Calicii

Iată:

”calic, ~ă [ VARLAAM, C. 359 / căl~ / ~ici, ~ice / калика] 1-2 , (Om) lipsit de mijloace materiale elementare (foarte) sărac. 3 Cerșetor. 4-5 (Om) atins de o infirmitate vizibilă (ciung, olog ). 6-7 , (Om) care vrea să trăiască din munca altuia parazit. 8-9 , (Om) avar. 10-11 , (Rar) (Om) mincinos. 12 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 13 Melodie după care se execută acest dans.”¹

După ce am fost atît de mîndru de prestația conaționalilor mei la granița estică României, după ce am fost atît de bucuros să văd chiar cu ochii mei modul în care s-au mobilizat românii, zilele acestea am fost cuprins de rușine și întristare. Am fost în Iași ca să mă întîlnesc cu oameni care sînt în prima linie, care, zi și noapte, dormind doar cîte 4 ore din 24, transportă refugiați către gară, aeroport, pe banii lor, pe cheltuiala lor, într-o dăruire extraordinară.

În același timp, ca rîmele, au ieșit și ”voluntari”, care iau din pături, din ajutoare și pleacă cu plasele pline acasă. Tot românași de-ai noștri. Șmecherii. Ca păsările de pradă au apărut și profitorii, care și-au făcut repede cîte o ”organizație” care se ocupă de refugiați și adună fonduri imense pentru ce se întîmplă în Ucraina, apoi fac poze, le încarcă pe internet și consideră asta ”transparență”. Ce să mai spun de traficanții de carne vie …

Între aceste extreme, creștinul autentic și generos și fiara, care se hrănește din suferința aproapelui, există o categorie pe care am redescoperit-o cu toții în aceste zile: calicul. Acesta nu aleargă să-i ajute pe ceilalți, dar nici nu îi încurcă, treaba lui este cu obiectele.

Calicul cuminte nu interacționează direct cu celălalt, simțul alterității îi este alterat. Se luptă cu altul doar în cazul în care celălalt atentează la obiectele pe care el a pus ochii, raftul care trebuie golit sau pompa care trebuie să-i vomite lui în rezervor cît mai mult (vă amintiți? O femeie a fost lovită în stația de benzină pentru că încurca un calic!).

I-am văzut pe cei care au umplut rezervoare din plastic, pungi, damigene cu benzină/motorină. I-am văzut cu toții pe cei care au cumpărat cîte 50 de litri de ulei, așa cum i-am văzut la începutul pandemiei pe cei care au cumpărat cîte un habitaclu de hîrtie igienică.

După cum se vede din paleta semantică, calicul poate fi și sărac, pentru asta ajunge cerșetor, parazit, evantaiul de sensuri se lărgește însă spre cel sărac sufletește, spre avariție, lăcomie.

Calicul nu este neapărat un produs al sărăcirii ca proces și al sărăciei ca stare, ci este format de frică, frica de sărăcia viitorului. Calicia și frica sînt verișoare bune. Ultima carte a Bibliei nu îi pune în fruntea listei pentru iad pe lacomi, ci pe fricoși, pentru că frica conduce și la lăcomie, mai devreme sau mai tîrziu.

Calicul poate mima bunătatea și generozitate, pînă cînd vremea se încruntă la el. Apoi devine sălbatic. Orice urmă de civilitate și noblețe dispare. Ia tot de pe raft, gîndindu-se doar la sine și la propria supraviețuire biologică, fără a se gîndi o clipă la momentele în care va trebui să se privească în oglindă. Calicul își vinde și mama, își abandonează copiii, își lasă nevasta în urmă, să fie batjocorită, dacă el poate scăpa de urgie. Este gata să negocieze orice nu se vede pentru ceea ce se vede. Dă orice viitor pentru acum, deși în aparență se pregătește pentru vremurile grele care vor să vină.

Calicul își proiectează răutatea în alții și astfel știe că ceilalți vor fi la fel de răi cum este el, că nimeni nu-l va ajuta, nimeni nu-i va da, dacă va cere, nimeni nu-l va primi, de aceea se asigură, își face provizii, precum un hamster care își umple fălcile cu nuci, se pune la adăpost, pentru că este sigur că homo homini lupus est, că va fi ”care pe care”, va supraviețui darwinian cel mai puternic.

Ne-a fost rușine să îi privim, pentru că ne-am recunoscut unele dintre pulsiunile și instinctele noastre, pe care le-am crezut stinse după atîția ani de uitare. Am crezut că doar noi, românii, și doar noi, generația decrețeilor, sîntem bolnavi de calicie. Dar nu, calicia este universală, nu are nevoie de pașaport și trece granițele. Calici au fost și în alte spații geografice, nu numai la noi. Este rodul inimii noastre ”nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea”, cum ne spune profetul. Dincolo de eroismul ucrainenilor, pe care îl admirăm cu toții, unii dintre ei își exersează starea pentru care ei înșiși au găsit cuvîntul (калика). Au și ei, din păcate, calicii lor. I-am văzut trecînd laș granița cu cîte două mașini pe platforme, plătind bani grei vameșilor (deci nu sînt săraci!), lăsînd femei și copii în urmă, în frig, în așteptare cu orele.

Cum am ajuns calici cu toții, așa cum am văzut și în alte spații geografice și culturale?

Lumea este secată de seva Evangheliei. Evanghelia este singura putere care ne des-calicește. Este cel mai bun antidot împotriva lăcomiei lui acum, împotriva obsesiilor prezervării somatice, este vaccinul pentru frica de orice fel. Evanghelia Mîntuitorului le spune urmașilor Săi să se pregătească pentru o nouă lume, ne spune că extincția fizică nu este cea mai mare tragedie, că ce este mai bun urmează, că există un viitor și o nădejde, că există lucruri mai importante în viață decît viața înseși.

Evanghelia ne răscumpără termenul calic în sensul lui etimologic (pelerin)². Dacă totul este pentru acum și aici, pentru fixare în prezent și în locuință, atunci facem provizii, precum calicii pe care i-am judecat cu toții prin benzinării și supermarketuri și ne vom opri în văgăunile noastre, unde vom consuma acestea.

Dacă știm că ne îndreptăm spre o altă destinație, spre atunci și acolo, privind cu nădejde la locul pe care Cristos ni-l pregătește, așa cum ne-a promis, strigăm din plămîni Maranatha (Domnul vine!), știm că istoria se va sfîrși și atunci ne des-calicim, ne luăm strictul necesar și acesta ne va ajunge.

Calicul descalicit prin puterea Evangheliei își trăiește condiția de ”refugiat”, de pelerin în mod permanent, de aceea nu are cum se lăcomi transferînd rafturile din magazine în propria magazie.

Creștinii ar trebui să se păstreze pe calea îngustă a unui paradox plin de tensiune: sîntem străini și călători, calici în sens etimologic, nobili însă, fiii unui Dumnezeu Care a creat Cerul și Pămîntul și ale Lui sînt încă și noi tot ai Lui.

Marius David Cruceru, pentru Edictum Dei

Sursa foto: Photo by Mick Haupt on Unsplash