În meditația de azi, vă invit să privim câteva clipe la versetul 9, din Fapte 19: „Dar, fiindcă unii rămâneau împietriți și necredincioși și vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei și a învățat în fiecare zi pe norod în școala unuia numit Tiran.” Să reținem că împietrirea și necredința unora din audiență nu îl determină pe apostolul Pavel să renunțe la lucrare. În același timp, observăm că apostolul Pavel nu continuă să vestească la nesfârșit Evanghelia celor împietriți și necredincioși. Totuși, episodul acesta ne arată că există în lucrare și puncte în care… trebuie să punem punct. Apostolul nu își selectează audiența atunci când vine vorba despre predicarea Evangheliei. După cum avea să spună mai târziu, „era dator și grecilor și barbarilor, și celor învățați și celor neînvățați” (Romani 1:14). Privind la experiențele misionare din trecut, dar și la propria sa experiență, apostolul știe foarte bine că Evanghelia are puterea de a zdrobi și de a transforma chiar și cele mai împietrite inimi. În același timp, apostolul înțelege, după cum se observă în episodul consemnat aici, că există și o vreme în care să se oprească și să plece.
Când ar trebui să procedăm în felul acesta? Când ar trebui „să plecăm”? Scripturile nu ne oferă rețete fixe, dar câteva observații ar fi de folos.
În primul rând, după cum spuneam, apostolul pleacă, dar nu întrerupe lucrarea. Erau între ei oameni care auziseră mesajul și deveniseră ucenici. Apostolul Pavel continuă să investească în aceștia. Își dă seama că timpul și resursele sale sunt limitate, așa că e mult mai înțelept să le canalizeze înspre cei care au crezut și care acum aveau nevoia să se maturizeze în credință. Evanghelia are puterea de-i transforma și pe cei împietriți, dar nu cu prețul neglijării ucenicilor autentici. Dacă nu înțelegem acest lucru, există riscul să pierdem… totul. Pericolul de „a da câinilor lucrurile sfinte și de a arunca mărgăritarele noastre înaintea porcilor” este real în fiecare generație” (Matei 7:6).
În al doilea rând, oamenii aceștia „vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului.” Aceștia participau la întâlniri cu apostolul, îl ascultau, pentru ca mai apoi să ia ceea ce au primit și să își bată joc de cele auzite în fața oamenilor. Pentru ei, mesajul auzit era o muniție folosită pentru a discredita și pentru a batjocori Biserica și Evanghelia. Cu siguranță, în ce-l privește, apostolul ar fi putut îndura ocara, dar el alege ceea ce este cel mai bine pentru biserică și pentru lucrare.
Încăpățânarea, împietrirea și refuzul acestor iudei ne duce cu gândul la un alt text care s-a citit azi în cadrul programului propus de Robert Murray M’Cheyne, Neemia 9, unde citim așa: „Dar părinții noștri s-au îngâmfat și și-au înțepenit grumazul. N-au urmat poruncile Tale, n-au vrut să asculte…” (v. 16-17)/ „Totuși ei s-au răsculat și s-au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat legea Ta la spatele lor, au ucis pe proorocii Tăi care-i rugau fierbinte să se întoarcă la Tine și s-au dedat la mari ocări față de Tine” (v. 26)./ „Ți-au întors spatele cu îndărătnicie, și-au înțepenit grumazul și n-au ascultat” (v. 29). Cei din Fapte 19 erau fiii și fiicele lor. Așchia nu sare departe de trunchi și nici nuca nu cade foarte departe de nuc.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter