Angajamentul față de familie într-o Europă din ce în ce mai post-creștină

Folosind date din cele mai recente sondaje ale European Values Survey (EVS) și World Values Survey (WVS), care sunt efectuate la fiecare 5 și 9 ani, utilizatorul @albanianstats de pe Twitter a alcătuit o hartă care ilustrează procentajul adulților din fiecare țară europeană care sunt de acord cu afirmația: “Copiii adulți au datoria de a-i îngriji pe termen lung pe părinții lor.” Numerele variază extrem de mult pe bătrânul continent, de la 93% în Georgia până la 16% în Olanda.

În timp ce porunca biblică de a-ți onora mama și tatăl a format în mare parte patrimoniul cultural al Europei, ghidul către credință nu este strict legat de religiozitatea actuală a majorității țărilor. De asemenea, modul în care ideile religioase despre viața familială se manifestă nu este atât de previzibil într-o Europă tot mai post-creștină.

Să luăm în considerare Georgia, țara care ocupă primul loc în topul menționat. Potrivit cercetărilor Pew, 50% dintre adulții din Georgia, o țară tradițional ortodoxă, sunt “foarte religioși”. Acest procentaj este destul de ridicat în contextul european contemporan, deși georgienii se află în spatele României, care are 55%, și a Armeniei, cu 51%, în acest sens. În timp ce aproape toți georgienii simt o datorie de a-și ajuta părinții în vârstă, doar 73,7% dintre aceștia sunt de acord sau sunt foarte de acord că “este o datorie față de societate să ai copii”, situându-se în spatele bulgarilor, dintre care 82,7% acceptă o astfel de responsabilitate.

În schimb, în Olanda, conform cercetărilor Pew, doar 18% dintre adulți sunt “foarte religioși”. Cei fără afiliere religioasă constituie acum majoritatea în această țară tradițional protestantă și catolică. Printre catolicii din Olanda, doar 7% participă la slujbele religioase săptămânal.

Doar 3,1% dintre olandezi consideră că este o datorie socială să aibă copii; singurele alte națiuni care au avut cifre sub 10% în ceea ce privește această întrebare sunt danezii, cu 4,1%. Printre adulții din Olanda, 62,9% au încercat să-și facă părinții mândri.

Între aceste două extreme se află restul Europei. Deși nu într-un procent fel de mare ca în Georgia, 84% dintre adulții ruși, 79% dintre adulții portughezi, 76% dintre adulții italieni, 74% dintre adulții polonezi și 73% dintre adulții francezi simt o responsabilitate filială de a avea grijă de părinții în vârstă. Germanii se situează undeva la mijloc, 47% dintre aceștia fiind de acord că părinții lor se pot baza pe ei.

Pe de altă parte, există și alte țări apropiate de intervalul din Olanda. De exemplu, 35% dintre adulții din Marea Britanie, 32% dintre adulții din Norvegia, 31% dintre adulții din Suedia, 29% dintre adulții din Islanda, 25% dintre adulții din Danemarca și 21% dintre adulții din Finlanda sunt de acord că părinții în vârstă ar trebui să se bazeze pe ei.

Aceste cifre ar trebui să fie destul de stabile de-a lungul timpului. După cum mi-a explicat Kseniya Kizilova, directoarea World Values Survey Association Secretariat, sondajele pot fi realizate în cicluri de câțiva ani, în loc de anual, deoarece “atât WVS, cât și EVS studiază valorile oamenilor, care nu se schimbă atât de rapid”.

Cu toate acestea, există o varietate vizibilă între frontierele naționale ale Europei. Deci, ce explică această diviziune? Într-un schimb de replici pe Twitter, @albanianstats, un “asistent cercetător pentru un proiect din demografie/științe politice” din SUA, a propus următoarele explicații: „1) Un procent mai mare [în categoriile de mai sus] se corelează cu o mai mare importanță acordată familiei și valorilor tradiționale. Țările cu valori mai mici tind să aibă o natură mai individualistă, iar copiii devin independenți de căminul părintesc mai devreme în viață. 2) Acesta este, de asemenea, legat de performanța instituțiilor de sănătate sau, cel puțin, de cât de mult oamenii au încredere în aceste instituții. Oamenii din țările cu valori mai mici în general au încredere că sistemul își va face treaba.” În cele din urmă, cercetătorul a observat că „țările cu procente mai mici tind să fie țări protestante, ceea ce poate explica și natura mai individualistă a acestor societăți.”    

Christian Smith, profesor de sociologie la Universitatea Notre Dame, a declarat că “răspunsul este o combinație complicată de (a) tradiție religioasă istorică (nu participarea la biserică), (b) cât de bine dezvoltat este sistemul de ajutor social (reducând astfel nevoia de îngrijire din partea copiilor) și (c) o tradiție culturală în general tradiționalistă și familistă, care funcționează într-o oarecare măsură independent de primii doi factori. Nu văd nicio corelație simplă aici”. 

Smith a adăugat: „Suedia, Norvegia, Finlanda și Islanda au avut cele mai puternice sisteme de ajutor social din Europa, mai puternice decât [Franța, Germania și Italia]”. Cu alte cuvinte, relațiile părinte-copil depind nu numai de indivizii implicați, ci sunt influențate și de diferite forțe sociale și religioase din Europa.

Privind în viitor, va fi interesant să vedem dacă aceste tendințe persistă. Vor pune ratele scăzute de fertilitate din Europa presiune economică asupra beneficiilor generoase ale ajutoarelor sociale? Dacă aceste beneficii sunt reduse, adulții din țările nordice – unde fertilitatea scade – vor începe să semene mai mult cu adulții din Georgia?

Cultura și moștenirea religioasă sunt forțe puternice, dar presiunile economice din țările în care tot mai puțini copii maturi sunt responsabili de tot mai mulți membri în vârstă ai familiei ar putea fi mai puternice. Pe măsură ce populațiile îmbătrânesc și scad numeric, guvernele se vor confrunta cu alegeri din ce în ce mai dificile în ceea ce privește cheltuielile publice. Este posibil ca tot mai mulți adulți europeni să aibă grijă de părinții lor în vârstă în anii următori, deoarece acest lucru devine cea mai bună opțiune pentru familiile lor.

Cel mai bun mod pentru europeni de a-și păstra rețeaua lor generoasă de siguranță socială pentru persoanele în vârstă ar fi să se înmulțească, maximizând numărul de tineri. Fără aceasta, viitorul Europei este puțin probabil să arate ca prezentul acesteia.

Melissa Langsam Braunstein, IFStudies