Adu la lumină ce e mai bun din soția ta – Privilegiul soților creștini

Când un bărbat stă în fața miresei lui și-i spune „da,” relația dintre el și Dumnezeu capătă dintr-o dată o nouă dimensiune. 

Relația dintre el și noua lui soție capătă fără îndoială o nouă formă – căci cei doi devin una. Dar tot așa este și cu relația lui cu Dumnezeu. El nu se va mai raporta la Dumnezeu din perspectiva unui celibatar. El este acum capul unui trup, un Adam și Eva, un soț cu o soție. 

Apostolul Petru ne oferă nouă, bărbaților, o idee cu privire la ce este în joc atunci când vine vorba de relația cu soțiile noastre: „purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre,” spune el soților, „ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre” (1 Petru 3:7). Cu siguranță, și rugăciunea unui bărbat celibatar poate fi împiedicată – de exemplu, dacă el trăiește în păcat și nu se pocăiește (1 Petru 3:12). Dar, începând din ziua nunții, apare un nou element în viața de rugăciune a unui bărbat: felul în care el își tratează soția afectează în mod direct felul în care Dumnezeu îi ascultă (sau nu) rugăciunile. Dumnezeu nu ia seama la rugăciunea unui bărbat nevrednic. 

Atunci când un bărbat devine soț, calea uceniciei sale străbate și „încăperile” căsniciei lui. După cum Adam nu L-ar fi putut vedea pe Dumnezeu prin credință dacă ar fi neglijat-o sau maltratat-o pe Eva, tot așa, niciun soț nu îl poate urma pe Isus cu adevărat, fără a-și iubi soția. Un bărbat, chiar dacă este un soț rău, poate fi un angajat bun, un antrenor bun și chiar un vecin bun, dar nu poate fi un creștin bun. 

Am putea descrie chemarea pe care Dumnezeu o face soților în multe feluri; o descriere anume însă mi-a captat atenția în mod deosebit (oferindu-mi de lucru pentru o viață): un soț bun aduce la lumină ce e mai bun din soția lui.

Adu la lumină tot ce e  mai bun din ea

Această chemare, de a aduce la lumină ce e mai bun din soțiile noastre, apare de fiecare dată când spunem cuvântul „soț.” Unul dintre sensurile cuvântului „soț” în limba engleză (eng.: to husband) e acela de a cultiva, de a transforma mugurii în flori, semințele în fructe. Un soț bun îngenunchează în grădina sufletului soției lui, lucrând ca, prin Harul lui Dumnezeu, să scoată la iveală frumusețea latentă, devenind astfel o sapă în mâinile Duhului Sfânt, folosit de El pentru a aduce roadele Sale minunate (Galateni 5:22-23). Precum soțul desăvârșit divin, un bun soț pământesc își îngrijește soția pentru a fi plină de splendoare (Efeseni 5:25-27). El aduce la lumină ce e mai bun din ea, dat de Dumnezeu.

Cu siguranță, această chemare a soților nu înseamnă că femeia este neajutorată în absența unui bărbat bun – Rut, Abigail, Ana, Fivi și altele ne arată contrariul. Nu înseamnă nici că evlavia unui soț garantează evlavia soției sale – unele femei certărețe luptă împotriva soților buni (Proverbe 21:9). Nici simțul responsabilității din partea soțului nu atenuează efectele profunde pe care o femeie bună le poate avea asupra lui.

Cu toate acestea, ideea de bază rămâne aceeași: frumusețea unei femei credincioase se dezvoltă cel mai bine în compania unui bărbat credincios. După cum scrie Jonathan Leeman: „Puține lucruri de pe acest pământ pot să întărească, să încurajeze, să însuflețească sau să ajute la dezvoltarea unei femei așa cum o poate face un „cap” care este devotat binelui ei” (Authority, 174) — ca un soț care face tot ce îi stă în putință pentru a aduce la lumină ce e mai bun din ea. 

Dar cum poate un soț normal, imperfect ca fiecare dintre noi, să devină un astfel de bărbat? M-am străduit și am găsit două ipostaze simple, dar vitale, pentru soții credincioși: iubește-o și condu-o. 

