Îmi amintesc un interviu de acum câțiva ani, în care Oprah Winfrey îl întreba pe Tom Cruise chestiuni legate de religia sa controversată, scientologia. Credința lui Cruise fusese ținta unor atacuri, iar Oprah îi punea întrebări grele cu privire la ceea ce credea cu adevărat.
După câteva schimburi de replici, Oprah a ajuns la esența problemei: “Deci scientologii nu cred că credința lor este singura adevărată?”
Cu aceasta întrebare – care era, în mod evident, întrebarea principală – atmosfera interviului s-a schimbat dramatic. Orice altceva putea crede Cruise, cu siguranță nu credea că religia lui era singura adevărată. Cine ar avea îndrăzneala să creadă așa ceva?
În mod previzibil, Cruise a spulberat temerile lui Oprah: “Nu. Suntem aici pentru a da o mână de ajutor. Nu înseamnă că trebuie să crezi ceea ce eu cred.”
Interviul a continuat într-o manieră amicală și blândă.
În timp ce-i ascultam, mă gandeam ce s-ar fi întâmplat dacă Oprah l-ar fi întrebat același lucru pe un creștin practicant. Dacă m-ar fi întrebat pe mine? Aș fi avut curajul să spun: “Da, cred că Cristos este singura cale”?
Să fim sinceri cu noi înșine. Lumea în care trăim vorbește încontinuu despre incluziune, diversitate, toleranță, iar creștinismul pare să fi rămas rușinos de înapoiat. Ne simțim ca niște neanderthali ai lumii religioase: ignoranți, întunecați și arhaici în crezuri.
Cu siguranță, acest simțământ de paria culturali a avut un impact asupra bisericii. Unii creștini au hotărât că cea mai ușoară cale este să te concentrezi asupra faptelor religioase. De ce să-i îndepărtezi pe necreștini în dezbaterile despre adevăr, când poți să cooperezi cu ei pentru a face lumea un loc mai bun? În locul conversațiilor religioase jenante, putem să lucrăm împreună pentru a-i ajuta pe săraci, pe cei fără adăpost și să luptăm pentru dreptate.
Creștinilor ar trebui să le pese de aceste chestiuni importante. Faptele bune sunt rezultatul harului lui Dumnezeu în viețile noastre. Însă stigma pusă asupra exclusivității creștinilor i-a făcut pe unii dintre ei să se retragă din conversații culturale importante.
Ce este de făcut? Ei bine, avem nevoie de o nouă abordare a lumii de necredincioși cu privire la adevărurile exclusive și pretențiile creștinătății. Vă oferim câțiva piloni pentru conversațiile viitoare.
1. Suntem cei mai buni!
Câteodată mi se pare că oamenii cred că exclusivitatea creștinilor este propria lor invenție: cândva în istoria bisericii, au devenit atât de îndrăgostiți de religia lor încât au declarat că trebuie să fie cea adevărată.
Ca și cum creștinismul ar fi o echipă sportivă, iar fanii (creștinii) o susțin: “Suntem cei mai buni! Suntem cei mai buni!”
Nu e nevoie să spunem că, în acești termeni, creștinismul ar părea plin de aroganță.
Este o problemă, însă. Exclusivitatea creștinismului nu este inventată de creștini. Vine de la Isus, care spune: “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).
Este o aroganță să crezi că Isus a spus asta despre Sine? Nicidecum. Sunt spusele Lui, nu ale noastre. Noi doar le dăm mai departe.
2. Este vreun alt Răscumpărător al păcatelor despre care eu nu știu?
În majoritatea conversațiilor despre acest subiect, cei necredincioși nu înțeleg de ce creștinismul este atât de exclusivist. Este vreo logică pentru această pretenție?
Trebuie să-l asigurăm pe prietenul necredincios că spusele lui Isus despre Sine nu sunt făcute la întâmplare. Isus nu se autopromovează. El face aceste afirmații deoarece El este singura soluție la problema păcatului.
Isus este singurul care se califică pentru a putea lua păcatele. De fapt, este singurul care afirmă că e în stare să le ia.
Putem să îi întrebăm pe prietenii noștri necredincioși: “Este vreun alt Răscumpărător al păcatelor despre care eu nu știu?”
Dacă nu, atunci Isus este singura opțiune valabilă și pentru ei.
3. Tăierea crăcii de sub picioare
Un răspuns des întâlnit pentru a justifica respingerea adevărului creștinismului este relativitatea adevărului. Oamenii susțin că nu există adevăr absolut. Tu ai adevărul tău, iar eu îl am pe al meu.
Relativismul sună bine, însă se va prăbuși sub propria-i greutate. Relativismul este adevărat doar dacă afirmația “Nu exista adevăr absolut” este adevărată, în mod absolut. Astfel, relativismul funcționează doar dacă este scutit de propriile reguli.
Este ca și cum am spune: “Toate afirmațiile sunt false”. Dar dacă toate afirmațiile sunt false, atunci și această afirmație e falsă.
Astfel, relativismul este ca și cum ți-ai tăia singur craca de sub picioare.
4. Dezacordul nu e lipsă de respect
Din păcate, contextul cultural actual nu permite schimbul liber de idei la fel ca în generațiile anterioare. Acum, afirmația că o altă religie e falsă, e luată ca un act de ostilitate sau agresiune. Dezacordul este totuna cu lipsa de respect în ochii multora.
Astfel, trebuie să îi facem să înțeleagă pe cei necredincioși că îi iubim și îi respectăm, chiar dacă nu cădem de acord. Trebuie să îi facem să înțeleagă că nu dorim să îi denigrăm, înjosim sau disprețuim pe adepții celorlalte religii.
Nu va fi ușor. Trebuie să fim atenți la atitudine și ton. Însă merită, dacă asta înseamnă să ajungem la lumea care nu Îl cunoaște pe Dumnezeu.
La final, speranța mea este că aceste considerente vă vor ajuta în conversațiile cu cei necredincioși despre afirmațiile lui Isus. Nu vor garanta conversații ușoare și plăcute. Trebuie să ne așteptăm la ostilitate și împotrivire când vorbim despre astfel de lucruri.
Avem nevoie de curaj pentru aceasta. Întăriți-vă inima cu cuvintele din 1 Petru 3:14-15: “N-aveţi nicio teamă de ei şi nu vă tulburaţi! Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi.”
Michael J. Kruger, Crossway
Sursa foto: Photo by Malcolm Lightbody on Unsplash
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter