Cădere… – devoțional din 2 Samuel 11

2 Samuel 11 este unul dintre cele mai triste capitole din Scripturi. În atât de multe privințe, David Îl anticipează pe Cel care avea să vină după el, pe Domnul nostru Isus Hristos. Nu aici însă, unde citim despre falimentul său moral. Totuși, chiar această cădere a împăratului David aprinde în noi, pe măsură ce călătorim prin istoria sacră a mântuirii, dorul după Mântuitor și ne ajută să vedem mai clar ce nevoie avem de El!

Spațiul restrâns al devoționalului de față nu ne îngăduie să facem decât câteva scurte observații practice despre căderea lui David.

În primul rând, aceasta nu apare în momentele grele ale vieții sale, ci în perioada în care David ajunge pe culme. Este perioada când David se crede în siguranță și crede că se poate relaxa. Să nu uităm că trebuie să rămânem alerți spiritual în fiecare etapă a vieții noastre!

În al doilea rând, căderea lui David  nu începe cu un păcat răsunător, ci cu o atitudine care nici nu poate fi numită un păcat propriu-zis. David nu merge la război, alături de oștirea sa, ci rămâne acasă. Este cuprins de un soi de toropeală, vecină cu lenea, care cu greu poate fi numită „păcat”. Este însă pasul premergător căderii. Tocmai această toropeală îl plasează în contextul în care va cădea. Suntem chemați să alergăm de orice context (loc, moment) care ne face vulnerabili.

În al treilea rând, odată ce ajunge sus, împăratul David ajunge să creadă că nimic nu îi mai este oprit. Atunci când cere informații legate de femeia care se scaldă, slujitorii îi spun că este „nevasta lui Urie Hetitul” (v. 3). Oricât de multe drepturi îi conferea statutul de împărat, David trebuia să accepte că Bat-Șeba este soția unui alt bărbat și nu are voie să se atingă de ea. Adeseori, oamenii acționează mânați de același fel de gândire. Au existat chiar slujitori care au socotit că din cauza lucrării lor sacrificiale, își pot permite anumite abateri de la poruncile Domnului. Trebuie să păstrăm mereu o inimă mulțumită și mulțumitoare pentru tot ce avem, fără a râvni la ceea ce nu ni se cuvine. Exact lucrul acesta îl va sublinia Natan, atunci când îl va mustra pe David (vezi cap. 12).

În al patrulea rând, păcatul nemărturisit și pentru care nu ne-am pocăit va atrage, la rândul lui, alte păcate, chiar mai grave în viața noastră. Iată-l pe David care a refuzat sistematic să își ucidă vrăjmașii, complotând pentru uciderea unui oștean care se dovedește vrednic și de încredere.

În al cincilea rând, să observăm că, deși Dumnezeu pare absent din întreaga întâmplare, El a fost martor la tot ce se întâmplase. Da, un martor tăcut, dar prezent. Nu doar că a asistat, dar a evaluat întreaga situație: „fapta lui David n-a plăcut Domnului” (2 Samuel 11:27). Afirmația nu e dramatică, dar e mai gravă decât pare la prima vedere. Să luăm seama!