Autoexaminează-te corect

Multora, ideea autoexaminării sună la fel de plăcută ca și cum ai sta in fața unei oglinzi, analizându-ți imperfecțiunile corpului. Cine a zis vreodată: ‘Să ne analizăm’, zâmbind?

Pentru unii, autoexaminarea poate aduce în minte amintiri pe care am încercat din greu să le uităm. Poate că, într-un trecut nefericit, am petrecut ore nesfârșite săpând în interior, încercând cu disperare să dezgropăm păcatele ascunse. În acest proces, am descoperit cât de întunecată și lipsită de speranță – cât de lipsită de Cristos – poate fi viața.

Pot spune că înțeleg această situație. Îmi amintesc momente când m-am simțit închis în propriu mea suflet ca și creștinul în castelul lui Giant Despair (n.t. referire la Călătoria creștinului, de John Bunyan). Am trăit perioade lungi, fără raze de soare din punct de vedere spiritual. Introspecția morbidă încă mă ispitește și astăzi.

Dar, pe lângă acest trecut sumbru și acest pericol prezent, am descoperit și ceva neașteptat: leacul pentru introspecția nesănătoasă nu este pur și simplu să te gândești mai puțin la tine însuți, ci să te gândești mai bine la tine însuți. Da, autoexaminarea poate deveni o celulă de închisoare a melancoliei introspective – dar nu acesta e scopul. Făcută corect, autoexaminarea poate deveni o cale spre sănătatea spirituală, un prieten care ne conduce în interior doar pentru a ne conduce și mai mult în exterior, care ne arată sinele pentru ca noi să-L vedem mai mult pe Cristos.

Cercetează-mă, Doamne

Dar de ce, se întreabă unii, avem nevoie să ne examinăm? Dacă Dumnezeu ne transformă pe măsură ce Îl privim pe Cristos (2 Corinteni 3:18), de ce am petrece timp privindu-ne pe noi înșine? Ne schimbăm prin analizarea circumstanțelor exterioare, nu prin ceea ce simțim, nu-i așa?

Într-adevăr, așa e. Suntem plante care cresc udate fiind de ”ploaia” revărsată prin închinare, atunci când uităm de noi și de uităm spre Soarele nostru – Cristos. Cu toate acestea, chiar și plantele bine udate și bine luminate trebuie să fie atente la spini. Similar, autoexaminarea nu ne face să creștem de unii singuri, dar poate curăța terenul pentru creștere – și ne poate ține departe de sufocare.

În Scriptură, sfinții adevărați se uită mai ales la circumstanțe, dar nu doar la ele. Ca și Timotei, ei sunt atenți nu numai la Evanghelie, ci și la ei înșiși (1 Timotei 4:16). Ca și David, doresc să vadă gloria lui Dumnezeu, dar permit acelei glorii să-i lumineze și pe ei (Psalmul 19:11–14). Așa cum ne îndeamnă autorul cărții Evrei, ei își dedică cea mai bună atenție la ”a privi la Isus”, dar din când în când se gândesc și la greutățile și păcatele care încetinesc pasul lor (Evrei 12:1–2).

Înțelepții știu că progresul spiritual de ieri nu garantează progresul spiritual de azi. Iuda devine trădător și Dima devine lumesc cu pași mici.Și, după cum mărturisesc atât istoria, cât și experiența, este foarte posibil să trăim ”o viață de creștin cu jumătate de normă”, aducând roade de zece ori, când am putea avea roade de o sută de ori – dacă ne-am opri să smulgem spinii care ne blochează calea.

„O viață fără introspecție nu merită trăită,” spunea celebrul Socrate. Și noi adăugăm pe bună dreptate că sufletul fără iintrospecție nu va continua să trăiască – sau va „șchiopăta” în loc „să alerge”.

Cum să te autoexaminezi?

Cum am putea atunci să ne autoexaminăm fără a ne lăsa ”întemnițați” de introspecție? Cum am putea să scoatem apă din fântâna sufletului fără să cădem în ea?

Autoexaminarea sănătoasă poate lua multe forme, iar ceea ce ajută un suflet poate nu ajută în aceeași măsură alt suflet. Așa cum este și cu rugăciunea și citirea Bibliei și alte discipline spirituale, Scriptura ne oferă principii, dar lasă mult spațiu pentru aplicare personală. Așadar, să luăm în considerare câteva orientări de bază pentru autoexaminare și cum le-am putea face proprii.

1. Planifică să te autoexaminezi.

Adesea, autoexaminarea devine morbidă atunci când se transformă dintr-o practică spirituală într-o atmosferă spirituală: un nor vag de condamnare care te urmărește, un sentiment copleșitor de autoconștientizare.

