Cărțile ne ajută să ne conectăm în moduri în care internetul nu poate

S-a schimbat însă felul de citire pe care îl practicăm în spațiul online. Este unul deconectat, sacadat: un tweet, un titlu fără context, un zgomot vizual constant de afirmații, opinii, reclame și comentarii. Este un mod frenetic de a citi, care se mișcă rapid de la un lucru fără nicio legătură la un altul, biciuindu-ne retina și extenuându-ne creierul, care triază încontinuu pentru a determina care idei și cuvinte sunt triviale și care sunt importante.

Acesta nu este cititul constant, susținut și concentrat care determină gândirea meditativă. Nu este cititul care favorizează legăturile profunde. De aceea, cărțile sunt mai importante ca niciodată: nu din cauză că trebuie să citim mai mult, ci din cauză că trebuie să citim mai multe cărți. Există multe motive care susțin acest lucru, însă unul dintre cele mai importante este că, într-o eră digitală deconectată, cărțile susțin conectarea în cel puțin două aspecte. Ne conectează cu alți oameni și conectează ideile disparate. Sunt surse deosebit de importante atât ale empatiei, cât și ale sintezei, două lucruri vitale pentru creșterea înțelepciunii, care este în declin în era noastră frenetică.

Cărțile ne leagă de ceilalți

În teorie, internetul și social media (și rețelele și hyperlink-urile care formează world wide web-ul) ne conectează cu ceilalți oameni. Dar realitatea, pe care o vedem din ce în ce mai clar cu cât ne adâncim mai mult în era digitală, este la polul opus. Suntem, de fapt, mai izolați și mai divizați ca niciodată. Rețelele de socializare ne-au conectat superficial, dar în profunzime au promovat singurătatea și polarizarea. Orientarea către individ și arhitectura algoritmică a internetului au făcut ca cultura comună și consensul să fie în declin, în timp ce bulele hiper-segmentate și așa-numitele “echo-chambers” să devină tot mai predominante.

Jaron Lanier, informatician și autorul cărții “Zece motive pentru a-ți șterge imediat conturile de social media”, numește această fragmentare cauzată de algoritmi o “dezvoltare epocală” care face mai dificil să ne înțelegem și să empatizăm unii cu alții:

“Versiunea lumii pe care o vezi tu este invizibilă pentru cei care te înțeleg greșit, și viceversa… Vedem mai puțin decât oricând din ceea ce văd ceilalți, așa că avem mai puține oportunități să ne înțelegem reciproc.”

Când fiecare dintre noi vede o realitate diferită și se bazează pe un set diferit de “date” și “fapte” (care confirmă prejudecățile noastre), nu e de mirare că argumentele noastre trec unul pe lângă altul și nu putem face progrese în dezbateri aparent fără soluție. Nu e de mirare că empatia este în declin. A citi mai multe cărți decât tweet-uri este o modalitate prin care putem corecta direcția aceasta.

Când citim cărți, ne punem în pielea altuia. Intrăm în lumea autorului, oferind atenția noastră perspectivei acestuia pentru o perioadă lungă de timp. Această ultimă parte este foarte importantă. Este greu să fii empatic atunci când citești doar un tweet scris de cineva, pe când o incursiune în lumea cuiva prin intermediul unei cărți creează oportunitatea de a-l înțelege.

A citi o carte înseamnă chiar ceea ce ni se spune în Iacov 1:19: “Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire.” În ficțiunea literară, dezvoltăm empatie intrând în mintea personajelor. Le putem iubi sau urî, dar în măsura în care îi ascultăm și trăim cu ei pentru o perioadă, putem învăța din particularitatea existenței lor.

Cercetările arată că în special literatura de ficțiune ajută cititorii să dezvolte empatie – o mai bună înțelegere a complexității a ceea ce gândesc și simt ceilalți. Lectura romanelor ne reamintește “că este posibil să te conectezi cu cineva chiar dacă este foarte diferit de tine,” cum a spus Barack Obama într-un interviu cu Marilynne Robinson. Este ușor să respingem perspectivele celorlalți într-o lume a rețelelor de socializare ultra-rapide. Și astfel, cu fiecare personaj întâlnit din operele lui Graham Greene, Ernest Hemingway sau Toni Morrison, recunoaștem că există la fel de multe povești umane distincte câte stele sunt pe cer, iar fiecare adaugă o strălucire, o culoare și o textură particulară constelației noastre de înțelepciune.

