C.S. Lewis și J.I. Packer – un gând despre disciplinarea impulsurilor sexuale

Mereu dau peste ideea neghioabă care susține că problema noastră este reprimarea dorinţelor sexuale. Toate excesele (iată un cuvânt mult prea blând pentru a descrie tendințele sau, mai bine zis, apucăturile din zilele noastre) se datorează faptului că anumite comportamente sexuale au fost interzise, dar că lucrurile se vor rezolva de la sine odată ce limitările vor fi îndepărtate. În această înțelegere, noi, cei care încă susținem înfrânările de tot felul, nu doar că nu ajutăm, dar chiar împiedicăm procesul.

Nu este o afirmaţie nouă, pentru că era prezentă şi în vremea lui C. S. Lewis. Să ascultăm ce are de spus acesta pe marginea subiectului:

„Oricine ştie că pofta sexuală, la fel ca şi celelalte pofte ale noastre, creşte dacă este satisfăcută. Poate că oamenii flămânzi se gândesc mult la mâncare, dar la fel fac şi cei care se îmbuibă cu mâncare; şi lacomilor şi flămânzilor le place să le fie stimulată pofta de mâncare. (…) Ei spun că sexul a ajuns o problemă deoarece a fost înăbuşit. Dar în ultimii douăzeci de ani nu a fost înăbuşit. Se discută despre el toată ziua. Cu toate acestea sexul continuă să fie o problemă. Dacă înăbuşirea ar fi fost cauza problemei, descătuşarea ar fi trebuit să repare situaţia. Eu cred că oamenii au înăbuşit iniţial instinctul sexual tocmai pentru că a ajuns într-o asemenea stare de haos.” (C.S. Lewis, „Creştinismul redus la esenţe”, p. 70). Dacă Lewis spunea că „în ultimii douăzeci de ani nu a fost înăbuşit” oare ce ar trebui să spunem noi despre ultimii noştri douăzeci de ani?

Iată încă un gând, tot de la Lewis: „Cei care se străduiesc cu toată seriozitatea să fie caşti sunt mai conştienţi de sexualitatea lor şi ajung curând să cunoască mai multe despre ea decât oricine altcineva. Ei ajung să îşi cunoască dorinţa la fel de bine ca Wellington pe Napoleon sau Sherlock Holmes pe Moriarty. (…) Virtutea, chiar şi numai încercarea de a fi virtuos, aduce cu sine lumina; complacerea, ceaţă.” (C.S. Lewis, „Treburi cerești”, p. 110)

Vom concluziona cu câteva gânduri de Packer. El ne arată că nu avem decât două opţiuni: să urmăm calea lui Dumnezeu şi să ne trăim potenţialul uman maxim sau să urmăm pornirile unei inimii şi ale unei lumi decăzute şi să devenim brute. E de prisos să mai menţionez că lumea îşi doreşte să ajungă la primul rezultat (potenţialul uman maxim) pe cea de-a doua cale (pornirile inimii şi lumii decăzute):

„În zilele noastre, unii vor susţine, în numele umanismului, că moralitatea sexuală ‘puritană’ a Bibliei este ostilă atingerii adevăratei maturităţi umane şi că puţină îngăduinţă va face existenţa mai bogată. Despre această ideologie am dori să spunem doar că numele ei corect nu este umanism, ci ‘brutism’. Libertinismul sexual nu împlineşte, dimpotrivă, te abrutizează şi îţi sfâşie sufletul. Acelaşi lucru se întâmplă ori de câte ori una dintre poruncile lui Dumnezeu este neglijată. Nu trăim vieţi cu adevărat umane, decât în măsura în care ne silim să păzim poruncile lui Dumnezeu; nu altfel.” (J. I. Packer, “Să-l cunoaştem pe Dumnezeu”, p. 129).

Cei doi titani au plecat în veșnicie, C. S. Lewis în urmă cu mulți ani, iar J. I. Packer mai recent, dar cuvintele lor sunt, dacă se poate spune așa, mai adevărate ca niciodată. Îndepărtarea limitelor nu aduce libertatea mult dorită, ci doar anarhie, descompunere morală și, în final, distrugere totală.