Când căsătoria și rolul de mamă devin idoli

“A fi mamă este cea mai înaltă chemare a unei femei”, s-a rostit cu venerație, reverență și autoritate. Acest lucru a fost rostit la un baby shower la care am participat acum câțiva ani. Printre participante erau câteva prietene de-ale mele, inclusiv una care era foarte întristată din cauza infertilității și una care își dorea să se căsătorească.

Știind poverile prietenelor mele, afirmația a avut efectul unei palme pe obraz. Cântăream în interiorul meu dacă să mă ridic chiar atunci și să spun: “îmi pare rău, dar acest lucru nu este deloc adevărat.” Dacă ai participat vreodată la vreun studiu biblic sau ai avut câțiva musafiri cu opinii diferite, știi sentimentul. Spui ceva acum, de dragul tuturor celor prezenți sau lași momentul să treacă și evaluezi mai târziu daunele?

Am ales a doua opțiune, nedorind să acresc atmosfera sărbătorii. Mi-am sunat prietena care avea probleme de fertilitate în drum spre casă și i-am spus: “Îmi pare rău că a trebuit să auzi lucrul ăsta”. E o fată deșteaptă și are o credință puternică în Dumnezeu și nu s-a lăsat afectată, însă cu siguranța i-a lăsat un gust amar. Am deplâns efectul distructiv pe care falsitatea îl poate avea. Cealaltă prietenă necăsătorită, a rămas netulburată, neluându-și ochii de la premiul posibilului rol de mamă și căsătorie din viitor.

Chiar să fie idoli?

Ne plac poveștile care se termină cu dragoste adevărată și fericire până la adânci bătrâneți. Am crescut cu basme: cuplul care învinge în ciuda tuturor obstacolelor, uniți într-un final și crescând copii frumoși pe fundalul soarelui care apune. Materialul este cel al comediilor romantice, al filmelor de pe Hallmark și a majorității poveștilor Disney.

Într-adevăr, căsătoria și rolul de mamă sunt daruri bune. Nu voi susține niciodată contrariul. Dragostea romantică este o binecuvântare. Dragostea legământului în căsătorie este remarcabilă. Căsătoria ca simbol al dragostei îmi trezește venerația și închinarea. Copiii sunt un dar de la Domnul (Psalmul 126:3). Oricine primește aceste daruri trebuie să se bucure și să le administreze cum trebuie.

Însă biserica creștină – cel puțin biserica din SUA, pe care o iubesc și o slujesc cu toată inima – are tendința de a așeza căsătoria și familia pe un piedestal pe care Scriptura nu îl sprijină. Amintiți-vă, “un idol este orice lucru la care te uiți și spui în adâncul inimii tale: <<Dacă voi avea lucrul acela, atunci voi simți că viața mea are sens, voi ști că am valoare și mă voi simți semnificativ și în siguranță.>>”. (Timothy Keller, Counterfeit Gods: The Empty Promises of Money, Sex, and Power, and the Only Hope That Matters)

Idolii sunt lucrurile bune pe care le transformăm în lucruri de o importanță crucială.

Noi, cei din biserică, ne putem da seama dacă am făcut din căsătorie și familie un idol după felul în care vorbim despre ele și le încadrăm în slujbele și programele bisericii. Vorbele noastre arată, chiar dacă subconștient, că nu ne putem imagina că adulții necăsătoriți sau fără copii sunt maturi. Ne îndoim de maturitatea lor până nu se căsătoresc și fac copii ca să ne demonstreze contrariul.

Cunosc mulți oameni singuri și cupluri fără copii care au fost răniți sau înfuriați de comentariile nechibzuite făcute de membrii bisericii:

“Te vezi cu cineva? Cunosc o persoană cu care ți-aș putea face cunoștință”, “Nu te îngrijora, vei găsi în curând persoana potrivită”, “Adevărata sfințire începe atunci când te căsătorești (sau ai copii)”, “N-ai de unde știi, nu ești mămică (sau tătic) încă”.

Cei singuri și cei fără copii se simt lăsați pe dinafară adesea. Ei știu că sunt ultimii luați în considerare când vine vorba de a găzdui sau a conduce un eveniment. Simt că ceilalți cred despre ei că trăiesc o adolescență prelungită. Și astfel, mulți părăsesc biserica. Un studiu recent efectuat de LifeWay arată că dintre creștinii cu vârstele între 23 și 30 de ani care nu mai frecventează în mod regulat biserica, 29% au spus că motivul este faptul că nu mai simt o legătură cu oamenii de acolo.

