Inima și inima problemei-meditație din Matei 15

Cât de adâncă este inima omului! Cele mai bune, cele mai frumoase, cele mai înălțătoare lucruri de acolo vin! Cele mai rele, cele mai josnice, cele mai respingătoare lucruri de acolo vin!

Fariseii și cărturarii, mereu vigilenți, mereu cu ochii pe Domnul nostru și ucenicii Săi, vin cu o plângere: potrivit tradiției, ucenicii sunt datori să își spele mâinile înainte de a mânca. Să reținem că plângerea lor nu are de-a face cu igiena și lumea invizibilă a bacteriilor și microbilor, ci cu curăția rituală. Cu alte cuvinte, în viziunea lor, problema nu este de natură sanitară, ci religioasă. Pentru că încălcă tradiția, susțin ei, ucenicii devin murdari, necurați.

Domnul nostru folosește prilejul pentru a le oferi, pentru a ne oferi, o lecție esențială despre formalismul religios, dar și o lecție despre natura umană. În esență, ceea ce spune Domnul nostru poate fi sintetizat într-o afirmație contemporană, ușor uzată, dar grăitoare: inima problemei este o problemă a inimii: „«Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine»” (15:8). În mod convenabil, contemporanii Domnului nostru modificaseră poruncile Domnului, astfel încât împlinirea acestora să nu fie una dificilă și să fie în acord cu dorințele inimilor lor. Atunci când acestea nu corespundeau cu dorințele și așteptările lor, poruncile erau ciopârțite fără milă. În loc să dorească o schimbare a inimii, aceștia schimbau poruncile divine, astfel încât acestea să se potrivească inimii lor corupte.

Domnul continuă însă, folosind prilejul pentru a le oferi și o lecție despre natura umană. Fariseii și cărturarii erau revoltați că ucenicii devin impuri, necurați,  prin nerespectarea tradiției care le cerea să își spele mâinile înainte de masă. Alta însă, le arată Domnul nostru, este sursa impurității: inima! „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om” (15:19-20). Vom fi tentați să identificăm sursa răului undeva în exterior, dar aceasta, arată Domnul, este chiar în noi, este chiar inima noastră. Mai simplu spus, suntem noi înșine!

Domnul nostru ne pune înainte, în acest text, un principiu fundamental. Problema noastră nu constă doar în comiterea anumitor păcate, în fapte și acțiuni pe care le facem, ci în faptul că suntem păcătoși. Există în străfundul ființelor noastre o înclinație înspre rău, înspre nelegiuire. S-a spus adeseori, pe bună dreptate, că nu suntem păcătoși pentru că păcătuim, ci păcătuim pentru că suntem păcătoși.

Drojdia a pătruns toată măsura de făină…Se mai poate face ceva în această situație? Se pare că David înțelegea profunzimea problemei, motiv pentru care îi cere lui Dumnezeu să facă ceea ce doar El poate face: „Creează [„zidește”, în varianta Cornilescu] în mine o inimă curată, Dumnezeule!” (Psalmul 51:10).