Adevăratul succes

Iosif s-a găsit într-o situație teribilă atunci când soția lui Potifar a încercat neobosit să-l seducă. Cu toate acestea, el i s-a opus pentru că a refuzat să comită un astfel de păcat împotriva lui Dumnezeu. În disperarea ei, l-a apucat, iar când Iosif a fugit din prezența ei, haina lui a rămas în mâna ei. Cum a reacționat soția lui Potifar?

Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână şi fugise afară, a chemat oamenii din casă şi le-a zis: „Vedeţi, ne-a adus un evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare. Şi, când a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.” (Geneza 39:13–15)

Orgoliul femeii a fost zdrobit de respingerea lui Iosif, așa că l-a acuzat de tentativă de viol. A făcut clar faptul că omul pe care îl acuza nu era egiptean, ca și cum spune: „Nu este unul dintre noi. Pe cine o să credeți, pe el sau pe mine?”

Şi a pus haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui. Atunci i-a vorbit astfel: „Robul acela evreu pe care ni l-ai adus a venit la mine ca să-şi bată joc de mine. Şi cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.” După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău”, stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare. A luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă, în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului, şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă. (Geneza 39:16–20)

Faptul că mânia lui Potifar a fost stârnită indică faptul că el a crezut acuzațiile false. Până la urmă, ea avea dovada, deci e de înțeles de ce s-a înfuriat. Soția lui fusese violată de un sclav – și nu orice sclav. Ea fusese violată de un sclav căruia Potifar îi acordase privilegii și favoruri speciale.

Deci, de ce nu l-a executat imediat Potifar pe Iosif? Poate pentru că își cunoștea soția, dar îl cunoștea și pe Iosif. El îi cunoștea caracterul lui Iosif. Iosif pare să fi scăpat destul de ușor, ceea ce sugerează că Potifar ar fi putut să aibă îndoieli cu privire la acuzația soției sale.

Așadar, se pare că Dumnezeu l-a recompensat pe Iosif pentru ascultarea sa prin faptul că l-a aruncat în închisoare. Putem concluziona din această poveste că a fi neprihănit nu merită. Iosif s-ar fi putut gândi că ar fi fost mai bine să cedeze ispitei, pentru că atunci ar fi putut să se bucure în continuare de poziția pe care o avea în casa lui Potifar. În schimb, el era în închisoare. Totuși, vedem din purtarea și caracterul lui Iosif în închisoare, că el nu exprima niciun fel de ostilitate față de Dumnezeu pentru circumstanțele în care se afla.

În acest sens, Iosif era ca apostolul Pavel, care nu era străin de sistemul penitenciar al zilelor lui. Pavel și-a petrecut o bună parte din timp în închisoare, iar de fiecare dată când a fost acolo era din cauza unor acuzații false. Apostolul spunea despre propria sa viață: „căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug” (Filipeni 4:11–12).

Asta e ceea ce găsim în caracterul lui Iosif. După ce Potifar l-a trimis pe Iosif în închisoare, citim: „Domnul a fost cu Iosif” (Geneza 39:21). Este a doua oară când citim această afirmație. Prima a fost după ce Iosif a fost vândut ca sclav și adus în Egipt (Geneza 39:2).

Situația lui Iosif s-a înrăutățit. A fost aruncat în închisoare, unde abandonul său părea a fi  complet iar singurătatea lui absolută – cu excepția faptului că Domnul era cu el. Vedem în această poveste nu doar loialitatea lui Iosif în mijlocul acestor circumstanțe dificile; vedem și loialitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu a promis că va fi cu el și nu l-a părăsit. Fie în sclavie, fie în închisoare, Dumnezeu era acolo.

Acesta este un punct important de reținut. Predicatorii evangheliei prosperității de astăzi ne spun că dacă suntem creștini, nu vom suferi niciodată. Chiar și o lectură sumară a Scripturii dezvăluie că aceasta este o minciună și că nu ar trebui să fim înșelați de ea. Dumnezeu nu ne promite scăpare de durere, persecuție, necaz sau suferință. Dimpotrivă, El promite că aceste lucruri ni se vor întâmpla, dar în mijlocul lor, El promite și prezența Sa. Vedem acest lucru dovedit în viața lui Iosif.

„Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el” (Geneza 39:21). Nu pare că Iosif primea prea multă bunătate. Cu siguranță nu primea dreptate. „[Dumnezeu] L-a făcut să capete trecere înaintea mai-marelui temniţei” (v. 21). Când Iosif a fost vândut ca sclav, Dumnezeu l-a binecuvântat, prin faptul că a intrat în grațiile lui Potifar.

De fiecare dată când Iosif era favorizat, dădea de necaz. A fost favorizat de tatăl său, Iacov. A primit privilegii din partea lui Potifar. Iar acum, gardianul închisorii avea bunăvoință față de Iosif. Ne-am putea întreba de ce oamenii erau atât de binevoitori cu acest tânăr. Probabil că nu a fost doar o chestiune de personalitate și caracter al lui Iosif, ci implica și abilitățile sale. Chiar și în închisoare, el a început să folosească darurile pe care Dumnezeu i le-a dat în conducere și administrare.

Şi mai-marele temniţei i-a încredințat pe toţi întemniţaţii care erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el. Mai-marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea. (Geneza 39:22–23)

Când Iosif se afla în casa lui Potifar, acesta îi delegase lui Iosif autoritatea asupra întregii sale gospodării și acum căpitanul închisorii l-a pus pe Iosif să aibă grijă de întreaga închisoare. Textul repetă exact ceea ce fusese spus despre Iosif când a început să gestioneze afacerile lui Potifar. Se descurca atât de bine încât persoana căreia Iosif îi răspundea direct a încetat să-l mai supravegheze. Nimeni nu îi mai cerea socoteală. Tot ceea ce făcea el prospera. Era mai bun în slujbă decât gardianul temniței.

Oriunde se afla, Iosif își făcea munca pentru slava lui Dumnezeu. Nicio slujbă nu era prea măruntă sau prea josnică pentru ca el să nu își dea toate silințele să o facă. Acest lucru se datora, cel mai probabil, relației sale cu Dumnezeu.

Scripturile ne spun din nou: „Domnul era cu [Iosif]. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea” (Geneza 39:23). Iosif era în închisoare prin providența lui Dumnezeu, iar succesul pe care l-a avut în închisoare nu era doar rezultatul propriei sale abilități sau energii. Era Domnul care îl făcea să propășească. El înțelegea că trebuia să facă tot ce îi stătea în putință pentru slava lui Dumnezeu, dar că în cele din urmă Dumnezeu va fi cel care va aduce creștere și prosperitate.

Psalmul 23:6 spune: „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele”. În ebraică, verbul tradus ca „însoți” înseamnă „a căuta” sau „a urmări”. Asta vedem în viața lui Iosif. Mila lui Dumnezeu îl urmărea oriunde mergea; îl căuta. Nu putea să scape de mila și bunătatea lui Dumnezeu. Asta înseamnă să te supui providenței lui Dumnezeu. Oriunde am fi, să știm nu doar că Dumnezeu este acolo, ci și că El ne caută cu mila și cu bunătatea Sa.

R.C. Sproul, Ligonier Ministries

https://www.ligonier.org/learn/articles/true-success-joseph