Iubește-o

Prima ipostază pune accentul pe stările interioare. Aici, Adam afirmă despre Eva „Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea!” (Geneza 2:23), fiul înțelept se bucură de „nevasta tinereții lui” (Proverbele 5:18), îndrăgostitul Solomon se pierde in ochii iubitei lui (Cântarea Cântărilor 1:15), bărbatul uimit își laudă mireasa excelentă (Proverbele 31:28-29). „Cristos a iubit Biserica,” ne spune apostolul Pavel (Efeseni 5:25), iar soților buni le place să învețe căile Lui. Îndreptându-ne privirea spre stările interioare, admirăm tot ce este minunat în soțiile noastre și le adorăm cu o iubire mai profundă.

Dragostea, desigur, este un trandafir cu multe petale. Luați în considerare doar câteva dintre ele.

Bucură-te de ea

O astfel de iubire adesea arată ca un zâmbet și sună ca râsul. Poate glumi, poate dansa, poate face un bărbat să facă lucruri prostești.

Poate face glume, poate dansa și poate face un om să facă lucruri nebunești. Scrie bilețele de dragoste neașteptate. Nu lăsa copiii, locul de muncă, casa și facturile să reducă la tăcere cântecul cântat odată, ci găsește modalități de a umple zilele obișnuite cu bucuria neîngrădită a Edenului.

„Bucură-te de viață cu soția pe care o iubești,” ne spune Eclesiastul (Eclesiastul 9:9). Da, „bucură-te de soția tinereții tale;” lasă-te amețit de dragostea ei (Proverbe 5:18–19). O asemenea bucurie spune ceva minunat și adevărat despre marele Mire: nu se plictisește niciodată de mireasa Lui.

Așa cum unele flori își ridică capul la vederea soarelui, multe soții își ridică capul la vederea unui bărbat vesel și admirativ. Desigur, nu orice moment din viața de căsătorie cunoaște lirismul plăcerii profunde, vinul desfătării debordante. În unele zile, trăim cu apa și proza ​​loialității legământului. Dar dacă căsătoriile noastre nu poartă niciodată haine albe, nu se ung niciodată cu untdelemnul bucuriei și nu spun: „Scoală-te, iubita mea, frumoasa mea, și vino departe” (Cântarea lui Solomon 2:13), atunci unele dintre cele mai bune calități  ale ei vor rămâne ascunse.

Slujește-o

În Domnul nostru Isus, afecțiunea merge mână în mână cu jertfa. El a iubit Biserica astfel încât „s-a dat pe Sine însuși pentru ea” (Efeseni 5:25). Acum, unită cu El, Biserica primește zilnic hrana și prețuirea Lui. El o iubește și o slujește ca pe propriul Său trup (Efeseni 5:29–30). Așadar, tiparul este valabil și pentru alți soți fericiți. Ei sunt ca Iacov, slujind cu bucurie șapte ani sau mai mult pentru Rahela lor – iar dragostea lor face ca munca să pară ușoară (Geneza 29:20).

Slujirea unui soț evlavios va include, fără îndoială, tot felul de îndatoriri practice. Ai grijă de curte; fă planuri pentru familie; strânge după cină; petrece timp regulat, fără grabă, cu copiii în timp ce ea ia o pauză – astfel, el va ridica greutățile pe care le poate lua de pe umerii ei. Dar un soț creștin are o perspectivă și mai profundă și se întreabă cum o poate sluji spiritual.

Cum poate el să-i hrănească și să-i prețuiască,  nu doar sinele ei exterior, ci și eul interior (Efeseni 5:29)? Cum poate el să-i spele inima cu apa purificatoare a Cuvântului lui Dumnezeu (Efeseni 5:26)? În cele din urmă, deși Isus se folosește de soți, numai El are puterea de a aduce la lumină ce e mai bun dintr-o soție. Deci, ce plan de citire a Bibliei, rugăciune și de părtășie va țese un bărbat în viața familiei sale astfel încât ea, ca Maria, să zăbovească adesea la picioarele Domnului ei (Luca 10:39)?

Onoreaz-o 

Un soț care se bucură de soția sa și îi este de folos cu siguranță își onorează soția. Dar onoarea unui soț bun face mai mult de atât. Nu numai că o îmbrățișează și îi zâmbește, o ajută și rostește Cuvântul lui Dumnezeu peste viața ei; mai mult de atât, își înalță glasul să o laude. Ca soțul din Proverbe 31, el rostește cuvinte care îi reflectă excelența, sărbătorindu-i virtuțile și puterea. (Proverbe 31:28–29).

