Am intrat deja în perioada atât de îndrăgită a Adventului, acea vreme din an în care ne pregătim de Marele Praznic al întrupării Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. În noaptea grea și întunecată a Betleemului, a răsărit lumina în lumea noastră. E acel răsărit care merge mereu crescând, până când dă în zorii slăviți ai învierii. Acea Lumină care nu se mai duce și care nu mai poate fi înlăturată de nicio putere a întunericului. Acea Lumină care a fost așezată mai întâi timid în iesle și pe care oamenii, care iubeau mai mult întunericul, au așezat-o mai apoi în mormânt. Acea lumină care a luminat mormântul, biruind moartea și răsturnând piatra care părea că nu poate fi răsturnată.
În aceste zile tulburi și înnegurate, vă chem să călătorim înspre Lumină. Practic, vă propun o întâlnire cu lumina. Cum o vom face în mod concret? Evident, vom deschide Scripturile. Ne vom așeza cuminți în biserică, pentru a-i asculta pe părinții bisericii, dar și pe reformatori, puritani și predicatori mai apropiați de zilele noastre, bine-vestind Întruparea. Vom medita la rugăciuni de adorare care ne cheamă să ne închinăm în fața Dumnezeului Treimic și să îi binecuvântăm lucrările. Și, cum altcumva, vom asculta colinde, mai vechi și mai noi. Oricât s-ar scrie, predica sau cânta despre Taina Întrupării, mereu vor apărea noi lumini și noi motive laudă și adorare.
Începem chiar acum cu un fragment dintr-o predică rostită de Sf. Grigorie Palama. Acesta privește la cele petrecute în Betleem și vede nu doar postura smerită a unui om așezat în iesle, ci și minunea slăvită și tainică a Întrupării: Dumnezeu Fiul Își asumă natura umană și totuși rămâne pe deplin Dumnezeu! Să ne minunăm și să ne închinăm!
„De aceea Dumnezeu, Care șade pe heruvimi, ca prunc pe pământ se pune înainte azi. Cel care nu poate fi privit de serafimii cei cu câte șase aripi, e văzut cu simțul și cade sub ochii trupului, trup făcându-Se. Cel care toate le hotărnicește și de nimeni nu este hotărnicit este încăput de o iesle mică și înjghebată. Cel care ține universul și-l leagă în mâna Sa este înfășurat în scutece mici și este legat cu legături sărace. Cel care are bogăția vistieriilor celor nedeșertate Se supune de bună voie unei sărăcii atât de mari, încât nu are un loc nici în casa de oaspeți. De aceea și intră într-o peșteră, și aceasta chiar în ceasul în care S-a născut, El, Cel născut din Dumnezeu fără timp, fără patimă și fără început. Și, o, minune!, Cel care este de o ființă cu Tatăl cel Preaînalt îmbracă prin naștere firea care zăcea jos. (…)”
Text preluat din „Omilii-III”, de Sf. Grigorie Palama, traducere din limba greacă veche de Pr. Roger Coresciuc, apărută la Editura Doxologia, Iași, 2021, p. 185)
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter