Autopsia unei biserici moarte!

„Pacienta era pe moarte…, ea fiind o biserică”!

Rareori se întâmplă să mă abat de la seria de predici ce străbate o carte biblică! „S-a întâmplat” însă, ca în timp ce lucram pentru predică, să dau peste o carte care m-a scuturat și care mi-a schimbat mesajul predicii! Tocmai pentru că iubesc biserica în care sunt, mi-am permis să împărtășesc cu ei mesajul cărții. Urma să ne întâlnim în jurul Cinei, celebrând jertfa Sa pentru noi, Biserica Lui. Cât de potrivit să mă cercetez împreună cu ei asupa mea ca piatră vie a Bisericii Sale!

Cartea Autopsy of A Deceased Church (2014) e scrisă în urma analizei pe care Thom S. Rainer a făcut-o asupra a 14 biserici care s-au stins. Prima parte prezintă autopsia, cauzele comune ale decesului; apoi partea finală oferă soluții pentru biserici bolnave. Sunt prezentate 9 cauze ale decesului:

1. Eroziune lentă – Perspectiva de zi cu zi poate orbi, încât nu se mai văd schimbările. E ceva rar ca membrii vechi ai bisericii să vadă eroziunea bisericii. Creșterea poate fi rapidă, dar declinul e lent, imperceptibil de lent. Această eroziune lentă e cel mai rău tip de declin pentru că membrii nu percep urgența de care e nevoie pentru schimbare. Declin în multe: în misiunea vibrantă de odinioară, în viața de rugăciune, în căutarea celor din afară…
2. Trecutul e eroul nostru! Biserici care au trăit mult timp considerând trecutul ca erou al lor. Se țineau strâns de el, cu fiecare an ce trecea. Mai precis, se agățau de lucruri din trecut cu disperare și teamă. Și dacă o forță internă sau externă încerca să „schimbe trecutul”, se răspundea cu indignare: „Mai degrabă murim decât să schimbăm ceva”. Nu se luptau pentru doctrine, luptau pentru formele trecutului: stilul de închinare; tipare rigide ale unor servicii de închinare, ale unor „programe” cu o ordine și ore fixe; prețuirea mobilierului vechi, a amvonului unde s-a predicat pe vremea… etc.
3. Refuzul de a ieși spre comunitate – Efort minim și rar de a atinge comunitatea, de a merge între ei. La urma urmei e biserica noastră! Comunitatea din jur nu a dat niciodată doi bani pe biserică. De ce să ne dăm „pe mâna” comunității acum? Dacă vorbești cu membrii unei biserici pe moarte, ei vor nega că biserica lor ar fi o fortăreață închisă, dar oamenii din comunitate nu erau căutați de biserică. Mult mai preocupați de modul în care ei „bisericesc” decât de a atinge locuitorii din comunitate. Pentru o biserică, „alții mai întâi” înseamnă viață, iar „noi mai întâi” înseamnă moarte!
4. Un buget orientat spre interior – Unde va fi comoara voastră acolo va fi inima voastră! Acolo unde merg banii bisericii, acolo e inima bisericii! Fonduri orientate cu precădere spre interior. În bisericile pe moarte, ultimele cheltuieli care sunt reduse sunt cele care țin membrii în cel mai mare confort. Fondurile pentru a atinge comunitatea din jur sunt aproape inexistente. Nu e vorba de cât ai, ci de ce faci cu banii pe care îi ai. Bisericile adunau pentru că se temeau că nu vor avea destul: dacă vor face ceva pentru cei din afară cu banii lor, se tem că nu vor mai avea ei. Așa că au murit…, cu bani! Tiparul e următorul: fonduri folosite doar pentru a menține „mașinăria” Bisericii, prea puțin pentru a împlini Marea Trimitere.
5. Marea trimitere devine Marea omitere – Bisericile înfloritoare aveau Marea trimitere în epicentrul viziunii lor, bisericile pe moarte au uitat porunca clară a lui Cristos. Amnezia Marii trimiteri, misiunea devine palidă, se ofilește gradual…, aproape imperceptibil. Membrii unei biserici pe moarte nu mai merg în comunitate pentru a-i sluji și a-i câștiga pe oameni.
6. Durata slujirii pastorale – pastorii veneau și plecau cu un ritm constant, în ultimele decade. E un ciclu predictibil: biserica e în declin, cheamă un nou pastor și speră că lucrurile se vor așeza pe o direcție bună, pastorul vine și încercă câteva schimbări majore, există împotrivire și rezistență la schimbare, pastorul se descuraja și pleca. Apoi, ciclul se repeta.
7. Biserica se roagă rar împreună – Rugăciunea și sănătatea unei biserici merg mână-n mână! Rugăciunea e atât cauza, cât și rezultatul creșterii unei biserici. Aveau un timp de rugăciune, era parte a serviciului de închinare. Dar nu mai stăruiau, nu mai erau dedicați rugăciunii. Cândva era intensă și dorită, veneau chiar și înaintea serviciilor și se rugau, grupurile mici petreceau în rugăciune, se rugau cu pasiune. Încetăm să mai luăm rugăciunea în serios…, biserica se stinge!
8. Biserica nu are un scop clar – „merge” în virtutea inerției! Tot ce face pare a fi o rutină care se tot repetă. E tot mai atașată de ce vrem noi să fie Biserica, decât de ce ar vrea Cristos! Nu ne mai întrebăm: „ce ar trebui să facem?”, pentru că ne temem că ar cere prea mult efort sau prea mari schimbări! Dacă Biserica nu mai are un țel, va începe să se stingă. O Biserică fără un scop în care Evanghelia e centrală nu mai e biserică!
9. Biserica obsedată de facilități! Cine va folosi cutare sală? Ce fel de mobilă vom pune în bibliotecă? Pot avea loc și alte întâlniri în sala…?. „Ne luptam pentru o cameră”, în timp ce biserica se năruia. O biserică s-a rupt pentru că înlocuirea vechiului amvon a creat un conflict imens. Membrii neimplicați au venit și toți s-au exprimat prin vot. Membrii inactivi devin adesea activi doar pentru a contesta întâlnirile unei biserici care se stinge. Bisericile pe moarte experimentează lupte cu privire la obsesia facilităților. A deveni obsedat de orice lucru sau obiect în timp ce neglijăm misiunea Sa înseamnă a fi idolatri.

