Adevăruri inconfortabile ale creştinismului (I): Supranaturalul

Creştinismul propune fără nicio sfială că acest Dumnezeu a creat tot Universul (Geneza 1-2). El poate interveni miraculos în ordinea naturală: fie prin trimiterea unui potop masiv (Geneza 7-8), fie prin despărţirea apelor adânci (Exod 14, Iosua 3), fie prin transformarea apei în sânge sau în vin (Exod 7 şi Ioan 2).

Biblia conţine relatări supranaturale din belşug. Ele par să se integreze mai degrabă în universul Harry Potter decât într-un text religios luat în serios de miliarde de oameni. Această cantitate de ciudăţenii supranaturale îi jenează chiar pe unii creştini.

Dar miracolele sunt indispensabile în creştinism. Fără miracolul miracolelor, învierea, nu ar exista credinţa creştină. Dacă unele evenimente supranaturale din Vechiul Testament le-ai mai elimina cu tot felul de explicaţii, învierea lui Hristos este o temelie istorică indispensabilă.

Scapă de supranatural şi vei scăpa de creştinism. Dacă nu există un Dumnezeu supranatural, dacă nu există înviere, dacă nu există Duh Sfânt, rămâi cu nimic. Mesajul creştin nu este încetinit de supranatural. Este parte din ADN-ul său. O virgină naşte. Un paralizat umblă. Un orb vede. Un mort învie, se înalţă la ceruri şi trimite Duhul Sfânt.

Da, toate acestea sunt adevăruri inconfortabile pentru omul contemporan. Supranaturalul nu era greu de crezut pentru omul antic. Însă pe măsură ce Evul Mediu se retrăgea în faţa Renaşterii, a revoluţiei ştiinţifice şi a Iluminismului, credinţa în Dumnezeu şi supranatural a început să se erodeze. În secolul XVII şi XVIII, deismul a apărut ca un compromis pentru cei care accentuau raţionalismul dar nu voiau să renunţe de tot la religie.

Deistul Thomas Jefferson a admirat învăţăturile lui Isus dar a respins aspectele supranaturale ale creştinismului. Şi-a personalizat Biblia tăind cu foarfeca părţile care nu-i plăceau şi erau contrare raţiunii sale. Încercarea lui Jefferson de a-l „salva” pe Isus pare ridicolă în ochii noştri.

De ce atâta deranj când ai putea abandona teismul? De ce să editezi Biblia, construită pe un supranatural fals, când o poţi arunca cu totul la gunoi? Până la urmă putem fi buni şi fără Dumnezeu, nu?

Practica religioasă este prezentă şi astăzi, dar curentul naturalismului este foarte puternic. Mai ales în partea noastră de lume. Mulţi presupun că intelectualismul respectabil a depăşit stagiul credinţei în Dumnezeu, suflet, îngeri, demoni şi altele. Toate acestea fac parte din categoria spiriduşilor, vrăjitorilor şi dragonilor. Pot fi „experimentate” într-un mod mistic, dar nu pot fi observate de ştiinţă.

Dar tocmai aici zace problema „obstacolului supranatural” din calea credinţei: supranaturalul confruntă mândria umană arătându-i limitarea în cunoaştere şi înţelegere. Supranaturalul este inconfortabil pentru toată lumea. Atât pentru materialiştii a căror paradigmă nu permite ca oamenii morţi să învie, dar şi pentru creştinii ce se comportă ca şi cum nu ar mai exista vreo taină legată de Dumnezeu şi mântuirea oferită.

Credinţa creştină se bazează pe raţiune (deşi este mai mult decât atât). Dumnezeu ne-a dăruit o minte rezonabilă ce intensifică relaţia cu El (sau permite necredinţa în El!). Dar din experienţa vieţii trebuie să recunoaştem că mintea noastră este limitată în capacitatea ei de a înţelege pe deplin concepte (ca veşnicia, Trinitatea, întruparea, harul, etc.) ce trebuie acceptate prin credinţă.

Sursa foto: Thomas Schutze on Unsplash