Read it Later
You did not follow anybody yet.

Am întors o pagină din calendar. Pentru mulți, noul an reprezintă o oportunitate de schimbare. Este începutul unui nou capitol și șansa de a începe de la capăt.

 

Dar singurul lucru pe care îl nu vom auzi sau vedea sunt reclamele care ne spun să investim mai mult timp în copiii noștri. Nu vom fi încurajați să îi învățăm pe copiii noștri Cuvântul lui Dumnezeu. Printre toate discuțiile despre rezoluții și obiective, nu vom auzi despre importanța de a aduce Evanghelia în inimile copiilor noștri, de a-i înconjura de dragoste și de a-i conduce pe calea care duce la viață.

 

De fapt, o mare parte din ceea ce vom auzi ne va spune să facem exact opusul: să ne umplem timpul cu activități, mintea cu ultimele știri și inima cu dragostea de bunuri. Și, la fel ca posibilitățile pentru noul an, oportunitățile de a face acest lucru sunt nesfârșite. Cu cât timpul nostru este mai mult consumat de activități, cu atât mai puțin timp avem la dispoziție pentru a-i învăța și instrui pe copiii noștri despre Mântuitorul lor.

 

Anul acesta, haideți să avem un plan de a-i instrui pe copiii noștri cu privire la Hristos. În timp ce toți ceilalți își fac planuri și își stabilesc obiective pentru tot ceea ce vor face în acest an, haideți să ne gândim la modalități specifice prin care putem să le revelăm copiilor noștri pe Mântuitorul.

 

Fii atent la momentele de învățătură. Oportunitățile de a-i învăța despre și de a-L prezenta copiilor noștri pe Isus sunt nesfârșite. Cu toate acestea, este atât de ușor să ratăm aceste momente. Cere-I lui Dumnezeu să îți deschidă ochii pentru a le vedea atunci când se întâmplă. Fii pregătit să te oprești din orice ai face pentru a-ți raporta experiențele și situațiile de zi cu zi la Dumnezeu și la Cuvântul Său. Fă eforturi să folosești adevărurile Evangheliei în conversațiile de zi cu zi cu copiii tăi.

 

Discută cu soțul/soția ta despre domeniile pe care să vă concentrați cu copiii voștri. Poate că ați observat o tendință spre minciună. Sau poate că se luptă cu faptul de a fi deschiși în conversație. Oricare ar fi situația, selectați câteva probleme pe care să le vizați și ajutați-i pe copiii voștri. Lucrează împreună cu soțul/soția ta pentru a găsi modalități de a-ți comunica preocupările cu copiii. Rugați-vă împreună pentru creșterea spirituală a copilului vostru. Căutați ocazii de a preda lecții care să-i îndrepte spre Hristos și spre ceea ce a făcut El pentru ei.

 

Fă planuri cu intenție pentru ceea ce îi vei învăța în acest an. Profesorii au planuri de lecții. Au obiective pentru anul școlar. Există lecții specifice pe care un copil trebuie să le învețe în fiecare clasă pentru a putea trece la următoarea. În mod similar, noi, ca părinți, putem stabili obiective pentru ceea ce dorim să învețe copiii noștri în fiecare an. Pe măsură ce aceștia se maturizează și cresc, lecțiile devin mai profunde. De exemplu, ce termeni teologici sunt pregătiți copiii tăi să învețe în acest an (de exemplu, Trinitatea, suveranitatea lui Dumnezeu, omnipotența, omnisciența și omniprezența lui Dumnezeu). Ce versete sunt ei capabili să memoreze? Poate că sunt pregătiți să memoreze Rugăciunea Domnească, cele zece porunci sau cărțile Bibliei. Ia în considerare posibilitatea de a-i învăța întrebări de catehism și crezuri din biserica primară.

 

Cere-i Domnului să te ajute să fii sensibili la îndemnurile Sale. Mai presus de toate, fii în rugăciune, cerându-i lui Dumnezeu să îți arate ce au nevoie copiii tăi să învețe. Fă o rugăciune zilnică pentru ca El să te facă sensibil la momentele de învățătură pe măsură ce acestea sosesc. Caută ca înțelepciunea lui Dumnezeu să te călăuzească în timp ce îți înveți copiii despre cine este Dumnezeu și despre ceea ce a făcut pentru ei prin Hristos.

 

În acest an, haideți să ne încurajăm unii pe alții să profităm de ocaziile de a-L face pe Isus cunoscut copiilor noștri. Haideți să investim în aceste suflete încredințate de Creatorul lor în grija noastră.

 

Un text de Christina Fox pentru The Gospel Coalition

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close