Benedict cel echilibrat

Una dintre cele mai bune părți ale călătoriei a fost vizitarea lăcașelor benedictine din toată Franța și Italia. Am stat în locuri celebre precum Mont St. Michel, Solemses și Fleury, unde sunt păstrate relicvele Sfântului Benedict. Am vizitat Subiaco și Monte Cassino, unde acesta a trăit și a lucrat. M-am oprit și la mănăstiri mai îndepărtate. Acestea se aflau pe culmile din Alpi, pe o insulă la Veneția, în centrul Romei și lângă Marea Galileii.

La fiecare mănăstire am fost primit cu căldură, în adevărata tradiție benedictină a ospitalității. Pe măsură ce am stat cu călugării, am avut o experiență directă a stilului lor de viață simplu, echilibrat și demn. Mulți oameni îi consideră pe călugări drept extremiști, dar eu am învățat să văd lucrurile într-un mod diferit. Aici era vorba de un grup de bărbați care au decis să trăiască împreună pentru a duce o viață de rugăciune, studiu și muncă. Starea lor sănătoasă și liniștită făcea ca obișnuita cursă pentru bani și putere să pară una nebună.

Benedict este sărbătorit nu numai ca părinte al monahismului occidental, ci și pentru că este patronul Europei și, prin urmare, părintele civilizației occidentale. Benedict este patronul Europei pentru că mănăstirile sale au ajutat la conservarea culturii antice grecești și romane după ce imperiul s-a prăbușit. Discipolii lui Benedict au fondat mănăstiri care au devenit centre de învățătură clasică în tot Evul Mediu. Mănăstirile au devenit, de asemenea, centre ale asistenței medicale, justiției și artelor. Regula lui Benedict a încurajat o formă primitivă de democrație într-o epocă a tiraniei. De asemenea, ea a pus bazele unei înțelegeri moderne a drepturilor omului, deoarece în comunitate fiecare persoană era tratată cu respect și demnitate intrinseci. Mănăstirile lui Benedict au promovat munca grea, manierele elegante, autodisciplina și respectul de sine. Călugării au învățat că aceste virtuți obișnuite făceau parte din chemarea la desăvârșire. Comunitățile lui Benedict ne reamintesc că virtutea personală este vitală pentru o civilizație a decenței, a ordinii și a prosperității pașnice.

Benedict a trăit în secolul al VI-lea, când Imperiul Roman se prăbușea în ruine. Propria noastră societate suferă de aceleași simptome ale decăderii ca Roma antică. La fel și fărădelegea, imoralitatea, lăcomia și disperarea de tip roman târziu sunt peste tot în jurul nostru, așa că virtuțile simple pe care Benedict le-a cultivat sunt necesare pentru timpul nostru. Principiile lui Benedict pentru o viață bună și echilibrată sunt consacrate în cele trei legăminte pe care le fac călugării și călugărițele benedictine. Din cele trei jurăminte de stabilitate, ascultare și convertire a vieții rezultă echilibrul de care avem nevoie ca indivizi, familii și ca societate.

Stabilitatea înseamnă a fi înrădăcinat. Călugărul sau călugărița benedictină promite să rămână angajat pe viață în comunitatea sa monahală. Avem nevoie de acest tip de angajament în căsniciile noastre și în comunitățile noastre. De prea multe ori, oamenii nu sunt dispuși să persevereze. Când lucrurile devin dificile, oamenii se retrag. „Angajament” pare a fi un cuvânt murdar. Stabilitatea înseamnă să rămâi pe loc și să nu renunți la o anumită comunitate sau angajament. Stabilitatea înseamnă că Îl găsim pe Dumnezeu și fericirea acolo unde ne aflăm și că nu trebuie să întoarcem capul după fiecare tendință, modă sau idee nouă.

„Ascultare” este un cuvânt greu de rostit într-o societate în care individualismul este la putere, iar căutarea plăcerii pare a fi singurul principiu călăuzitor. Adevărata ascultare înseamnă a-i asculta pe ceilalți cu răbdare și cu profundă înțelegere. Persoana care ascultă este mereu atentă la nevoile spuse și nespuse ale celor din jur. Ascultarea construiește pacea și înțelegerea în comunități. Ascultarea este vitală pentru ca viața virtuoasă să prospere. Este absolut vitală pentru ca viața spirituală să prospere. Un creștin trebuie să-L asculte pe Dumnezeu, să asculte de Scripturi, să asculte de Biserică și să asculte de Duhul Sfânt din noi. Apoi, după ascultare, urmează acțiunea.

Convertirea vieții este jurământul dinamic. Persoana care caută convertirea vieții caută mereu un nou mod de a experimenta viața. Acest principiu nu înseamnă doar a fi convertit în sens religios. Este un mod de a privi viața care este creativ, optimist și pozitiv. Acesta vede posibilități, nu probleme. Acordă oamenilor încredere, înainte de toate. Întotdeauna caută să transforme dificultățile vieții în oportunități de creștere. Persoana care face jurământul de a urma convertirea vieții nu dorește doar o convertire religioasă. Vrea să se convertească total ca persoană și apoi să convertească întreaga lume de la moarte și disperare la o viață nouă și speranță.

Aceste trei principii nu sunt doar pentru călugări și călugărițe. Ele pot fi aplicate în familiile noastre, în afacerile noastre, în școlile noastre, în parohii și în comunitățile locale. Regula benedictină a fost scrisă în secolul al VI-lea, dar este atemporală. Este întotdeauna relevantă pentru că Benedict i-a înțeles pe oameni. Cei care au scris despre modul de spiritualitate benedictină au folosit regula sa de viață într-o mănăstire din secolul al șaselea pentru a-și influența abordarea asupra educației, afacerilor, politicii și căminului.

În anii 1950, T.S. Eliot credea că Europa va trebui să treacă printr-o nouă Epocă Întunecată. El credea, de asemenea, că mănăstirile vor păstra cele mai bune elemente ale culturii vechi și le vor transmite generațiilor viitoare. S-ar putea ca, pe măsură ce întunericul se adâncește, mici comunități să se adune pentru a păstra un mod de viață atemporal – un ciclu cotidian de muncă, rugăciune și studiu care se învârte în jurul unor valori veșnice, adevăruri atemporale și o privire către frumusețea eternă.

Un text de Dwight Longenecker pentru The Imaginative Conservative