Scriptura nu sfătuiește o astfel de introspecție constantă. Viața unui sfânt este o viață de uitare de sine, îndreptată spre Dumnezeu, orientată spre ceilalți.

 „Iubește-L pe Dumnezeu” și „iubește-l pe aproapele tău” sunt prioritățile gemene ale zilelor noastre (Matei 22:37–39); „analizează-te pe tine însuți” este o practică menită să servească și să ajute la cele două iubiri menționate anterior. Și, destul de ciudat, o modalitate prin care am putea recupera autoexaminarea sănătoasă este prin a-i oferi un loc gândit și bine definit în programul nostru. În loc să te autoanalizezi continuu, planifică-ți să faci asta.

Un astfel de plan va include un moment specific. Mulți sfinți din istoria bisericii au beneficiat de un scurt timp de autoexaminare în fiecare seară, câteva minute în care ne putem aminti de îndurările zilei și mărturisi păcatele zilei. Dar pentru a crește în practica autoexaminării, în special pentru cei predispuși la morbiditate, aș putea sugera ceva puțin mai lung, dar mai puțin frecvent – să zicem o dată pe săptămână (poate în locul unui timp devoțional obișnuit).

La fel de important ca momentul este ceea ce vei examina. Pentru cei mai mulți dintre noi, „analizează-te pe tine însuți” oferă o abordare prea largă. Dar „examinează-ți viața de rugăciune”, „examinează-ți prieteniile” – acestea le putem înțelege. Este necesar să mă gândesc la două categorii largi pentru autoexaminare: chemările și preocupările. Prin chemări, mă refer la domeniile de responsabilitate pe care ți le-a dat Dumnezeu: discipol al lui Isus, soț sau soție, mamă sau tată, membru al bisericii, prieten, vecin, angajat, și așa mai departe.

Și prin preocupări, mă refer la acele domenii ale sufletului tău care necesită atenție deosebită. Să zicem, de exemplu, că simți un sentiment de invidie într-o zi de marți la serviciu. Mărturisești acest lucru, dar nu ai timp în momentul respectiv sau poate nici măcar în ziua respectivă, să cobori în adâncurile lui, chiar dacă simți că ar fi util să o faci. De ce am simțit asta? De unde a venit asta? A avea un plan pentru autoexaminare îți permite să spui, „Nu sunt sigur, dar nu trebuie să rezolv asta acum. Mă voi întoarce la asta vineri” – sau când ai planificat.

2. Lasă Cuvântul lui Dumnezeu să te ghideze.

Deci, iată-te vineri dimineața (sau cândva), cu timp alocat pentru autoexaminare. Cum ar putea arăta acel timp? Am putea lua câteva indicii din rugăciunea lui David din Psalmul 139:23–24:

“Cercetează-mă, Doamne, și cunoaște-mi inima!

     Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile!

Și vezi dacă este vreo cale rea în mine,

     și îndrumă-mă pe calea veșniciei!”

David știe că doar Creatorul poate să descopere ce este în inimile noastre; doar Dumnezeu ne poate face cunoscuti nouă înșine. Așa că, în loc să se arunce în propriul său suflet neajutorat, el îi cere lui Dumnezeu însuși să-l cerceteze.

Observă însă că David nu îi cere pur și simplu lui Dumnezeu să-l cerceteze; el vine și se face vulnerabil înaintea Lui. Majoritatea Psalmului 139 străbate profunzimile lui Dumnezeu, nu ale lui David însuși. David stă în uimirea gândurilor lui Dumnezeu care știu totul, ochilor lui Dumnezeu care văd totul, prezenței lui Dumnezeu care cuprinde totul, dreptății lui Dumnezeu care descoperă totul. Și apoi, în contextul acestei închinări adânci către Dumnezeu, David spune, „Cercetează-mă.”

Psalmul 139 (și restul Scripturii) oferă autoexaminării o orientare asimetrică decisivă: ne vedem pe noi înșine în mod corect numai în relație cu Dumnezeu. Deci, dacă vrei să te examinezi bine pe tine însuți, urmează-l pe David și fă-te vulnerabil în prezența lui Dumnezeu. Practic, pe măsură ce te examinezi pe tine însuți, stai în contemplare, dar și mărturisindu-te. Și pe tot parcursul, tratează Cuvântul lui Dumnezeu ca pe cel mai bun ghid al tău – Cuvântul dat pentru corectarea noastră (2 Timotei 3:16), singurul Cuvânt care poate cerceta inima (Evrei 4:12).

