Casa familiei Avraamice: o rețetă pentru diluarea credinței

Principalul imbold pentru armonizarea celor trei credințe avraamice vine din partea Papei Francisc. El pledează de mult timp pentru unificarea diferitelor religii sub credințe și valori comune. Problema este că valorile și credințele comune descrise în Documentul privind fraternitatea umană sunt în mare parte valori umaniste – toleranță, acceptare, fraternitate, înțelegere reciprocă și așa mai departe. Dumnezeu este menționat frecvent, dar El este un Dumnezeu generic. El a creat toate ființele umane în mod egal și dorește ca ei să trăiască împreună în pace și armonie ca frați și surori.

În același timp, însă, documentul afirmă că „pluralismul și diversitatea religiilor… sunt după voia lui Dumnezeu”. Aceasta ridică o întrebare importantă. Dacă Dumnezeu dorește ca toți oamenii să trăiască împreună în fraternitate și armonie, de ce a creat El o „diversitate de religii”? La urma urmei, s-au purtat foarte multe războaie sângeroase din cauza diferențelor religioase.

Documentul nu răspunde cu adevărat la această întrebare. Mai degrabă, pretinde că, în ciuda diversităţii lor, toate religiile sunt mai mult sau mai puţin la fel; toate învață pacea, egalitatea și libertatea. Când se întâmplă lucruri rele, nu este vina religiei, ci a „abaterii de la învățăturile religiilor”.

Deși publicitatea pentru Casa familiei Avraamice spune că „caracterul unic al fiecărei religii” va fi păstrat, acest lucru pare puțin probabil. Ceea ce pare mai probabil este o diluare a „caracterului unic” al fiecărei religii. Asta pare să se fi întâmplat deja.

De exemplu, Documentul despre fraternitatea umană nu menționează nimic despre Trinitatea lui Dumnezeu, în care creștinii cred. Pe lângă aceasta, nu există vreo mențiune despre Isus Cristos, a doua persoană a Trinității, care a venit pe pământ întocmai pentru a dezvălui omenirii aceste (și alte) adevăruri. Dacă există vreun „caracterul unic” al creștinismului este acela că a fost fondat de către Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, credința în Trinitate și în divinitatea lui Cristos nu este împărtășită de evrei și musulmani. De fapt, religia islamului respinge vehement aceste credințe. Așadar, prețul intrării în Casa Avraamică este de a minimaliza (chiar ascunde) elementele centrale ale credinței tale. Cel puțin, acesta este prețul pe care papa Francisc pare dispus să-l plătească. Dacă evreii și musulmanii își vor dilua sau nu credințele în mod corespunzător este o altă chestiune.

Va reuși Francisc și adepții săi să dilueze creștinismul suficient pentru ca acesta să se poată îmbina fără probleme cu alte religii? Din fericire, există motive întemeiate să credem că nu vor reuși. Principalul obstacol în calea succesului proiectului sincretic este un predicator itinerant din Galileea pe nume Isus. Învățăturile Sale clare sunt cel mai mare impediment în calea sincretismului. Afirmația că „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” nu este favorabilă compromisului interreligios. La fel, afirmația că „nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” nu sugerează că pluralitatea și diversitatea religiilor sunt voite de Dumnezeu.

Citind Evangheliile, nu avem impresia că Dumnezeu a vrut o diversitate de religii. Dimpotrivă, pare destul de evident că Dumnezeu a voit o anumită religie în particular și L-a trimis pe Fiul Său să o întemeieze pe pământ. „Caracterul unic” al creștinismului nu constă în faptul că învață dragostea față de aproape și bunătatea față de cei săraci – alte religii fac același lucru. Caracterul său unic este că a fost fondat de Însuși Dumnezeu.

Desigur, afirmația creștină pare plină de mândrie la prima vedere. Și dacă afirmația lui Cristos despre Sine ar fi neadevărată, asta L-ar face nu numai plin de Sine, ci și periculos de înșelător – într-adevăr, unul dintre cei mai răi oameni din toate timpurile. După cum au punctat C.S. Lewis și alții, dacă Cristos nu este Dumnezeu, atunci El este fie un mincinos colosal, fie un nebun. Dar, pentru a prescurta argumentul lui Lewis, Cristos nu este nici nebun, nici înșelător, așa că trebuie să acceptăm concluzia că El este Dumnezeu. La urma urmei, asta a susținut El – nu doar o dată sau de două ori, ci din nou și din nou, direct și indirect.

Mai mult, Cristos a adus mesajul Său unui popor – evreilor monoteiști – care s-ar împotrivi instinctiv pretenției oricărui om de a fi Dumnezeu. Să ne amintim că evreii din epoca romană erau mult mai sceptici decât oamenii din zilele noastre, care adesea și cu ușurință sunt dispuși să înghită orice trend fantezist de tip „woke”.

