Când Duhul te trimite în bibliotecă: „Ei stăruiau în învățătura apostolilor.”

Nu de puţine ori am auzit comentarii de genul: „Ce se tot pregătesc atâta predicatorii? Sting puterea Duhului!”. Îmi amintesc și acum un episod din biserica în care am crescut: înainte de a începe predica, fratele X şi-a scuturat energic Biblia înaintea noastră, ca să vedem că nu cade de acolo nicio schiță, niciun bileţel: o dovadă indubitabilă că se va lăsa călăuzit în totalitate de Duhul. Oare?

Fapte 2:42 vine să corecteze această gândire păguboasă: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor”, ni se spune despre credincioșii de la început. Acum, dacă a existat o perioadă când Duhul Sfânt a fost prezent şi activ în cadrul bisericii, aceasta a fost tocmai perioada descrisă aici. Care a fost unul dintre efectele lucrării Duhului Sfânt în adunare? STUDIUL! Prezența și lucrarea Duhului nu i-a scutit pe credincioşi de studiu, ci, dimpotrivă, i-a călăuzit în această direcție. Într-adevăr, textul din Fapte 2 nu vorbește direct despre predicatori și pregătirea acestora, dar aș dori să reafirm principiul general care reiese din acest text: acolo unde este prezent și activ, Duhul Sfânt aduce un imbold puternic pentru cunoașterea și aprofundarea adevărului. Iată o atitudine radical diferită față de a acelora care se silesc să își motiveze delăsarea și lenea prin invocarea lucrării Duhului Sfânt. (Greu lucru trebuie să fie să îți motivezi și delăsarea…) Din moment ce credincioșii erau însetați și doreau să cunoască adevărul, apostolii care îl proclamau trebuie să fi dedicat un timp considerabil lucrării de învățare.

Sunt perfect de acord că a predica sau a conduce un studiu biblic în adunare presupune (mult) mai mult decât studiu; este mult mai mult decât un simplu exerciţiu academic. Sunt însă la fel de convins că Duhul Sfânt îi onorează cu putere şi autoritate pe cei care iau în serios Cuvântul pe care El, Duhul Sfânt, l-a inspirat.

Dacă nu tratăm cu seriozitate timpul nostru de studiu, putem să strigăm cât dorim din străfundul plămânilor pastorali: aceasta va conferi doar volum, nu profunzime mesajului nostru. Prea mulţi confundă răcnetele cu puterea Duhului.

Putem să folosim tot felul de istorisiri și să fim primii care plângem, manipulând sentimental adunarea, dar emoțiile nu pot înlocui adevărul care lipsește și care nu poate fi dobândit decât trudind din greu, deasupra mesei de lucru, cu Biblia deschisă, căutând prin rafturi cele mai bune unelte, așa cum un tâmplar lucrează în atelierul său. Putem să luăm biciul şi să predicăm „pocăinţa adevărată” până când fraţii sângerează. Unora le place, pentru că simt că în felul acesta îşi ispăşesc păcatele. Nici duritatea nu poate înlocui însă lipsa adevărului. Și, evident, nici mesajele motivaționale, mesaje care devin tot mai populare. Acestea pot aprinde un foc de paie, dar doar adevărul oferă acea motivație de profunzime și de durată.

Putem apela la multe artificii, dar nu vom face lucrarea lui Dumnezeu. Două lucruri urgente cred că avem de făcut: Să ne tocim coatele la studiu şi genunchii la rugăciune. Atunci putem nădăjdui că Domnul va deschide zăgazurile cerurilor.

Mă simt învăluit de tristețe, întrebându-mă câți dintre frații și surorile mele vor merge azi la adunare, înfometați fiind după pâinea vieții, dar nu vor primi decât ceva uscături pline de E-uri… Când am început lucrarea pastorală și eram tânăr și nerăbdător, credeam că va merge relativ ușor cu predicile și studiile. Nu a fost așa. Munca este, nu de puține ori, istovitoare. Tocmai de aceea, nu ar putea fi făcută fără Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Să nu uităm însă că El nu binecuvântează delăsarea, ci truda noastră. Duhul Domnului nu dă har peste cei care fluieră și huzuresc pe margine, ci peste cei care înfig adânc plugul pe ogorul pământului și trag o brazdă dreaptă.