            Autorul sugerează apoi câteva soluții pentru trei tipuri de biserici bolnave:

1. Biserica cu semne de boală. Simptomele: cele mai bune zile ale bisericii sunt în trecut. Întâlnirile, programele sunt tot mai mult orientate doar spre cei din interior. E „dezordine” în slujiri și programe: poate fi multă implicare, dar fără nici un scop urmărit!

Soluții:

• Roagă-te ca Dumnezeu să deschidă ochii liderilor să vadă oportunități pentru a ajunge la cei în mijlocul cărora biserica e așezată!
• Fă un sondaj să vezi cum își investesc membrii timpul lor pentru a se implica în biserică!
• Fii atent la cum cheltuiți bugetul: pentru binele nostru, prea puțin pentru alții.
• Fă planuri specifice de a ajunge la oamenii din jur și de a-i evangheliza.

2. Biserica grav bolnavă: Rar se ajunge peste noapte de la simptome de boală la a fi grav bolnavă. Dar, de la o zi la alta nimic nu pare să se schimbe, simptomele rămân mereu aceleași. Semnele: timp îndelungat de apatie; declin numeric (participare mică la închinare, în raport nu numărul membrilor); biserica nu e deloc cunoscută în comunitate; un ritm accelerat de rotație a păstorilor.

Soluții: E necesar ca biserica să recunoască, să admită că e nevoie urgentă de schimbare.

• Biserica să se roage pentru înțelepciune și putere de a face ceea ce e necesar.
• Biserica trebuie să-și dorească să se schimbe radical!
• Schimbările trebuie să treacă la acțiune și să se orienteze spre exterior.

3. Biserica e pe moarte. Soluții pentru a muri cu demnitate:

• Vindeți proprietatea și dăruiți banii unei alte biserici, una care e la început sau e pe cale să înceapă;
• Dăruiți clădirea unei alte biserici care nu are locație;
• Dacă sunteți într-o zonă în care vin mulți imigranți, dăruiți conducerea și proprietatea unei astfel de etnii;
• Comasați cu o altă biserică!

Cred că recunoașterea unei probleme este drumul cel bun spre o soluție, așa că Biserica trebuie să înceapă cu recunoașterea situației în care se află. Cristos, Cel care s-a jertfit pentru noi, a promis Bisericii Sale că „porțile locuinței morților nu o vor birui”, dar o biserică locală se poate stinge. Cel care a fost schimbat de Cristos va fi dispus și el să schimbe de dragul Lui, Biserica fiind o reflectare a cine suntem noi, pietrele vii.