Cu toate acestea, printre acești evrei din secolul I, greu de convins, mulți au ajuns să creadă afirmațiile uluitoare făcute de Isus. Tindem să uităm cât de uimitoare au fost și sunt acele afirmații. După cum am scris acum zece ani:

“Imaginează-ți cum ar suna pentru orice alt om, chiar și pentru unul de calibru mare, să vorbească despre sine așa cum a făcut-o Cristos. Cum ar suna dacă Socrate ar fi spus: „mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu”? Sau dacă George Washington ar fi spus: „oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată”? Sau dacă Winston Churchill ar fi spus „păcatele îți sunt iertate”? Răspunsul? Ar suna nebunesc și asta într-un mod extrem… Lucrul ciudat este că, în cazul lui Cristos, afirmațiile nu par chiar atât de nebunești. În cazul Lui, cuvintele sunt pe măsura Omului.” (Christianity, Islam, and Atheism, p. 137)

Desigur, nu numai cuvintele i-au convins pe oameni că Isus este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Cuvintele au fost susținute de miracole – multe dintre ele. Și trebuie să fi fost și altceva – o putere extraordinară a personalității Lui. Mons. Ronald Knox a spus astfel: „Care a fost magia vocii sau a privirii care i-a atras [pe apostoli] departe în acele zile de început când nu se făcuseră încă minuni, când campania de predicare nu fusese încă deschisă?” Trebuie să fi fost, sugerează Knox, „impactul extraordinar pe care caracterul Său puternic L-a avut asupra oamenilor” (The Hidden Stream, p. 107).

Întrebarea este următoarea: dacă crezi în puterea, autoritatea și divinitatea lui Cristos și dacă crezi în afirmația Sa uimitoare că El este singura cale către Tatăl, de ce ai vrea să dialoghezi pur și simplu cu membrii altor credințe? N-ar trebui să îi convertești? La fel, de ce ai vrea să formezi o unitate de religii în care fiecare își păstrează „caracterul unic”? Nu ai dori să convertești acele alte religii la Biserica întemeiată de Cristos? Căci aceasta pare să fie dorința lui Cristos, care le spune apostolilor Săi: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”.

Cu toate acestea, Papa Francisc și alții din conducerea Bisericii nu par foarte interesați de ai aduce pe oameni la Cristos. În Evangelii Gaudium, Francisc pare să scutească atât evreii, cât și musulmanii de orice nevoie de convertire. Odată el a spus unui grup de imigranți musulmani că ar trebui să își caute mângâierea în Coran. Altă dată, el i-a sfătuit pe catolicii din Maroc că „Misiunea voastră nu este convertirea altor oameni”. Și i-a spus jurnalistului ateu Eugenio Scalfari că „prozelitismul este un nonsens solemn”. 

În aceeași direcție, s-a raportat recent că „la Vatican s-au făcut eforturi la cel mai înalt nivel pentru a-l descuraja pe Nazir-Ali, în vârstă de 72 de ani, să se convertească la catolicism”. Dr. Michael Nazir-Ali, fostul episcop anglican de Rochester, Anglia, s-a convertit recent la catolicism. Motivul cel mai probabil pentru eforturile de a-l descuraja este că dr. Nazir-Ali este un critic puternic al shariei islamice. Mai mult, el a simțit că Biserica Angliei nu făcea suficient pentru a converti musulmanii. Potrivit unei surse clericale citate de Church Militant, „Nazir-Ali nu este genul de convertit pe care îl căutăm în timpul pontificatului Francisc”.

„Nu este genul de convertit pe care îl căutăm”? Uneori avem impresia că Biserica sub Papa Francisc nu caută deloc să îi convertească pe oameni. De ce să te obosești să îi aduci pe oameni la Cristos, când toate religiile sunt aproximativ la fel? Și, negreșit, similaritatea dintre religii este una dintre ipotezele principale care stau la baza Documentului despre fraternitatea umană (care, apropo, arată foarte mult ca și cum ar fi fost scris la Roma, mai degrabă decât la Cairo) Iată un pasaj tipic:

“Acest Document… susține… convingerea fermă că învățăturile autentice ale religiilor ne invită să rămânem înrădăcinați în valorile păcii; să apere valorile înțelegerii reciproce, fraternității umane și conviețuirii armonioase; pentru a restabili înțelepciunea, dreptatea și iubirea…”

Toate acestea sună mai mult ca unul dintre acele manifeste umaniste ale secolului trecut, decât ca un document scris de oameni care sunt plini de dragostea lui Dumnezeu. Religie? Oridecare, nu-i important, atâta timp cât este dedicată valorilor umaniste.

Cât despre poruncile violente ale lui Muhammad și poruncile exclusive ale lui Isus? Ei bine, așa cum spune documentul, „Dialogul între credincioși înseamnă a veni împreună în spațiul vast al valorilor spirituale, umane și sociale împărtășite”. Dar poate că spațiul dialogului nu este atât de vast până la urmă. Documentul spune mai departe: „[dialogul] înseamnă și evitarea discuțiilor neproductive”. (Interesant) Foarte probabil ca toate acele afirmații uimitoare pe care le-a făcut Isus despre Sine să se încadrează în categoria „discuțiilor neproductive”. Într-adevăr, dacă scopul tău este crearea unei religii umaniste unice, atunci aproximativ 90% din Noul Testament este „neproductiv”. Ca să nu mai vorbim de procentul semnificativ din Coran care nu se încadrează într-un cadru umanist.

William Kilpatrick pentru Crisis Magazine

https://www.crisismagazine.com/2021/the-abrahamic-family-house-a-recipe-for-diluting-the-faith

Sursa foto: Photo by Simone Savoldi on Unsplash