Apostolul Petru numește onoarea drept un privilegiu special al soțului și, făcând asta, ne îndreaptă atenția către locul în care se cuvine cea mai profundă onoare. Cinstiți-vă soțiile, spune el, „deoarece ele sunt împreună cu voi moștenitoare ale harului vieții” (1 Petru 3:7). Soția ta este o regină, o fiică a lui Dumnezeu și o moștenitoare a eternității. Lumea poate să treacă cu vederea adevărata frumusețe a acestei moștenitoare cerești, „frumusețea nepieritoare” în „omul ascuns al inimii”: „duhul ei blând și liniștit,” refuzul ei de a „se teme de orice este înfricoșător” (1 Petru 3: 4, 6). Dar o asemenea frumusețe nu trebuie și nu ar trebui să te lase indiferent.

Desigur, lauda unui soț evlavios nu poate fi falsă; el nu poate doar să măgulească. Îmi imaginez însă că majoritatea soților greșesc mai degrabă invers: nu lăudând în mod nepotrivit, ci rămânând tăcuți în timp ce soțiile noastre defilează în fața noastră cu lucruri demne laudă. Când tăcerea este totuși întreruptă, laudele unui soț aduc de multe ori roade. Pe măsură ce onorează harul din ea – observându-l, iubindu-l, spunându-l –  el o ajută, de fapt,  să aducă la lumină mai mult din acel har. 

Călăuzește-o 

Până acum, am luat în considerare postura unui soț ce concentrează pe stările interioare. Un soț bun însă, un soț care aduce la lumină tot ce este mai bun din soția sa, se îndreaptă și spre exterior. El o iubește, da, și se uită des în ochii ei. Dar tot el o conduce și o cheamă să i se alăture într-o misiune mult mai mare decât căsătoria.

Dumnezeu i-a dat-o pe Eva lui Adam, nu doar pentru ca el să cânte cântecul dragostei asupra ei, ci pentru ca amândoi să cânte cântecul domniei lui Dumnezeu peste întreaga lume (Geneza 1:28). El a intenționat ca cei doi să devină nu numai unul, ci mulți, deoarece împreună au înmulțit chipul lui Dumnezeu pe pământ. El le-a dat căsătoria pentru o misiune – o misiune care nu poate reuși fără dragostea interioară, dar care nu poate reuși nici dacă dragostea interioară nu se îndreaptă niciodată înspre exterior. Și, așa cum mulți soți au descoperit, unele dintre cele mai bune trăsături ale unei femei se manifestă doar atunci când ea își îndreaptă inima, mintea și sufletul spre alte nevoi.

Spre ce fel de nevoi? Sunt multe răspunsuri la această întrebare. Misiunea oricărei căsnicii creștine își are rădăcina în Marea Trimitere a lui Isus (Matei 28:19–20), dar posibilitățile legate de această misiune sunt multe. Pentru îndrumare, un soț va trebui să se uite la darurile pe care i le-a dat Dumnezeu, în care este inclus și cel mai mare dar pământesc dintre toate: soția sa.

Poate că Dumnezeu a făcut căsătoria voastră să înflorească și să dea roade în câmpul de seceriș al unui popor neatins. Poate că a făcut-o pe soția ta capabilă să fie mamă pentru mulți copii, să dea naștere, să îngrijească și să adopte astfel încât doar o mașină tip van să fie destul de încăpătoare. Poate că are abilitățile unei gazde incredibile și este ca un evanghelist în cartierul vostru. Oricare ar fi darurile ei, felul în care un soț o conduce, fie le va aduce la lumină, fie le va îngropa; le va valorifica la potențialul lor maxim sau le va reduce la tăcere.

În propria mea căsnicie, nevoile copiilor mici și ale unei biserici tinere au scos în evidență calități ale soției mele pe care nu le-aș fi putut descoperi niciodată singur. Și, în mod incredibil, văzând-o cum își dedică zilele nevoilor copiilor mici și sfinților, cerințelor unei case și unei comunități, m-a făcut doar să o iubesc mai mult.

Deci se întâmplă des. Așa începe un ciclu minunat: un bărbat își iubește soția și o conduce în misiune – iar în timp ce sunt în misiune, el se îndrăgostește și mai mult de ea. Și cu timpul, cu multă îndurare pe parcurs (căci noi, soții, deseori ne împiedicăm în chemarea noastră), grădina sufletului ei devine tot mai înflorită și mai parfumată, iar oricine are ochi de văzut, observă o părticică din acea mireasă care într-o zi va apărea „în splendoare” (Efeseni 5:27), iubita fără pată a Mirelui ei desăvârșit.

Scott Hubbard, Desiring God

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/bring-out-her-best