În acest sens, ia în considerare să alegi un pasaj relevant pentru situația actuală și folosește-l ca pe o cale către suflet. Dacă vrei să-ți analizezi viața de rugăciune, meditează asupra Rugăciunii Domnești. Dacă vrei să-ți examinezi rolul de soț, uită-te în oglinda Efesenilor 5:22–33. Dacă vrei să abordezi amărăciunea, mergi încet prin Psalmul 37 sau 73. Și pe măsură ce faci asta, cere-I lui Dumnezeu să te cerceteze.

3. Întreabă-ți sufletul și mărturisește-ți păcatele.

Pentru a face autoexaminarea mai eficace, am putea privi din nou la rugăciunea lui David. Pe măsură ce Îi cere lui Dumnezeu să-l cerceteze, el nu Îi cere lui Dumnezeu să-i reveleze totul despre el. Dar el cere să vadă „oricare cale rea” – orice păcat necunoscut sau pe jumătate cunoscut, orice necredință care se adâncește, orice stare neplăcută care apare și care l-ar putea împiedica să urmeze „Calea veșniciei” (Psalmul 139:24).

Similar, nu trebuie să tratăm autoexaminarea ca pe o acțiune generală. Nu putem ști totul despre noi înșine sau chiar totul despre o parte a noastră. Oricât de conștienți de sine am deveni, vom muri cunoscându-ne pe noi înșine, la fel cum Îl cunoaștem pe Dumnezeu, doar „în parte” (1 Corinteni 13:12). Dar vrem să vedem orice lucru care necesită atenție mărită – orice lăstar otrăvitor care ar putea să se transforme într-un păcat grav.

Pe măsură ce medităm asupra unui pasaj, am putea găsi ajutor în a pune întrebări ca cele de mai jos (extrase din cartea lui Tim Keller “Rugăciune”):

Trăiesc în lumina acestui lucru?

Ce diferență face acest lucru?

Dacă aș crede și aș continua să trăiesc astfel, cum s-ar schimba circumstanțele?

Când uit acest lucru, cum mă afectează pe mine și toate relațiile mele?

Dacă astfel de întrebări dezvăluie păcate pe care le-am tolerat și obiceiuri pe care trebuie să le oprim este foarte bine – autoexaminarea noastră dă roade. Cu o oră în urmă, ceva tulburător zăcea ascuns în suflet; acum nu mai este. Acum putem să-l luăm, să-l punem înaintea Domnului care ne cunoaște pe deplin, dar ne iubește etern și să spunem cu David,

“Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns greșeala mea. Am zis <<Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!>> Și Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:5)

4. Uită-te la tine însuți.

Autoexaminarea, ca și scufundarea în adâncuri, este un exercițiu bun, dar ocazional. Dumnezeu nu ne-a dat suficientă lumină sau oxigen pentru a înota întotdeauna în adâncimi; soarele și aerul și pământul ne așteaptă deasupra. Așa că, după ce ți-ai întrebat sufletul și ai mărturisit orice păcate ai văzut, întoarce-te la suprafață.

Acronimul rugăciunii A.C.T.S. (Adoration, Confession, Thanksgiving, Supplication – n.t. laudă, mărturisire, multumire și smerenie) pune mulțumirea după mărturisire pentru un motiv întemeiat: în Cristos, mărturisirea păcatului nu este un loc anume, ci o ușă, nu este un zid, ci o cale. Dumnezeu nu ne-ar vrea să stăm pentru totdeauna într-o pivniță întunecoasă a vinovăției; ne-ar vrea să cântăm sub cerul albastru al bunătății Lui și să mergem prin câmpiile largi ale harului Lui, dragostea Lui eternă fiind aerul pe care-l respirăm (Psalmul 32:10). Așadar, dacă autoexaminarea nu ne conduce la un gust mai deplin, mai profund și mai dulce al Harului lui Dumnezeu în Isus, atunci undeva, ceva s-a întâmplat.

Scopul autoexaminării nu este conștientizarea de sine, ci conștientizarea lui Cristos. Da, ne-am analizat sufletele pentru o vreme, dar doar pentru a ne aduce păcatele la Cristos și pentru a primi puterea Lui de a merge pe o cale mai bună. Ultimul pas al autoexaminării este acesta: uită-te la tine însuți. Du-te și iubește-L pe Dumnezeul tău. Du-te și iubește oamenii pe care El i-a pus înaintea ta. Du-te și umblă în „Calea veșniciei” (Psalmul 139:24).”

Scott Hubbard, Desiring God