Carieră, meserie, profesie: trăim ca să muncim sau muncim ca să trăim?

Orice aţi face,

lucraţi din toată inima,

ca pentru Domnul

şi nu ca pentru oameni…

Coloseni 3:23

urmare de AICI

Este foarte probabil, avînd în vedere, dezvoltările tehnologice în domeniul medicinei și nu numai, ca generația care termină liceul acum să trăiască pînă la 100 de ani și să muncească pînă la 75 de ani. Pensia se va tot îndepărta de vîrsta de 60-67 de ani. Din cei 100 de ani, majoritatea va dormi cam 30 de ani și va munci în jur de 50. Restul? Timp liber! Deci mai mult de jumătate din viață vă va fi ocupată cu profesie, meserie, carieră.

Noi ne-am calculat altfel viața. Fac parte din acea generație care răspundea la întrebarea: tu ce vrei să te faci cînd veni fi mare: pompier, polițist, aviator, pentru băieți. La fete: doctoriță, învățătoare, educatoare, profesoară.

Cariere! Eu aș fi dorit să fi fost pilot în aviația militară. Visul mi-a fost frînt rapid. Nu intru în detalii! Aceasta a fost frișca de pe tortul dezamăgirilor mele de tinerețe. Am crezut că toată lumea se prăbușește, cînd mi s-a spus că nu voi putea face niciodată carieră militară din pricina problemelor cu Securitatea pe care le-a avut familia mea.

Acestea se întîmplau prin 1984-1985. Apoi prin 1986, după convertirea mea, îmi căutam sensul în viață. Am fost timid pînă aproape de patologie, scriam urît, cu multe greșeli de gramatică. Nu știam la ce sînt bun. Ce să fac cu restul vieții mele și aveam foarte mult înainte?

După o întîlnire providențială cu Beni Fărăgău, am hotărît să fac, spre mirarea mamei, a prietenilor, a tuturor rudeniilor și cunoscuților, filologie. La vremea respectivă era o nebunie. Toți băieții se făceau ingineri. Fetele făceau Textile. Eu mergeam spre filologie, și nu oricare ramură, ci Limbi Clasice, împotriva tuturor presiunilor de a face altceva.

A fost o călăuzire divină și un Psalm, Psalmul 32:8 mi-a fost obsesie în toată acea perioadă: ”Eu”, zice Domnul, „te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

Cu timpul se pare că am cîștigat pariul cu toți cei care au pariat împotriva mea ca profesor de filologie. Deși îi spusesem mamei că două lucruri nu voi face niciodată în viață: să devin profesor și/sau păstor, iată că Dumnezeu, care are simțul ironiei și al umorului, Cel care l-a scos în fața poporului pe bîlbîitul de Moise, a făcut același lucru și pentru mine. Acesta este al 30-lea an de cînd sînt profesor într-o universitate creștină și în toată perioada aceasta am păstorit, cu întreruperi, vreme de aproape 20 de ani, o biserică baptistă. De asemenea, o jumătate de normă sînt Capelan la un Hospice care se ocupă de bolnavii terminali.

Nu-mi pare rău de felul în care mi-am petrecut viața pînă acum. Dacă ar fi să o iau de la capăt în privința meseriei, aș face același lucru încă într-o mie de vieți.

Pentru început trebuie să clarificăm terminologia și să învățăm să punem corect problema în domeniul vocației și carierei.

Așadar:

Ce este “cariera”? Care este diferenţa între carieră, meserie, ocupaţie, profesie?

Cine sîntem de fapt? Ne defineşte profesia pe care o avem? Sîntem… doctori, ingineri, profesori, mecanici, strungari…? Cum poți FI CEVA (care are conotație ontologică) din care ieși la pensie, cum putem oare defini FIINȚAREA prin ÎNDEPLINIREA UNOR FUNCȚII?

Dacă sîntem ce facem, atunci ce se întîmplă cînd nu mai putem profesa din cauza vreunui handicap, boli sau a pensionării din pricina vîrstei? Ne definim identitatea prin pierderea meseriei?

Trăim ca să muncim sau muncim ca să trăim?

Ce s-a întîmplat cu ansamblul de concepte meşteşugar, meşter şi breaslă? Le mai putem imagina astăzi? Mai au vreo relevanţă în contextul în care vieţuim?

Sîntem calificaţi, formaţi sau uceniciţi pentru meseria pe care o practicăm? Mai este relevantă ucenicia în meserie astăzi?

Care este relaţia şi tensiunea dintre talent natural şi dar spiritual? Care este relaţia dintre acestea şi meseria pe care am ales să o practicăm?

Se spune că este bine să “faci ceea ce îţi place şi să mai fi şi plătit pentru asta”. Poate fi practicarea meseriei o plăcere? Dacă da, atunci mai putem vorbi de “sacrificiu”?

Care este diferenţa dintre hărnicie şi muncalcoolism?

Aleg o meserie numai pentru că îmi place, pentru că aş putea fi eficient în domeniul respectiv? Ce rol are călăuzirea spirituală în alegerea meseriei?

Care este diferenţa dintre sacrificiu şi jertfă vorbind de meserie, care ne mănîncă cel puţin o treime din viaţă?

Dacă spunem: faceţi toate lucrurile ca pentru Domnul (Coloseni 3:23) atunci ce înţelegem prin sacrificiu? Ce înţelegem în acest context prin carieră?

Oare nu ar trebui abandonat şi termenul carieră, dar şi sacrificiu? Ne cere Dumnezeu să sacrificăm ceva care nu este după voia şi placul Lui?

Există atîtea istorii de succes ale unor oameni care au reuşit în plan profesional, dar şi-au transformat casa, în cazul în care nu şi-au pierdut cu totul familiile. Merită preţul?

Va urma!