Carieră, meserie, profesie: ”ești” ceea ce faci sau ”faci” ceea ce ești?

Cariera este un termen modern, dar este cumva înrădăcinat în cursus honorum al anticilor romani şi arăta parcursul pe care îl urma un bărbat nobil în societate. Cariera presupune neapărat un drum de parcurs, o ierarhie de urcat, într-un domeniu foarte bine delimitat.

Să nu facem confuzii: există carieră şi meserie, ocupaţie şi profesie. Nu toată lumea face carieră pentru că sînt meserii în care nu se poate face carieră. Unele meserii nu presupun evoluţia, înaintarea în grad, promovarea, recompensarea recunoaștere internă și publică.

Cariera militară este cel mai bun exemplu pentru o carieră, cariera medicală, cariera academică, de asemenea, pentru că și una și celelalte presupun avansarea în ierarhii bine întemeiate în criterii de performanță. De aceea trebuie să stabilim de la bun început cu ce avem de-a face: noi vorbim de carieră? Da, vorbim şi de carieră. Dar poate că în unele domenii cel mai bine ar fi să vorbim doar de OCUPAŢIE sau PROFESIE, îndeletnicire, în anumite cazuri.

O ocupație poate deveni meserie, o meserie poate deveni profesie, în anumite profesii se poate face și carieră. Poți fi ocupat și dacă joci jocuri pe computer, dar nu sînt mulți plătiți pentru asta. Poți avea activitate sau preocupare, poți avea treabă și îndeletniciri. Poți face apicultură, grădinărit, poți să îți ocupi timpul în diferite feluri, ca hobby sau chiar ca activitate productivă, care poate deveni la un moment dat o meserie alternativă, dar nu este o profesie.

Profesia? Este derivată și uneori folosită alternativ cu termenul profesiune, de unde avem profesiune de credință. Profesia este conform DEX-ului: “Ocupație, îndeletnicire cu caracter permanent, pe care o exercită cineva în baza unei calificări corespunzătoare; complex de cunoștințe teoretice și de deprinderi practice care definesc pregătirea cuiva.”¹ Același Dex pune în definiție sinonimul profesiune: ”era de profesiune medic”, cu precizarea că acum ”profesiune” se păstrează ca formă numai în expresia ”profesiunea de credință”.

Profesia presupune o angajare intelectuală și spirituală masivă, cu priorități bine definite, concepții de viață și deontologie profesională bine reglementate, chiar scriptic (jurămîntul lui Hipocrate pentru medici, regulamentele instituționale pentru profesori și avocați), chiar cod de etică, la fel ca în cazul carierei. Medicii, profesorii, avocații sînt incompatibili cu anumite locuri, ocupații (păcănele?), situații de viață (beat în gară!) pentru că practică nu doar o meserie, nu au doar o ocupație, au o profesie (nobilă) care necesită un anumit statut etic și o anumită imagine publică. O prostituată are o ocupație, dar nu are o profesie, tocmai pentru că în ansamblul care se creează în jurul profesiei, latura morală, etică, deontologică, respectabilitatea, toate acestea devin definitorii și exclusive.

Așadar, cariera presupune un parcurs ierarhic; profesia presupune profesiuni de credință, convingeri, deontologie și cod de etică.

Meseria presupune priceperi practice, abilități și îndemînări. De la un meseriaș nu se cere promovarea la ”meseriaș foarte bun”, prin trepte și examene (era pe vremuri categoria 7 specială), între meseriaș prost și bun alegem prin recomandări, prin gura satului. Meseriașul poate să facă ce vrea cu timpul și moralitatea lui, atîta vreme cît își lucrarea sa nu se dărîmă.

De ce avem Legenda Meșterului Manole? Tocmai pentru că acesta își depășește statutul de meșter, de meseriaș, și devine profesionist, iar pentru a lăsa istorie în piatră, face alegeri de o moralitate discutabilă, sacrificii pe care le analizăm în cheie tragică.

De aceea înainte de toate, fiecare dintre noi, înainte de a-și alege drumul: voi fi un carierist (iată că deja avem conotații depreciative), un profesionist, un meseriaș?

Cine sîntem de fapt?

Din păcate societatea ne sileşte să ne definim prin profesia aleasă, de aceea avem cazuri în care un tînăr poate fi ratat pentru că şi-a ales o meserie numai din pricina faptului că trebuia ”să dea bine” atunci cînd se prezenta. Sîntem ceea ce facem sau facem ceea ce sîntem? Muncim ca să trăim sau trăim ca să muncim?

Trebuie să ţinem cont de faptul că o meserie se poate schimba, o ocupaţie se poate părăsi: atleţii, muzicienii, instrumentiştii, mai nou cei care lucrează în industria IT… toți aceștia au o viață profesională foarte scurtă, din ce în ce mai scurtă, în funcție de cît îi țin abilitățile naturale și/sau dobîndite. Iată, așadar, dacă ai părăsit activitatea prin care îți cîștigi existența, te vei fi pierdut și pe tine? Cum afectează aceasta identitatea noastră, mai ales identitatea masculină, care este atît de dependentă de percepția comunitară?

Nu sîntem ceea ce lucrăm. Lucrăm ca să trăim pentru scopuri mai înalte decît profesia. Nu sîntem nici măcar munca noastră, dar avem fiecare lucrarea noastră. Există extrem de multă nefericire în spatele unor profesii foarte respectabile. Fiecare dintre noi, meseriași, profesioniști sau oameni de carieră, putem fi extrem de nefericiți cu noi înșine.

Ce rost are să devii un chirurg cu mîini de aur, doar pentru că ai îndemînări în domeniul mișcărilor detaliate și o manualitate deosebită, cînd tu ți-ai dorit toată viața să fii sculptor în lemn, folosind același dar, dar trăind profund nefericirea de a fi prizonierul unui succes, la care nu poți renunța și a unor datorii pe care trebuie să le plătești?

Dacă ocupația pe care mi-am ales-o m-ar fi făcut nefericit, aș fi dat cu ea de pămînt și aș fi mers spre altceva. De fapt cumva, asta s-a întîmplat, l-am abandonat pe Cicero, Seneca și pe Homer pentru Apostolul Pavel, Apostolul Ioan și Iacov. Am preferat să fug din universitatea laică pentru a mă ascunde într-o universitate minoră, dar unde mă pot desfăta făcînd ucenicie în jurul textului grecesc al Noului Testament, citind Părinții Bisericii, predînd Patristica clasică. Nefericirea ocupației este extrem de profundă și te poate conduce la depresii cronicizate. Alegeți bine ce doriți să faceți cu viața voastră. Una aveți și nu are buton de dat înapoi!

Așadar, vă las cu două întrebări:

Prima întrebare: ce vrei să fii și după ce vei fi ieșit la pensie? Eu știu că am o identitate de nerisipit și nenegociabilă. Sînt prinț al cerulului și fiu de Dumnezeu, ambasador al Împărăției Cerurilor.

A doua întrebare: cum vrei să îți petreci o treime din viață? Atunci cînd ne gîndim totuși la o meserie, sînt limitări: mi-aș fi dorit să fiu tîmplar bun, n-am mîini pentru asta.

Mi-aș fi dorit să fiu muzician, am destul talent pentru un amator, dar nu destul pentru a face față unei cariere muzicale.

Ne dorim să facem ceva, dar limitările de ordin istoric, genetic, biologic ne restrîng și atunci trebuie să ne regîndim alegerile.

Aici apar două distincții absolut necesare, mai ales atunci cînd facem deosebirea între alți doi termeni supuși confuziilor: vocație și chemare.

Am auzit de la prietenul meu Cristi Țepeș expresia: “inginer făcut, nu născut!”, spunea: “Eu sînt un inginer făcut, nu născut, că niciodată în viața mea n-am visat tranzistoare!”. Cristi a avut o meserie, o ocupație pentru o vreme, dar vocația și chemarea lui l-au dus în altă parte. A inventat pentru România jurnalismul creștin după 1989. Cristi nu doar că făcea jurnalism! ERA jurnalist!

Va urma!