Care mai este scopul muncii?

Eu am început să lucrez la o vârstă foarte tânără. La 12 ani, aveam deja două locuri de muncă cu jumătate de normă, plus o afacere secundară proprie. La vârsta de 11 ani, am început să tund gazonul și să fac treburi mărunte pentru vecini. Un an mai târziu, lucram pentru o companie de catering, apoi pentru o companie de amenajări exterioare și, în cele din urmă, mi-am cumpărat propria mașină de tuns iarba pentru o afacere secundară. Un an mai târziu, mi-am vândut echipamentul când am devenit interesat de prelucrarea lemnului. Am folosit banii din vânzare pentru a cumpăra unelte și cherestea și am început să fac și să vând mobilă. Prin intermediul rețelelor de socializare și al conexiunilor locale, am reușit să am un mic succes pe parcursul liceului ca tâmplar la comandă. Întotdeauna mi-a plăcut acest tip de muncă practică. Bineînțeles, erau zile în care nu voiam să ies în căldură și să tund peluze sau să stau ore întregi în fața unor grătare de 150 de grade, dar, la sfârșitul zilei, satisfacția muncii și recompensa unui salariu erau mai mult decât suficiente pentru a mă face să continui.

Să trecem la ziua de azi. Există un mesaj copleșitor în social media și la știri că, atunci când vine vorba de muncă, sistemul actual te pregătește pentru eșec. În ultimii doi ani, s-a creat o tendință de a renunța la locurile de muncă. Încurajările în această direcție au devenit virale pe rețelele de socializare, #quitmyjob obținând 276,5 milioane de vizualizări, iar #quittock mândrindu-se cu 16,2 milioane de vizualizări. Mulți din mass-media numesc acest lucru „Marea demisie”. În cuvintele lui Glenn Beck: „«Marea demisie» este, în cele din urmă, o criză de libertate, de identitate și de epuizare. Este, așa cum se arată într-un raport recent Gallup, o expresie a unei mari nemulțumiri. Generația Z simte că nu are nimic de pierdut și nimic de câștigat.” Generația mea a rămas cu această întrebare: când sistemul este conceput pentru eșecul meu, de ce să mai joc jocul?

În raportul „State of the Global Workplace: 2021 Report”, publicat de Gallup, cercetătorii au descoperit că doar 21% dintre angajații din SUA și Canada sunt „angajați” în munca lor, adică doar 21% dintre angajați consideră că munca lor are sens și reprezintă un beneficiu pentru bunăstarea lor generală. Acest nivel ridicat de dezangajare contribuie în mare măsură la marea demisie. Pe măsură ce oamenii pierd din vedere valoarea muncii lor, încep să caute în altă parte atât satisfacția, cât și un mijloc de a genera venituri.

Nu fără legătură cu această tendință, de la momentul în care m-am născut, la începutul anilor 2000, statul asistențial din America a crescut de la 20,8 miliarde de dolari în cheltuieli la 1,75 trilioane de dolari. O lume fără un vast stat asistențial este străină generației Z. În ultimii ani, am văzut cecuri de stimulare și diverse programe de ajutor social care au deschis și mai multe căi de a primi venituri nemuncite. Este nedrept să credem că acest lucru contribuie la devalorizarea muncii? Atunci când există atât de multe modalități de a obține bani „pe gratis”, de ce ai munci pentru ei, mai ales în locuri de muncă considerate umile, demoralizatoare sau fără scăpare?

După cum spunea Teddy Roosevelt în 1903, „De departe, cel mai bun premiu pe care îl oferă viața este șansa de a munci din greu la o muncă care merită făcută”. Banii câștigați au fost cheia pentru mine: să învăț de la o vârstă fragedă că trebuie să muncești pentru venitul tău. Nu doar că trebuie să muncești, ci și că este în mod inerent bine să muncești. În timp ce mesajul de pe rețelele de socializare și din alte părți a fost că locul de muncă este toxic și că sistemul este aranjat împotriva creșterii și bunăstării personale, această mantră este extrem de dăunătoare, în special pentru generația mea, și ar trebui să i se opună rezistență. Pe măsură ce începem să ne construim carierele, nu ar trebui doar să ne așteptăm la o muncă grea – și da, chiar și la o muncă „umilă” –, ci să ne străduim pentru aceasta. Iar dacă vedem o problemă la locul de muncă care face ca îndeplinirea responsabilităților noastre să fie inutil de dificilă, ar trebui să lucrăm pentru a o rezolva, nu să fugim de ea. Pentru asta am fost concepuți: să muncim, să creăm, să inovăm – și, mai presus de toate, să-L glorificăm pe Dumnezeu prin faptul că aducem beneficii aproapelui/colegului nostru de muncă.

Acest aspect al proiectării este cel care cred că lipsește din gândirea multora din generația mea. „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: «Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l și stăpâniți… peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ»” (Geneza 1:27-28). Oamenii au fost creați pentru a munci, pentru a avea stăpânire asupra pământului. Fiind creați după chipul lui Dumnezeu, este în natura noastră să lucrăm și să producem, nu doar să luăm.

Pe măsură ce generația mea intră pe piața forței de muncă, nu trebuie să uităm că am fost concepuți pentru a munci, nu pentru a trăi de pe urma altora, și că munca nu va fi întotdeauna cea mai satisfăcătoare și creativă acțiune. Nu trăim într-un paradis în care visurile noastre ne sunt înmânate ca un drept. Acum, dacă „Marea demisie” este, de fapt, un semnal că un spirit antreprenorial renăscut a fost lăsat liber în cultură, sunt de acord. Dar dacă este vorba doar despre simpla dorință de a „fi propriul meu șef”, într-un efort de a evita problemele, ei bine, mulți vor descoperi că poate fi chiar mai obositor decât să ai unul! Dar oricare ar fi motivul pentru care atât de mulți își părăsesc locurile de muncă actuale, generația mea ar trebui să caute modalități mai bune de a munci, mai degrabă decât scuze pentru a nu munci. A face acest lucru ar însemna să disprețuim propria concepție – și poruncă – a Creatorului nostru.

Un text de Andrew Leston