Captiv pentru eternitate – Viziunea unui demon asupra raiului

Am primit raportul tău cu privire la cel mai recent incident al omului tău. S-a duelat cu colegul său ateu și a câștigat, nu-i așa? A făcut ca Dușmanul și speranța vieții de după moarte să pară aproape “rezonabile”? În acele zece minute, norii s-au risipit și raiul părea că triumfă asupra  iadului, nu-i așa? Numești acest lucru “o adevărată rușine… o înfrângere umilitoare.” Mă asiguri ca îți asumi toată responsabilitatea.

O, dragul meu nepot, ce va urma? Ai nevoie de un umăr pe care să plângi, ca sa folosim o expresie de-a oamenilor? Cuvinte de încurajare? Stai drept, soldat. Nu ești singurul al cărui nume este târât prin noroi.

Nu ai stricat totul, nici pe departe. Ia în considerare că simplul “raționament” nu ne înspăimântă (deși nu îl încurajăm). Un Dumnezeu rezonabil, o eternitate rezonabilă și un rai rezonabil înseamnă fără Dumnezeu, fără eternitate și fără rai, atâta timp cât “rezonabil” nu este însoțit de “dezirabil”. Un Dumnezeu și un cer pe care nimeni nu și le dorește sunt singurele pe care le acceptăm. 

Această eternitate nedorită este – după simptomele descrise – concepția actuală a omului tău. Cerul pe care îl dezbate nu este cerul pe care și-l dorește cu adevărat. Nu este dintre aceia care “se nevoiesc” să intre pe poarta cea strâmtă. Este genul de persoană care își dorește “încă câteva ore”.

Îmi amintesc acea seară splendidă de parcă ar fi fost ieri. Unul dintre comedianții lor au urcat pe scenă, glumind că Dușmanul s-ar putea întoarce în noaptea nunții lui. Cum ar răspunde când “Domnul” său l-ar chema? “Mai lasă-mă câteva ore.” Publicul a izbucnit în râsete isterice. Aceasta, dragă Amărel, este comedie! Neagră, blestemată, delicioasă.

Fraza aceasta este subtitlul vieții lor: “Doamne, mai dă-mi câteva ore ca să las o urmă în lumea aceasta!” “Mai dă-mi puțin timp să mă căsătoresc și să am copii!” ”Doamne, lasă-mă să îmbătrânesc și să mă satur de viață. Atunci poți să revii!” Nu încă, Doamne, mai dă-mi câteva ore!

Cu toată vorbăria sau dezbaterile creștine, majoritatea credincioșilor privesc raiul ca o intruziune, un nor umbrind ziua de stat la plajă, o umbră care întrerupe natura pământească. Trupurile care se degradează, părul cărunt și mintea care nu mai este ageră aduc frică, nu bucurie pentru ceea ce îi așteaptă.

Aceștia sunt alergători care răresc pasul când se apropie de linia de sosire, soldați care nu-și doresc ca războiul să se termine, fermieri care suspină la vederea secerișului și fii risipitori care se uită cu jind înapoi la locul pe care nu și-l mai permit. Inimile le sunt legate de prezent, raiul lor este pământul. Dacă nu ar fi împinși de moarte deasupra prăpastiei, mulți ar spune “încă câteva ore” pentru eternitate.

Povestea demonului despre Rai

Secretul este acesta: nu trebuie să ne pierdem timpul făcându-i pe cei care cred că Dumnezeu și raiul sunt reale să devină atei; trebuie doar să îi convingem că nu merită să părăsească pământul pentru ele. Nu trebuie să-i înșelăm pentru a reuși.

Eram un diavol tânăr în timpul Rebeliunii. Oamenii se întrebau uimiți cum de am păcătuit, cum niște creaturi perfecte au putut cădea. Nu s-au gândit cum Tatăl nostru din Adânc “a căzut ca un fulger din cer”, evadând din raiul lor prețios. Bineînțeles, Dușmanul a răstălmăcit totul, spunând că am fost aruncați afară, înfrânți. Ceea ce El numește răscoală, noi numim emancipare.

Nu am fi putut lâncezi încă un mileniu în cocioaba pe care El o numește rai. Tatăl nostru a descoperit că Dușmanul le permite să intre doar lingușitorilor, cățelușilor care dau din coadă și schelălăie laude neîncetate pentru un etern scărpinat pe burtă, numit bucurie. Căpetenia noastră Întunecată, Lucifer, a decis că nu suntem dintre cei servili, așa că am plecat.

Oamenii se întreabă de ce ei, și nu noi, sunt cei care au parte de mântuire. Adevărul este că nu ne-am dori-o nici dacă ne-ar fi oferită. Știm ce înseamnă raiul oferit de Dușman.

Pericolul dorinţei

Totuși, scursurile aplaudă când sunt luați de sclavi. El, bineînțeles, oferă fiecărui lanț un nume drăguț – bucurie, pace, bunătate, dragoste și așa mai departe. El merge până acolo încât locuiește cu prezența Sa în ei, făcându-i să trăiască precum le cere, convingându-i că acesta este un dar măreț.

Atunci încep să perceapă lucrurile în felul Său distorsionat – pe Dumnezeu, cerul, sfințenia – ca pe o comoară. De aici și pericolul. Oamenii de felul acesta au făcut mai mult rău Regatului nostru decât zece mii dintre cei care își doresc “încă câteva ore”. Bărbații au cântat în drum spre eșafod. Femeile au trecut mări și oceane pentru a duce vești despre Dușman celor pe care-i credeam în lanțurile noastre. Chiar și copiii au renunțat la viața încă netrăită din cauza acestei infecții. Speranța cerului a fost pentru ei un scut împotriva celor mai de temut arme ale noastre: suferință, necaz, boală și durere.

Servitutea – pe care ei o numesc, eronat, libertate – aproape că ne-ar face să râdem, dacă nu ne-ar lipsi de mâncarea de la cină.

Nori pufoşi şi cântece din harpe

Cerul trebuie să rămână – dacă trebuie să rămână – pe lista rezervelor atunci când sunt evacuați de pe pământ. Ține cerul în zona periferică: o neclaritate orbitoare, ținta glumelor, un loc cețos, indezirabil, pe nori pufoși și cântec de harpă. Lasă-i să creadă că se roagă “precum în cer și pe pământ”, când de fapt ar vrea să spună “precum pe pământ și în cer”.

Când refuză ospățul Dușmanului pentru a încerca boii sau a vedea ogorul tocmai cumpărat, sau pentru că tocmai s-au căsătorit și își doresc încă câteva ore din această cauză, vedem cu toții ce se ascunde în spatele acestor cuvinte. Cum s-a zguduit iadul de urlete când tânărul bogat s-a întors la ale lui, demoralizat.

Așa că, dragă Amărel, lasă ca raiul să i se pară “rezonabil” omului tău, cel puțin în momentul de față. Lasă să dispute ideea de rai și să uite conceptul odată ce se așează să prânzească, în timp ce navighează absent pe telefon sau se uită la un film cu prietena lui; îl vom trimite imediat în lumea noastră. Singurul rai pe care îl tolerăm și care îl va păstra în siguranță pe pacientul nostru este raiul pentru care nimeni nu vrea să părăsească pământul.

Unchiul tău plictisit,

Sfredelin

Greg Morse, Desiring God