Ajutor pentru creștinii ezitanți

În Marcu 9, Dumnezeu Își ajută poporul să gestioneze îndoiala, descriind trei tipuri de necredință. El contrastează necredința cărturarilor și a propriilor Săi ucenici cu cea a tatălui unui copil posedat de un demon. Cărturarii obișnuiau să se certe cu Isus și cu ucenicii Lui (versetul 9), punând întrebări capcană, condescendente, fățarnice, făcându-se pe ei înșiși acuzatori și pe Isus acuzat. Aceasta este necredința condamnabilă.

Ucenicii afișează o necredință mai familiară, „uitucă.” Ei au crezut că pot învinge un demon cu simple cuvinte, fără rugăciune și post (versetul 29), însă nu au reușit din cauza credinței lor slabe (Matei 17:20; Luca 17:6). John Calvin parafrazează răspunsul lui Cristos la neputința ucenicilor: „Păreți angajați într-o bătălie falsă organizată pentru amuzament; dar aveți de înfruntat un adversar puternic, care nu va ceda până când lupta nu va fi încheiată.” Această afirmație poate sună familiară.

O singură persoană din această povestire își recunoaște lupta cu îndoiala. El este slăbănogul, nu-i așa? La urma urmei, el recunoaște că luptele vieții îi zguduie credința. Mai degrabă, Marcu îl prezintă pe acest tată ca un model de credință sinceră, luptătoare, salvatoare.

Acest tată dorea sincer să creadă că Mântuitorul îl putea ajuta pe fiul său; altfel nu ar fi cerut acest lucru. Nu știa pe nimeni altcineva la care putea să apeleze pentru a primi cele două lucruri de care avea nevoie: compasiune și ajutor. Îi venea greu să creadă că Isus îl va ajuta. Dar știa că Isus era persoana potrivită la care să apeleze. Cu lacrimi a strigat, „Cred!”

Dar acest om se lupta și el. Se întreba serios dacă Isus chiar putea să-i vindece băiatul. De atât de mult timp demonul îi chinuia fiul, încât tatăl se întreba dacă Isus putea face ceva (versetul 22). Acest tată își văzuse fiul aruncat în foc și apă. Probabil își privise fiul luptându-se să respire, cu plămânii plini de apă. Cu siguranță îi pansase arsurile băiatului său, plângându-i trupul desfigurat. Se întreba, „Mai este vreo speranță?”

Isus i-a oferit acestui om un adevăr simplu „Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede” (versetul 23). Tatăl, disperat, a răspuns cu o onestitate șocantă: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (vs. 24). Isus a răsplătit credința sinceră a acestui om, alungând demonul și vindecându-l.

Asemenea acestui tată, credincioșii cred. Credem că Dumnezeu există; că El îi răsplătește pe cei care Îl caută cu sârguință (Evrei 11:6). Dar și credincioșii se îndoiesc.

Cum ne ajută aceste exemple de necredință pe noi, cei care ne luptăm cu îndoiala?

1. Fii Sincer în Privința Îndoielilor Tale

Dumnezeu știe deja că avem momente de îndoială. Chemarea noastră nu este să pretindem că nu avem îndoieli, ci să ne încredem în Isus în ciuda îndoielilor noastre. Te îndoiești că Dumnezeu îți poate îmbunătăți căsnicia? Te-ai mulțumit cu starea ta de mânie sau grosolănie, crezând că Dumnezeu nu te poate ajuta? Crezi în Isus, dar te întrebi de ce Scriptura și predicile nu îți mai vorbesc? Adu aceste îndoieli înaintea Domnului și mentorilor spirituali. Învață să-i ajuți pe alții să fie sinceri cu îndoielile lor, ascultând îndoielile prietenilor tăi cu blândețea lui Cristos.

2. Cere Ajutorul lui Dumnezeu

Când acest tată a strigat „Cred, ajută necredinței mele,” el avea o îndoială specifică în minte. Trebuia să-și încredințeze fiul în grija lui Dumnezeu. Ar trebui să cerem ajutorul lui Dumnezeu ori de câte ori ne îndoim. Amintește-ți, Dumnezeu „va izbăvi pe săracul care strigă” (Psalmul 72:12).

3. Postește și Roagă-te

Prin post ne smerim înaintea lui Dumnezeu în timp ce facem cereri prin rugăciune. Postul stimulează rugăciunea prin expunerea slăbiciunii noastre. Ucenicii aveau o credință slabă, deoarece se bazau pe propria lor putere. Postul ne amintește că orice efort uman este impotent fără puterea lui Dumnezeu (Ioan 15:5).

4. Amintește-ți Promisiunile lui Dumnezeu

Când Avraam s-a confruntat cu o provocare colosală a credinței, „el nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredințat că El ce făgăduiește poate să și împlinească” (Romani 4:20-21). Calvin ne amintește că „Cristos a venit să îngrădească furia Satanei.” Amintește-ți această promisiune când acuzatorul se năpustește asupra ta.

5. Refuză să Fii Copleșit

Îndoiala nu trebuie să însemne înfrângere. Nu alimenta îndoielile tale cu întrebări la care nu poți găsi răspunsuri imediate. Îmbrățișează misterul lui Dumnezeu. Devino confortabil cu expresia, „Nu știu… dar Dumnezeu știe.” Adoptă postura unui copil care nu cunoaște planurile părinților săi, dar care are încredere în ei. Luptă-te cu Dumnezeu, nu împotriva lui Dumnezeu. Noi nu știm tot ce face Dumnezeu în viețile noastre. Nu știm de ce ne permite să fim îndoielnici. Putem totuși să ne abordăm întrebările cu o încredere uimită: „O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui” (Romani 11:33)!

Pentru azi, e suficient să dezarmez îndoiala mea.

William Boekestein, Ligonier

https://www.ligonier.org/learn/articles/helps-doubting-christians