Acceptă provocarea (sau cum slujirea aduce bărbații împreună)

Ionatan, nerăbdător cu încetineala tatălui său, s-a strecurat spre tabăra filistenilor, alături de purtătorul său de armură de încredere. Aproape de frontieră, Ionatan s-a întors spre slujitorul său și a sfidat orice circumstanță potrivnică: „Hai să mergem la garnizoana acestor necircumciși. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu poate opri pe Domnul să mântuiască fie prin mulți, fie prin puțini” (1 Samuel 14:6). În timp ce Saul stătea pe loc numărând soldații, Ionatan a numărat până la doi și și-a scos sabia.

Mă imaginez pe mine însumi ca slujitorul lui Ionatan:

„Ce vrei să spui prin ‘să mergem’?” Adică să luptăm împotriva unei armate întregi doar noi doi? Și ce înseamnă ‘poate că Domnul va lucra pentru noi’? Nu ar trebui să verificăm mai întâi?

Ce a spus, însă, purtătorul de armură al lui Ionatan a fost următorul răspuns: „Fă tot ce ai în inimă. Fă cum vrei. Iată, sunt cu tine din toată inima” (1 Samuel 14:7). Iată un frate născut pentru ziua nenorocirii (Proverbe 17:17), un soldat gata atunci când sună trompeta războiului, tipul de om pe care îl vrei lângă tine când totul este pregătit.

Acest slujitor anonim al lui Ionatan ar fi luptat împotriva oricui Ionatan ar fi luptat. Ar fi revendicat victoria împreună sau ar fi murit împreună – oricare ar fi fost voia Domnului lor. Nu doar că purta armura stăpânului său; era gata să o îmbrace el însuși.

Și a făcut-o. Filistenii i-au chemat să lupte (confirmând, în mintea lor, că Dumnezeu era cu ei, 1 Samuel 14:10), așa că Ionatan a pornit primul, purtătorul său de armură în urma lui. După ce au ucis douăzeci de oameni, Domnul a trimis în tabăra filistenilor confuzie. Armata lui Israel, observând agitația, s-a apropiat pentru a vedea filistenii lovindu-se între ei (1 Samuel 14:20). Apoi, au înfrânt armata dezorientată. „Astfel, Domnul a mântuit Israel în ziua aceea” (1 Samuel 14:23).

Bărbații din sufletul nostru

Unde sunt Ionatan și purtătorul său de armură astăzi?

„Unde sunt bărbații care au hotărât, cu ajutorul lui Dumnezeu, să cucerească o cetate pentru Hristos?” Bărbați care văd steagul diavolului fluturând deasupra cartierului lor și îndrăznesc o misiune măreață? Bărbați care aud batjocurile celor de la Planned Parenthood (organizatie americană non-profit, care oferă educație sexuală și reproductivă pentru populația Statelor Unite și la nivel global – n.t) și se roagă, postesc și fac strategii pentru a salva vieți? Bărbați care, în fața forțelor răutății, spun: „Hai să mergem la garnizoana acestor necircumciși – poate că Domnul va lucra pentru noi”?

Unde sunt bărbații care iau în serios afirmația lui Isus că „toată autoritatea în cer și pe pământ Mi-a fost dată” (Matei 28:18)? Dar bărbații care nu pretind că liderul lor este ezitant ca Saul, ci aud chemarea Lui de a ieși cu curaj din tabără (Evrei 13:13). Sau bărbații care știu că nu pășesc nicăieri sub soare fără a fi sub ochii Regelui lor? Bărbați care, atunci când vorbesc cu persoane aflate în anumite ierarhii sau le vorbesc celor ce trăiesc în păcat Adevărul, atunci când mustră batjocoritorii sau fac fapte bune în numele lui Isus, o fac fără rușine pentru că Stăpânul lor stăpânește totul?

Și unde sunt bărbații în misiune împreună? Ionatanii care să conducă calea, iar purtătorii de armură credincioși și puternici să pornească în urma lor? Unde se află bărbații depășiți numeric și prin tehnică, dar care spun: „Știm că nimic nu poate opri pe Domnul să mântuiască fie prin mulți, fie prin puțini”? Unde sunt cetățile cucerite unde flutură steagul Evangheliei? Unde este acea flacără sacră care unește doi sau mai mulți soldați în serviciu activ, având o atitudine ferma, îmbrăcați în armura lui Dumnezeu?

Mai întâi îmi pun aceste întrebări mie. Orașul și cartierul meu nu duc lipsă de nevoi, ci de grupuri de frați care să împlinească aceste nevoi.

Omul și familia sa

Este bărbatul creștin ideal și astăzi izolat de ceilalți bărbați? Lumea lui gravitează în jurul devoțiunilor sale personale și a modului în care își conduce propria familie spre Hristos. O paternitate sănătoasă și o viață de soț sănătoasă într-o casă sănătoasă pot părea suficiente.

Dar această credință se aseamănă puțin cu a strămoșilor noștri care „au cucerit regate, au făcut dreptate, au obținut promisiuni, au oprit gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de vârful sabiei, au fost făcuți tari din slăbiciune, au devenit puternici în război, au pus armate străine pe fugă” (Evrei 11:33–34). „Lăsați steagul filistean să fluture în orașul nostru”, părem să spunem. „Fiecare bărbat pentru familia sa și pentru el însuși.”

Și chiar și atunci când ne adunăm împreună, trecem dincolo de vorbele de război? Cu siguranță, cât de bun și plăcut este când frații trăiesc împreună în unitate și se întâlnesc pentru a se informa despre bătăliile din săptămâna trecută și pentru a se ruga pentru bătăliile care vor veni. Dar cât de des ne întâlnim și vorbim despre a trece la acțiune dar, sfârșim prin a ne împrăștia și a lupta singuri? De ce să nu cucerim o cetate împreună? Ionatan nu și-a trimis purtătorul de armură în tabără singur, cu planuri de a se întâlni săptămâna viitoare pentru o actualizare.

Și poate că există și o lecție pentru noi din păcatul regelui David – bărbatul pe care Ionatan l-a iubit ca pe sufletul său (1 Samuel 18:1). Marea lui cădere păcătuind cu Bathsheba a avut loc acasă: „Primăvara, când regii ies la război” (2 Samuel 11:1). David a fost lovit de ispita acasă (soartă pe care o putem  împărtăși și noi) când s-a retras din misiunea în care oamenii lui au plecat.

Descendenții cuceritorilor

Câți dintre noi astăzi cunosc binecuvântarea pe care George Whitefield o rostea cândva?

„Este un privilegiu de neprețuit să avem o companie de camarazi de arme continuu alături de noi, animându-ne și îndemnându-ne unii pe alții să ne păstrăm pozițiile, să ținem rândurile și să urmăm cu bărbăție pe Căpitanul Mântuirii noastre, chiar și printr-o mare de sânge.”

Bărbații au nevoie de ceva pentru care să trăiască, pentru care să lupte, pentru care să moară. Linia descendentă a strămoșilor noștri, ai bărbaților din Vest, include nu doar pe cei care au cucerit regate și au pus armate pe fugă, ci și pe cei care au suferit fără ca reușita lor să fie observată:

Unii au fost torturați, refuzând să accepte eliberarea, pentru ca să poată învia la o viață mai bună. Alții au suferit batjocuri și biciuire, chiar și lanțuri și închisoare. Au fost uciși cu pietre, tăiați în două, omorâți cu sabia. Au umblat în piei de oi și capre, lipsiți, chinuiți, maltratați — ei, care lumea nu era vrednică – umblând prin pustiuri și munți, prin peșteri și grote ale pământului (Evrei 11:35–38).

Acești bărbați evlavioși, de care lumea nu era vrednică, au suferit. Trebuie să avem în vedere prețul a ceea ce facem. Indiferent de victorie sau înfrângere, fie că cetățile sunt cucerite prin eforturile noastre sau nu, trebuie să ne amintim că nu descindem din „cei care se retrag și sunt distruși, ci [din] cei care au credință și își păstrează sufletele” (Evrei 10:39). Bărbați curajoși. Bărbați vrednici. Bărbați ai lui Dumnezeu.

Misiunea noastră pierdută

Unii bărbați evlavioși din zilele noastre – sau poate mai mulți, nu doar unii – au nevoie de mai multă slujire. Trebuie să ne uităm în jurul nostru și să ne rugăm. Trebuie să luptăm pntru cetățile pe care nu le putem cuceri singuri. Suntem în măsură să spunem că dacă nu avem nevoie de astfel de bărbați, poate nu e cazul de slujire? Pavel îi numea adesea pe frații săi „lucrători împreună”, „colaboratori” sau „soldați împreună” (Filipeni 2:25; 1 Corinteni 16:16) – avem obiective comune care să ne facă să vorbim astfel unii despre alții?

Masculinitatea începe să se atrofieze atunci când încetează de la sine sau când în familie nu mai este manifestată – în funcție de modul de viață al fiecărei familii. Bărbații au fost creați pentru a munci în agricultură, construcții și pentru a da o direcție corectă familiei (Geneza 1:26-28). Privirea bărbatului evlavios este asupra familiei sale acasă (care ar trebui și ea câmpul de slujire), dar și spre orizont, alături de bărbații împreună cu care slujește. El spune precum Iosua –  „Cât despre mine și casa mea, noi vom sluji Domnului” (Iosua 24:15) și caută la fel ca Iosua să meargă înainte cu frații pentru a cuceri noi teritorii pentru Dumnezeul lor. Și vai de el care este singur când cade în luptă (Eclesiastul 4:10, 12).

„Bărbați, suntem făcuți să cucerim. Făcuți să riscăm. Făcuți să muncim și să înfruntăm rezistență.”

Așadar, ieșiți să predicați pe stradă, mijlociți afară în fața clinicilor de avort, evanghelizați cartierele din jurul bisericii voastre, construiți un gard pentru vecina care nu are un ajutor și faceți-o în numele lui Hristos, întâlniți-vă săptămânal cu alți frați pentru a vă ruga pentru națiuni și strângeți bani pentru a sprijini misionarii în străinătate. Întrebați-vă bătrânii — un model suprem de fraternitate – cum puteți sluji împreună în biserică și dincolo de ea.

Bărbați, suntem făcuți să cucerim. Făcuți să riscăm. Făcuți să muncim, să înfruntăm rezistență. Făcuți să câștigăm suflete, să construim și să reparăm garduri, să evanghelizăm cartiere, să mobilizăm misiuni – și o mie de alte scopuri demne – în numele Regelui Isus. Așadar, haideți să pornim –  poate că Domnul va lucra pentru noi.

Articol scris de Greg Morse

https://www.desiringgod.org/articles/take-the-hill