe, puști? Cînd nu le place nici vînătoarea, nici pescuitul? Le lăsăm copiilor noștri amintirile pe care le-am adunat împreună, nu obiectele care ne-au făcut plăcere doar nouă.

Îi scriam studentului nostru, Paul Chereji, al cărui tată a plecat spre Domnul:

Una dintre amintirile pe care le am cu Dani. Eram la voi la masă. Tu aveai mai puțin de 8 ani. Dani avea deja probleme mari de sănătate și tot timpul a trăit cu sabia morții deasupra capului. Te-a strîns la piept și mi-a spus: Vreau să le fac cît mai multe amintiri cu tati. Probabil vom merge la București cu avionul, ca să își aducă aminte că a făcut asta cu tati. Dani a fost tot timpul pregătit și a trăit fiecare clipa cu responsabilitate ca fiind ultima clipă. Mă bucur că Dumnezeu i-a dat harul să vă vadă mari, pe tine lucrător, și pe sora ta căsătorită. Domnul să vă mîngîie în această încercare cu amintirile frumoase pe care le-ați adunat.

Pandemia a avut multe efecte negative, dar și o mulțime de efecte pozitive, pe care le vedem doar dacă privim istoria de altă parte, cu știința celor care sînt pe calea neprihănirii, a desăvîrșirii. În această călătorie cei mai apropiați sînt cei din familie.

Pandemia ne-a adus aminte că nu sîntem acasă, că încă nu am ajuns, că scopul lui Dumnezeu cu noi pe acest pămînt nu este confortul nostru, ci caracterul nostru, cizelarea și modelarea noastră pentru lumea care ne așteaptă. Pînă atunci, una dintre cele mai mari comori pe care le avem este că ne avem unii pe alții în familie, că celălalt este încă lîngă tine în procesul de înfrumusețare lăuntrică și de asemănare cu al lui Cristos Chip.

Marius David Cruceru pentru Edictum Dei

Photo by Klara Kulikova on Unsplash

Publicat inițial pe www.mariuscruceru.ro