Căderea Babilonului – meditație din Apocalipsa 17-18

Această secțiune din cartea Apocalipsa a început cu chemarea lansată de marea prostituată: „Cu ea au curvit împărații pământului și locuitorii pământului s-au îmbătat din vinul curviei ei!” (17:2), dar se încheie cu o invitație radical diferită, lansată în 19:1-10.

Mai întâi de toate, este o invitație la a cânta. În capitolul 18 asistăm la vaietele celor care au fost fascinați de măreția Babilonului și care acum îi plâng căderea. Marea mulțime din cer însă se bucură de judecata acestuia, pentru că tocmai aceasta este o descoperire a dreptății lui Dumnezeu: „Și au zis a doua oară: Aleluia! Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!” (19:3). Fiecare secțiune a cărții Apocalipsa ne prezintă un crâmpei din închinarea Cerului, iar secțiunea pe care o studiem acum nu face nici ea excepție. Chiar dacă majoritatea faptelor relatate în secțiune s-au petrecut pe pământ, punctul culminant are de-a face cu Cerul, de unde Dumnezeu conduce tot ceea ce se petrece pe pământ. Unii cântă laude la căderea Babilonului, iar alții bocesc. Reacția fiecăruia dovedește cărei Împărății îi aparține. Secțiunea se încheie deci cu o a doua invitație, o invitație la Nunta Mielului: „Ferice de cei chemați la ospățul Nunții Mielului!” (19:9a). În loc să fim invitați de către o prostituată, suntem invitați să fim mireasa Mielului: „Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă! Căci a venit Nunta Mielului! Soția Lui s-a pregătit!” (19:7). Dacă în 17: 4 am întâlnit o femeie îmbrăcată în purpură și în stacojiu (simbolul puterii imperiale), în 19: 8 mireasa este îmbrăcată în „in subțire, strălucitor și curat” care simbolizează „faptele neprihănite ale sfinților.” În 17:2 se lansa o chemare la imoralitate, dar în 19:7 se lansează o chemare la nuntă.

Nu putem decât să ne imaginăm că în timp ce Ioan vede toate aceste lucruri, el scrie intens pentru a nu scăpa ceva. Există însă o parte atât de importantă a acestei revelații, încât unul dintre îngeri se oprește și îl atenționează pe Ioan să nu scape porțiunea respectivă. După care, urmează o declarație solemnă: „Apoi mi-a zis „Scrie! Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!” (19:9). Privind în istorie și trăind în vâltoarea istoriei, adeseori îi fericim pe cei bogați, pe cei care își permit să trăiască în lux și care, așa cum spunea Asaf în Psalmul 73, au mai mult decât și-ar dori! Îngerul declară însă, în mod solemn, că adevărata fericire nu aparține acelora care și-au trăit viața aceasta scurtă în huzur, ci celor care, în această viață, au primit o invitație la Nunta Mielului. Chiar dacă pentru ei viața este adeseori grea, atunci când aceasta se sfârșește, începe o nuntă care nu se va sfârși niciodată!

„Gloria” Romei

Ioan nu exagerează atunci când afirmă că Roma (simbolizată de „curva cea mare”) „s-a slăvit pe sine și s-a desfătat în risipă.” (18:7). V. 11-13 din cap. 18 sună ca inventarul unui depozit de marfă. Aducerea tuturor acestor mărfuri la Roma, din diferite părți ale Imperiului, presupunea un efort colosal și făcea ca prețul lor să crească. Tocmai din pricina aceasta, cei mai mulți cetățeni ai Imperiului nu și le permiteau. Toate aceste bunuri devin în timp o obsesie pentru cei care le doresc. În toate acestea, Roma era favorizată. Aici produsele erau mai ieftine, iar vasele care le aduceau erau asigurate de către Statul Roman: în cazul în care acestea naufragiau, Imperiul acoperea financiar toate pagubele. Cetățenii Romei primeau chiar ajutoare din partea Împăratului. Această afluență de mărfuri care venea către Roma a dus la formarea unei rețele foarte complexe în care negustorii, dregătorii, politicienii și funcționarii conlucrau, fiecare căutând să obțină beneficii cât mai mari. Întreaga rețea era impregnată de cultul Împăratului. Practic, Cezarul roman era cel care se afla la vârful acestei piramide.

Comerțul internațional de azi se aseamănă cu rețeaua comercială romană mai mult decât am fi înclinați să credem. Cu greu ne mai imaginăm viața de azi fără cafea, ceai sau zahăr. Schimburile comerciale pot fi o binecuvântare, atât timp cât fiecare oferă produsele sale, spre binele tuturor celor implicați. În lumea de azi se ajunge însă, adeseori, la abuz și la exploatare. Locuitorii țărilor bogate risipesc și se desfată cu bunuri importate din țări sărace și produse de oameni care sunt tratați ca sclavii și plătiți extrem de prost. Strălucirea prosperității de azi, dar și a prosperității din Roma primului veac, are o față întunecată. Bunăstarea unora se bazează pe sărăcia și lipsa altora. Fericirea unora se bazează pe viața mizerabilă a altora.

