Când jertfele, templul, proclamarea legii nu sunt suficiente… – devoțional din Psalmul 50

Care este problema majoră pe care Dumnezeu o pune înaintea poporului Său și pentru care îl mustră? Am putea să o formulăm, sintetizând întregul psalm, în felul următor: credința lor eronată că practicarea unor ritualuri religioase generoase, prezența în contextul sacru al templului sau proclamarea legământului și a legilor divine pot înlocui o relație autentică cu Dumnezeu, manifestată printr-o viață de dependență față de El și supunere față de poruncile Lui.

Cu siguranță, mustrarea Domnului vine ca un șoc pentru popor. Nu doar că aduceau jertfe, dar o făceau în mod constant și consistent: „arderile tale de tot sunt necurmat înaintea Mea” – vezi v. 8.

Aducerea acestor jertfe i-a făcut în timp să creadă că, într-un sens, Dumnezeu este dependent de ei. Au ajuns să joace ei postura de salvator, de cei care îi fac favoruri lui Dumnezeu, în timp ce El beneficiază de pe urma generozității lor. Evident, lucrurile stăteau tocmai invers. Dumnezeu era Salvatorul și Binefăcătorul lor, iar ei trebuiau să învețe că ei depind de ajutorul Lui și nu invers. Iată îndemnul Domnului pentru ei: „Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulțumiri/ și împlinește-Ți juruințele făcute Celui Prea Înalt./ Cheamă-mă în ziua necazului,/ și Eu te voi izbăvi, iar tu mă vei proslăvi” (vezi v. 14-15). De prisos să mai spun că ne confruntăm cu aceeași ispită și azi. Ispita de a crede că fiecare gest de închinare, fiecare donație, fiecare faptă bună Îl îndatorează pe Dumnezeu. Uităm prea repede că, în cele din urmă, în fiecare zi, suntem oaspeții Lui în această lume: bem apa Lui, Îi respirăm aerul și ne hrănim cu masa pe care El o întinde înaintea noastră.

Mai mult, Dumnezeu își mustră poporul pentru viața lui duplicitară. Pe de o parte, în mod formal, aceștia erau foarte activi în ceea ce azi am numit ​„studiu biblic.” Ei „înșirau legile Domnului și aveau în gură Cuvântul lui.” Pe de altă parte, ei „urau mustrările și aruncau cuvintele (Domnului) înapoia lor” (vezi v. 16-17). Formal, studiau și proclamau Cuvântul, dar îl încălcau prin modul lor de viață, manifestată, de pildă, prin bârfă și vorbire de rău. Oare sună familiar? „Dai drumul gurii la rău/ și limba ta urzește vicleșuguri./ Stai și vorbești împotriva fratelui tău,/ clevetești pe fiul mamei tale” (vezi v. 19-20).

Problemele sunt strâns legate. Mai întâi aduci jertfe consistente, ești mereu în spațiul sacru al templului, proclami la nivel formal Legile Domnului, iar asta te face să crezi că ești bine și că orice îți este îngăduit. Psalmul 50 a fost lăsat în Scripturi pentru ca cei care ar crede așa să audă, în fiecare generație, acel „NU” ferm, din partea lui Dumnezeu. Ba textul ne avertizează și asupra pericolului de a ne iluziona că putem să Îl prindem chiar și pe Dumnezeu în jocul nostru: „Iată cei ai făcut și eu am tăcut./ Ți-ai închipuit că Eu sunt ca tine./ Dar te voi mustra și îți voi pune totul sub ochi” (vezi v. 21).

Psalmul se încheie cu o avertizare solemnă, dar șocantă în același timp: „Luați seama dar, voi care uitați pe Dumnezeu/ ca nu cumva să vă sfâșii și să nu fie nimeni să vă scape” (vezi v. 22). Da, există posibilitatea de a-ți petrece tot timpul cu activități religioase și în perimetrul sacru al templului și totuși să Îl uiți pe Dumnezeu. Da, există posibilitatea de a petrece tot timpul cu activități religioase și în perimetrul sacru al templului, iar la sfârșit să fii sfâșiat de Însuși Dumnezeu… Să punem mustrările la inimă acum, să ne pocăim și să nădăjduim în bunătatea și mila lui Dumnezeu! Altă scăpare nu e…

Sursa foto: Photo by Motoki Tonn on Unsplash