Dârz în vestirea Evangheliei, cald în relații-meditație din Fapte 20

Din varii motive, neelucidate pe deplin până acum,  în copilărie aveam impresia că apostolul Pavel a fost om dur și aspru. (Poate și din cauza picturilor care era înfățișat?) Cu siguranță, greutățile lucrării modelează o anumite trăsături aspre pe chipul apostolului. În capitolul 13, de pildă, citim despre pedepsirea lui Elima, vrăjitorul: „«Om plin de toată  viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei vedea soarele până la o vreme»” (Fapte 13:10-11). Să pomenim și detaliul, deloc nesemnificativ, că, și în acest moment tumultos, apostolul acționează călăuzit de Duhul Sfânt: „Atunci Saul, care se mai numește și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el: (…)” (Fapte 13:9).

Apostolul Pavel manifestă asprime mai ales atunci când este vorba despre puritatea evangheliei și despre încercarea unora, în mod deosebit a iudaizatorilor, de a o compromite: „Câțiva oameni din Iudeea învățau pe frați și ziceau: «Dacă nu sunteți tăiați împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți.»” De data aceasta, apostolul nu manifestă îngăduință. Iată cum continuă textul: „Pentru că Pavel și Barnaba au avut cu ei nu puține controverse și discuții aprinse (…)” (Fapte 15:2b-EDCR). Aceeași atitudine tăioasă este de observat la apostolul Pavel ori de câte ori adevărul Evangheliei este în joc, iar Epistolele către Galateni și către Filipeni stau ca dovadă în acest sens. De ce este pedepsit Elima atât de dur, de ce discuții aprinse cu iudeii, de ce limbajul de o asprime neobișnuită din Filipeni 3? Niciodată de dragul bunăstării sau al confortului personal, niciodată pentru că apostolul Pavel fost ofensat sau reputația i-a suferit atingere, ci întotdeauna de dragul Evangheliei.

Fapte 20 însă ne prezintă o latură diferită a apostolului. Omul care luptă cu dârzenie și asprime pentru Evanghelie este omul celor mai calde și apropiate relații. Apostolul nu călătorește și nici nu lucrează singur, iar Sopater, Aristarh, Secund, Gaiu, Timotei, Tihic și Trofim, tovarășii săi, stau ca mărturie (v. 4). Cum ar fi dacă am adăuga acestei liste, lunga listă din Romani 16? Ce amintiri, ce relații profunde, ce legături puternice! Se vorbește acolo despre „Priscila și Aquila, tovarășii mei de lucru în Hristos Isus, care și-au pus capul în joc, ca să-mi scape viața” (v. 3-4); despre Epenet, Ampliat și Stache, preaiubiți în Domnul (v. 5, 8 și 9); despre Ruf, a cărui mamă „s-a arătat și mama mea” (v. 13).

Oare nu despre același lucru vorbește și experiența de la Troa? Oare de câte ori nu am stat și noi treji întreaga noapte, pentru că urma să ne despărțim de cineva drag și simțeam că încă mai sunt atât de multe lucruri de spus? „Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor și și-a lungit vorbirea până la miezul nopții…După ce s-a suit iarăși, a frânt pâinea, a cinat și a mai vorbit multă vreme, până la ziuă. Apoi a plecat” (v. 7, 11).

Punctul culminant apare însă la finalul întâlnirii cu prezbiterii bisericii din Efes. Redau doar versetele care nu mai au nevoie de alte comentarii: „După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți. Și au izbucnit cu toții în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel și l-au sărutat. Căci erau întristați mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea fața. Și l-au petrecut până la corabie” (v. 36-38).

Mi-aș dori să fiu ca apostolul Pavel! Dârz și neînfricat atunci când vine vorba de Evanghelie, blând și cald în relațiile cu oamenii de lângă mine…