Dragostea de Dumnezeu și consumerismul
Cartea Apocalipsa pune în contrast închinarea înaintea lui Dumnezeu din cer în contrast cu închinarea înaintea fiarei de pe pământ. Ne arată oameni care au fost seduși de luxul Babilonului. Dincolo de toată nedreptatea socială pe care obținerea acestor bunuri o presupune, întrebarea de bază ține de închinare: înaintea cui te închini?

Iată ce spunea Tim Chester, autor britanic: „Uneori fac un exercițiu cu grupele de studiu. Privim la diverse reclame și ne întrebăm ce promisiuni oferă acestea. Iată o listă întocmită, după ce am vizionat un set de reclame: putere, pace, statut social, paradis, performanțe, libertate, spiritualitate, confort, iluminare, prietenie, împăcare, identitate, viață, scăpare, echilibru, viitor, discernământ. Cred că dimensiunea minciunii este evidentă tuturor. Acestea sunt reclame la ceaiuri, telefoane, vacanțe, pantofi și altele. Este cât se poate de clar că aceste reclame fac promisiuni de natură religioasă pe care în niciun caz nu le pot împlini. An de an, companiile investesc miliarde și miliarde în campanii publicitare, proclamând sus și tare că posesiunile materiale pot oferi împlinire și identitate. Domnul nostru a demascat minciuna aceasta cu două mii de ani în urmă atunci când spunea că „viața cuiva nu stă în belșugul avuțiilor sale.” (Luca 12:15).”

Nu doar noi, dar și bisericile din primul veac se luptau cu ispita aceasta a materialismului. Privind la prima secțiune a cărții, la scrisorile trimise celor șapte biserici, observăm o problemă comună: acestea erau ispitite sau presate să se închine înaintea Cezarului de dragul beneficiilor materiale. David Platt observa că din fiecare 100 $ pe care credincioșii americani îi câștigă, doar 5 cenți sunt direcționați către misiunea externă. Cu alte cuvinte, credincioșii de azi cad foarte repede în capcana consumerismului. Procurăm bunuri pe care le utilizăm doar pentru noi înșine, fără a fi preocupați de binele celorlalți, în mod deosebit de binele lor spiritual. Aceasta înseamnă că ne-am plecat genunchii înaintea dumnezeului acestui veac.

Dragostea pentru ceilalți și exploatarea

După cum spuneam, bunăstarea își are și latura ei întunecată. Apocalipsa 18:13 vorbește despre negustori care, printre altele, vând „sufletele oamenilor.” Miza nu este doar iubirea de Dumnezeu, dar și iubirea de oameni. Cultura noastră pare plină de strălucire și bunăstare, dar în spatele ei se ascund milioane de vieți ucise. Am putea să ne gândim doar la practica avortului. Majoritatea zdrobitoare a copilașilor sunt uciși prin avort pentru că venirea lor pe lume ar „împiedica” dezvoltarea profesională a părinților lor și le-ar încurca acestora planurile. Vechii babilonieni își jertfeau copiii pentru a-și îmbuna zeii. Astăzi, copiii sunt sacrificați pe altarul modern al visului societății occidentale.

Chemarea Dumnezeului nostru este aceeași peste veacuri: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul meu!” (18:4). Ieșirea aceasta nu presupune izolare fizică. În cele din urmă trebuie să trăim în societate, să muncim, să interacționăm cu vecinii, cu colegii și cu rudele noastre. Inima noastră însă va bate în ritmul dumnezeului acestui veac sau va bate pentru Împărăția Cerurilor. Vom căuta mai întâi Împărăția Cerurilor sau vom căuta să zidim propria noastră Împărăție. Vom primi cu bucurie Împărăția lui Dumnezeu care a coborât la noi prin Domnul Isus Hristos sau vom căuta să ne zidim propriile turnuri care să străpungă Cerul. Să nu uităm însă miza! De ce ne cheamă Dumnezeu să ieșim din Babilon? „Ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!” (18:4b).

Putem să ne testăm chiar azi, pentru a afla care este Împărăția pentru care bate inima noastră. Ce ne este teamă să pierdem? Părtășia cu Dumnezeul viu și adevărat sau bunurile vremelnice? Statutul de copii ai Săi sau statutul efemer pe care scara socială a lumii îl oferă? Să dea Domnul ca în ziua cea mare să fim o mireasă sfântă, curată, pregătită pentru a-Și întâlni Mirele. Merită să renunțăm la câteva plăceri temporare pentru a participa o veșnicie întreagă la ospățul ceresc!