Cărțile ne ajută să facem corelații

Cărțile ne ajută, de asemenea, să facem conexiuni. O constelație devine o constelație, în definitiv, doar după ce unești punctele ce-ți dezvăluie o anumită formă. Unul dintre cele mai plăcute sentimente în timpul lecturii unei cărți, fie că este un roman, o autobiografie sau o lucrare academică, este revelația conexiunii care ia formă. Asta se leagă cu asta! În cele din urmă, piesele de puzzle puse împreună dezvăluie o imagine mai inteligibilă care ne ajută să înțelegem această lume nebună și complexă. Pe măsură ce citim mai multe cărți – și ideal ar fi o gamă diversificată de cărți – înțelegerea noastră asupra lumii devine, simultan, complicată și clarificată. Pe o pagină avem momente de iluminare, care dau un nou sens anumitor lucruri. O altă pagină ne dezvăluie ceea ce credeam că știm, ridicând întrebări noi și trimițându-ne în cercetări noi. Asta este natura învățării. Cu cât citim mai mult, cu atât mai înfometați suntem pentru mai mult.

Puterea de sinteză a lecturii cărților poate fi un antidot puternic la un mediu digital hiper-fragmentat, dezorganizat, în care creierele noastre sunt bombardate cu stimuli care lucrează împotriva conexiunilor semnificative ale ideilor.

Există tot mai multe studii care arată modurile profunde în care cititul cărților – lectura lungă și atentă, în contrast cu lectura fragmentată și rapidă pe care o facem online – întărește abilitățile creierelor noastre de a gândi bine. În cartea sa, “Reader, Come Home: The Reading Brain in a Digital World”, Maryanne Wolf explorează aceste studii și susține că cititul profund este o injecție puternică de vitalitate pentru creierele noastre, într-o perioadă în care acestea sunt tot mai slăbite de suprasolicitarea digitală.

“Cei care au citit mult și bine vor avea multe resurse de aplicat la ceea ce citesc”, scrie Wolf, în timp ce cei care nu o fac vor avea „mai puține baze pentru concluzii, deducții și analogii,” ceea ce îi face „vulnerabili la informațiile neverificate, fie că este vorba de știri false sau invenții pe de-a-ntregul.”

Într-o perioadă în care excesul, viteza și natura adaptată individului a informațiilor ne fac din ce în ce mai susceptibili la dezinformare și înțelepciune eronată, cititul cărților oferă un antidot puternic.

Cărțile ne oferă o bază solidă într-o eră în care totul este disponibil. Ele oferă cadre pentru a evalua mai bine avalanșa de informații cu care ne confruntăm în lumea de astăzi. Într-o lume a Instagramului și a TikTok-ului, cărțile oferă un context mai amplu, după cum scrie Andy Crouch: “în general vorbind, cu cât mai veche este cartea, cu atât mai profund este contextul.”

Cititul cărților antrenează creierul nostru să gestioneze mai bine informații complexe, să reflecteze și să evalueze în loc să accepte pur și simplu. A citi bine nu înseamnă să luăm tot ce spune autorul de bună credință. Mai degrabă, înseamnă să înțelegem argumentul autorului cât mai bine putem, să învățăm din el, dar și să îl verificăm în funcție de ceea ce știm. A citi și a învăța în mod corespunzător înseamnă să dezvoltăm abilitatea de a interacționa cu o operă într-un mod nuanțat, să reținem ceea ce este bun și să respingem ceea ce nu este.

Într-o lume care ne bombardează cu informații în care nu putem avea încredere, avem nevoie ca creierele noastre să fie mai bune – nu mai slabe – în a identifica conexiuni, a recunoaște raționamente greșite și a ști ce întrebări să pună în continuare. Cititul cărților ne ajută să ne ascuțim creierele în aceste moduri.

Prin ajutorul oferit în dezvoltarea empatiei și puterii de sinteză, cărțile pot fi un mare atu pentru o viață înțeleaptă.

Brett McCracken, Crossway