Căsătoria și familia sunt daruri bune. Dar, ca toate darurile bune, dacă privim la ele ca la sursa adevăratei semnificații, valori, sens și siguranță în loc să privim la Dumnezeu, aceste daruri devin idoli. Noi, mai ales cei din biserică, suntem tentați să atribuim mai multă greutate acestor daruri decât trebuie. Cum de s-a întâmplat lucrul acesta?

Timp de decenii, biserica s-a luptat cu imitațiile culturale care sunt exact opusul căsătoriei și familiei – autonomia sinelui, relații pasagere și avort. Biserica a făcut bine când s-a luptat împotriva modurilor în care revoluția sexuală a denigrat femeile, căsătoria și familia. Însă, făcând acest lucru, am devalorizat fără să vrem pe oamenii necăsătoriți și pe cei fără copii, care nu sunt mai puțin valoroși, nu sunt mai puțin creați de Dumnezeu și nu sunt mai puțin în planul lui Dumnezeu decât căsătoria și familia.

Rebecca McLaughlin concluzionează: “În timp ce suntem îndreptățiți să privim căsătoria mai presus de orice altă formă de relație sexuală (de la promiscuitate la coabitarea de lungă durată), nu suntem îndreptățiți să privim căsătoria mai presus de celibatul ținut în credincioșie. Apostolul Pavel nu ar fi de acord.”

Să nu moralizăm căsătoria și rolul de mamă

“A fi mamă este cea mai înaltă chemare a unei femei” este un raționament moral. Spune că femeile bune sunt mame. Spune că rolul de mamă este cea mai bună modalitate de a fi femeie. Îmi place să fiu mamă și o consider una dintre cele mai mari bucurii ale mele, însă nu este, cu niciun chip, rezultatul comportamentului meu bun sau al alegerilor mele înțelepte sau un indiciu al statutului mei preferențial în Împărăția lui Dumnezeu. Nu mă definește.

Când moralizăm căsătoria și rolul de mamă în acest fel, creăm pe nesimțite o ierarhie în biserică unde mamele sunt în vârf (cu cât are mai mulți copii, cu atât e mai duhovnicească) iar cele necăsătorite și fără copii la bază. Fără să ne dăm seama, le preamărim pe primele și le îndepărtăm pe cele din urmă.

Nu numai atât, dar diminuăm diversitatea. Prietena mea necăsătorită care este misionară și o mamă spirituală pentru mulți spune că această idee falsă despre rolul de mamă reduce femeile la o singură dimensiune, când de fapt suntem făcute pentru mult mai multe lucruri. Dumnezeul nostru este creativ și ne-a creat pe fiecare cu diferite talente, abilități și resurse. Orice am face, tu și cu mine, în fapte sau în vorbe, să facem totul în numele Domnului Isus, aducând mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl prin El (Coloseni 3:17).

Pentru multe dintre noi, prin harul lui Dumnezeu, lucrul acesta va însemna căsătorie și familie. Pentru multe dintre noi, tot prin harul lui Dumnezeu, acest lucru va însemna celibat și lipsa copiilor. Cine știe ce plan are Dumnezeu pentru fiecare dintre noi?

Cea mai înaltă chemare a ta și a mea nu este limitată la un rol temporar aici pe pământ. Căsătoria și rolul de mamă sunt trecătoare. Nu pot sa ne aducă satisfacția sufletească după care tânjim. Soții și copiii noștri se vor clătina și vor eșua, nu ne vor putea da doar ce Isus poate, deoarece tu și cu mine am fost create de Isus și pentru Isus.

Dacă ai făcut din căsătorie și familie premiul vieții tale – indiferent dacă acestea sunt rolurile tale sau ți-ai dori să fie – te vei lovi negreșit de mânie și dezamăgire, deoarece vor cădea, la fel cum fac toți idolii. Fratele cel vârstnic îi spune tatălui său: “Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani şi niciodată nu ţi-am călcat porunca şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei” (Luca 15:29). El își dorea bunurile tatălui său, nu pe tatăl însuși. Însă, la fel cum tatăl a alergat spre fiul risipitor, aleargă și înspre noi.

“‘Fiule, i-a zis tatăl, ‘tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău.’” (Luca 15:31). Aceasta promisiune este pentru mine și pentru tine. Tot ce are Tatăl este al nostru. A fost cu noi mereu, dar trebuie să ne apropiem de El. Am căutat darurile în locul Dătătorului. Fie ca tu și cu mine și orice altă femeie – căsătorită sau nu, cu copii sau nu – să caute lucrurile de sus, unde este Cristos. El este viața noastră și într-o zi ne vom arăta și noi cu El în slavă (Coloseni 3:2-4).

Jen Oshman, Crossway

Sursa foto: Photo by Zohre Nemati on Unsplash