Continuăm călătoria noastră spre lumină, alături de Sf. Efrem Sirianul, unul dintre cei mai plăcuți, profunzi, dar și dulci cântăreți ai bisericii primelor veacuri. În imnul pe care îl redăm mai jos, Efrem Sirianul meditează la adânca taină a întrupării. Face lucrul acesta navigând cu o lejeritate fantastică prin textele vetero-testamentare, dar și prin cele evanghelice, dovedind că Scripturile vorbesc într-adevăr despre El. Textul nu îndeamnă la tâlcuiri suplimentare, ci la închinare! Sf. Efrem Sirianul ne conduce într-adevăr spre lumină, amintindu-ne că Iubirea Însăși S-a întrupat!!
Iată, în continuare, fragmentul de imn:
„De caută cineva firea Ta ascunsă, Aceasta este în cer, în pântecul uriaș al Dumnezeirii. De caută cineva trupul Tău văzut, el odihnește și privește din micul pântec al Mariei.
Mintea rătăcește printre însușirile Tale, ale Celui Bogat! Taină lângă taină sunt în Dumnezeirea Ta, priveliști disprețuite în umanitatea Ta! Cine Te va măsura, Noian uriaș care s-a micșorat pe sine?
Am venit să te vedem ca Dumnezeu; și iată ești om! Am venit să Te vedem ca om și semnul dumnezeirii Tale strălucește! Cine poate înțelege întruparea Ta, a Celui Adevărat?
Am venit să vedem sălașul care Ți S-a hărăzit de casa lui David: o iesle ai moștenit dintre culcușurile lui, o peșteră Ți S-a hărăzit dintre palatele sale. În locul căruței sale împărătești, partea Ta e asinul disprețuit.
Cine va crede că ai moștenit tronul lui David? Și noi am plecat ca să te disprețuim și să nu te băgăm în seamă. Atunci a strigat cerul sus și jos pământul. După ce Te-am disprețuit, ne-am plecat înaintea Ta, Putere ascunsă!
Cât de neastâmpărat ești, Pruncule, Care Te reverși tuturor. Oricui Te întâlnește îi surâzi, oricui Te vede îi zorești în întâmpinare cu bucurie. În iubirea Ta Te asemeni unuia care flămânzește după oameni.
Nu faci nici o deosebire între părinții Tăi și străini, între cea care Te-a născut și slujnice, între cea care Te-a alăptat și femeile desfrânate. E aceasta năvala sau iubirea Ta, Atoateiubitorule?
Ce Te îndeamnă să Te risipești oricui Te vede, bogaților și săracilor? La ei cauți scăpare, fără ca ei să Te fi chemat. De unde Îți vine aceea că flămânzești atât de mult după oameni?
Ce este iubirea Ta, dacă, atunci când cineva Te ocărăște, nu Te mânii, dacă strigă cineva la Tine, nu Te înspăimânți și dacă Te ceartă nu Te posomorăști? Ești oare mai mare decât Legea care poruncește răzbunare?
Blând a fost Moise, dar aspră râvna sa, căci a lovit și a omorât. Elisei, care a înviat băiatul a lăsat și el ceata de copii să fie sfâșiată de urși. Cine ești Tu, Pruncule, că iubirea Ta e mai mare decât a prorocilor?
Fiul lui Agar, asinul sălbatic, a râs de Isaac. El a îndurat în tăcere, dar mama sa S-a aprins. Ești Tu simbolul Lui sau el este preînchipuirea ta? Te asemeni Tu lui Isaac sau el este cel ce se aseamănă Ție?”
Textul este preluat din „Imnele nașterii și arătării Domnului”, de Sf. Efrem Sirianul, editura Deisis, Sibiu, 2010, p. 77-78.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter