Moașele eroine-meditație din Exodul 1

Iosif murise de multă vreme și la fel și influența lui: „Iosif a murit și toți frații lui și toată vârsta aceea de oameni” (v. 6). În timpul care s-a scurs, grupul de șaptezeci de persoane venite din Canaan împreună cu Iacov a ajuns un popor mare și puternic. Atât de puternic că egiptenii încep să se teamă de el și simt nevoia să îi blocheze creșterea și influența! În acest scop, Faraon și egiptenii îi supun pe evrei la muncă silnică. Munca era extenuantă, iar condițiile în care se desfășura inumane. Doar că rezultatele nu sunt cele scontate: „Dar cu cât îl asupreau mai mult, cu atât [poporul] se înmulțea și creștea” (v. 12). Acesta este punctul în care exploatarea evreilor este intensificată. V. 14 sintetizează situația: „Le-au făcut viața amară prin lucrări grele de lut și cărămizi și prin tot felul de lucrări de pe câmp; în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă, [egiptenii] erau fără niciun pic de milă. Intensificarea exploatării este cuplată cu un program de exterminare: moașelor

evreilor li se cere să ucidă toți băieții care se nasc și să lase doar fetele să trăiască (v. 16). Să facem câteva observații:

 

În primul rând, moașele refuză să aducă la îndeplinire ordinul lui Faraon: „Moașele (…) n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului, ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască” (v. 16). Iată două femei care au curajul să se împotrivească regelui Egiptului? De unde acest curaj? Cum de nu se tem? Prima parte a versetului ne oferă răspunsul: „Dar moașele s-au temut de Dumnezeu și n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului” (v. 17). Moașele nu se tem de împărat, pentru că se tem de Împărat! În același fel, Moise are curajul să se împotrivească lui Faraon, ne explică autorul Epistolei către Evrei, este pentru că s-a temut mai mult de Dumnezeu decât de acesta. Prin credință, Dumnezeu, Împăratul ceresc, a fost pentru el mai aproape și mai real decât orice împărat pământesc: „Prin credință a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” (Evrei 11:27).

 

În al doilea rând, datorită gestului lor, moașele își fac un loc în istorie. Nu avem numele celui care conducea Egiptul. „Faraon” este doar un nume generic pentru „împăratul Egiptului”. Moașele au fost însă onorate prin faptul că numele lor au fost notate în istoria biblică: „una Șifra și cealaltă Pua” (v. 15). Lașitatea înseamnă a încerca să te pui bine cu mai marii zilei, cu cei care par să dea direcția istoriei. Eroii istoriei sunt însă aceia care rămân de partea adevărului și a dreptății, chiar dacă trebuie să plătească un preț greu în vremea lor.

 

În al treilea rând, moașele dau dovadă de înțelepciune în modul în care gestionează situația. Dintr-un soi de pedanterie morală, am putea să le acuzăm pentru că mint în fața lui Faraon. Ne este greu să reconstituim contextul de atunci doar pe baza v. 19, dar putem fi siguri de un lucru: moașele înțeleg că protejarea vieții umane are prioritate. A oferi un răspuns ambiguu lui Faraon, dar a refuza împlinirea poruncii lui care însemna a te face vinovat de crimă, a fost alegerea morală corectă în acea vreme. Atitudinea moașelor a fost dovedită din nou de toți cei care, în timpul celui de-al doilea război mondial au ales să salveze viețile evreilor, declarând în fața autorităților că nu se află la ei în casă.

 

În al patrulea rând, moașele sunt răsplătite. Pentru că au avut grijă de familiile altora, Dumnezeu le dăruiește familii mari și trainice.