Când apar ofensele – Cum să ierți și să mergi mai departe

„Hei, cum ziceai că te cheamă? Ștefan?” Te-a mai întrebat de două ori. Numele tău este Călin.

Știu despre o conversație recentă la biserică, în care o femeie i-a spus alteia: „Stai, chiar ai 39 de ani? Aș fi zis 42, poate 45. Ai atâtea fire albe.”

Dacă ai fost parte a unei biserici pentru mult timp, probabil că ai simțit mici înțepături ca acestea. Mici iritări și neplăceri care, uneori, par să facă parte din liturghie. Împărțim pacea; împărțim și iritările.

Probabil că ai simțit și înțepături mai mari, poate mult mai mari. Acestea sunt spini pe care nu-i poți scoate cu ușurință, lovituri pe care nu le poți lua în râs. Nepăsarea unui frate îți revine mereu în minte. Un comentariu al unei surori îți întunecă o zi însorită și te lasă abătut și tulburat. Încerci să alungi amintirea, dar ea revine ca un bumerang.

Apostolul Pavel ne spune ce să facem când apar astfel de ofense: „Fiți buni unii cu alții, miloși, iertându-vă unul pe altul” (Efeseni 4:32). Fără iertare constantă, dragostea dintr-o biserică locală moare. În cele din urmă, biserica însăși moare. Dar cum trecem de la ofensă la iertare, mai ales când momentul continuă să ne bântuie?

Am putea găsi ajutor în câțiva pași conștienți și rugători: liniștește-ți inima înaintea lui Dumnezeu. Gândește-te dacă poți trece cu vederea acea neplăcere sau ești gata să abordezi situația. Apoi hotărăște-te să ștergi greșeala din evidențe.

Liniștește-ți inima

În minunata lui cărticică „Căutarea blândeții și liniștii sufletului”, Matthew Henry descrie sufletul blând ca „o navă ancorată… ‘mișcată, dar nu deplasată’. Furtuna o mișcă (omul blând nu este un stâlp de piatră supus provocărilor), dar nu o îndepărtează de portul său” (p. 65).

O ofensă puternică ne poate face să ne simțim, la început, ca o navă aruncată pe o mare agitată. Inimile noastre se lasă purtate de valuri de emoție în timp ce momentul se repetă în minte. Putem simți dorința de a acționa imediat pentru a răspunde la ofensă: să confruntăm, să contraatacăm, să ne vărsăm supărarea sau cel puțin să clocotim și să acuzăm în interior. Dar, în mijlocul acestor tulburări, prioritatea noastră principală este să ne recăpătăm calmul sufletului. Aruncă ancora. Liniștește-ți inima.

Privește spre Dumnezeu

Chiar înainte ca Pavel să ne spună să iertăm, el enumeră alte răspunsuri la ofense personale, mai familiare firii noastre: „Orice amărăciune, furie, mânie, strigăt și defăimare să piară din mijlocul vostru, împreună cu orice răutate” (Efeseni 4:31).

Cum răspunzi în mod natural când cineva păcătuiește împotriva ta? Unii răspund în moduri zgomotoase și agresive: „furie”, „mânie”, „strigăt”. Explodează. Fac un scandal. Trimit un mesaj cu majuscule. Alții răspund în moduri liniștite și pasiv-agresive: „amărăciune”, „defăimare”, „răutate”. Păstrează ranchiuna. Șoptesc ce s-a întâmplat. Își imaginează diferite modalități de răzbunare.

Dar cum a răspuns Dumnezeu când am păcătuit împotriva Lui? „Fiți buni unii cu alții, miloși, iertându-vă unul pe altul, cum v-a iertat Dumnezeu în Hristos” (Efeseni 4:32). Dragă frate sau soră, Dumnezeu nu te-a ridiculizat pentru păcatele tale împotriva Lui. Nu te-a defăimat înaintea îngerilor. Și nici nu și-a vărsat mânia dreaptă asupra ta. În Hristos, El a purtat ofensă ta, a îngropat vina ta și te-a încoronat cu bunătate în schimb.

Și astfel continuă să ne încoroneze. Cât de răbdător este El cu noi, cât de blând ne iartă, în fiecare zi. Meditează suficient de mult la mila Lui și ofensa s-ar putea topi în blândețe; amărăciunea ar putea ceda locul iubirii care „suferă totul, crede totul” (1 Corinteni 13:7). Am putea spune, împreună cu Martyn Lloyd-Jones: „Ori de câte ori mă văd pe mine înaintea lui Dumnezeu și realizez chiar și o parte din ceea ce a făcut Domnul meu binecuvântat pentru mine, sunt gata să iert pe oricine orice” („Zece întrebări pentru a-ți diagnostica sănătatea spirituală”, p. 119).

Privește spre fratele tău

În lumina bunătății lui Dumnezeu, frații și surorile noastre încep să arate diferit. Ofensa poate i-a redus la o singură dimensiune: El este cel nepăsător, care nici măcar nu realizează ce a făcut. Ea este cea crudă, care mi-a provocat atâta durere. Dar acum apare o altă dimensiune: el sau ea este un păcătos care are nevoie de milă răbdătoare.

„Fiecare afront, fiecare înțepătură și fiecare rană te invită la o părtășie și o bucurie mai profundă cu Domnul tău iertător.”
Spunem ceva semnificativ fraților și surorilor noastre prin felul în care răspundem la ofensele lor. Acțiunile noastre evanghelizează; practicile noastre predică. Când refuzăm să arătăm milă, spunem: „Nu există Evanghelie pentru tine – doar Lege.” Dar când întoarcem vorbe bune pentru cele rele sau când învelim greșelile altora în iubire îndelung răbdătoare sau când spunem: „Te iert” (și o spunem din inimă), îi provocăm să-și amintească faptul că Hristos a venit printre păcătoși ca noi, predicând pacea (Efeseni 2:17).

Aerul casei Tatălui nostru este harul – har de la subsol până la pod și din podea până în tavan, har în fiecare cameră. El ne încoronează cu har, ne îmbracă cu har, cântă peste noi cu har (Romani 5:2). Să fie departe de noi, atunci, ca fii ai acestui Dumnezeu, gândul de a înlocui harul Lui cu răutate, bârfă, răzbunări pasiv-agresive sau distanțare amară de un frate sau o soră pe care Dumnezeu i-a iertat.

Privește spre tine însuți

Îndreaptă-te acum spre tine însuți. Momentele de ofensă aduc sufletul la o răscruce: un drum ne duce spre mizerie, celălalt spre pace și bucurie.

Ascultă avertismentul lui Matthew Henry: „Cu siguranță putem avea, și ar trebui să luăm în considerare acest lucru, mai puține tulburări interioare și mai multă liniște și satisfacție adevărată iertând douăzeci de nedreptăți decât răzbunând una singură” (Căutarea blândeții, p. 60). Mult mai bine să ierți de douăzeci de ori decât să te răzbuni o singură dată – și nu doar pentru fratele tău, ci și pentru tine însuți. Desigur, în momentul respectiv, iertarea pare mult mai dureroasă decât răzbunarea sau păstrarea ranchiunei. Dar doar în momentul respectiv. Iertarea este un medicament a cărui amărăciune vindecă; ranchiuna otrăvește cu dulceață.

Acuzațiile și mânia dezlănțuită, ostilitatea și dușmănia, cearta și diviziunea – acestea sunt impulsuri demonice, iar diavolul nu este o creatură fericită. Dar mila ne apropie de Domnul care a trăit și a murit cu iertarea pe buze și a cărui bucurie era deplină (Ioan 15:11). Să fii ca El – să ierți ca El – înseamnă aer curat și cer albastru, hrană bogată și prietenie bună, eliberare dintr-o lungă robie.

Ofensele sunt daruri legate în panglici întunecate. Deci nu lăsa ambalajul să te înșele. Fiecare afront, fiecare înțepătură și fiecare rană te invită la o părtășie și o bucurie mai profundă cu Domnul tău iertător.

Ignorare sau abordare?

Pentru mulți, liniștirea inimii va fi partea cea mai grea din răspunsul la o ofensă. Dar odată ce ne-am recăpătat calmul – odată ce suntem „mișcați, dar nu deplasați” – rămâne o sarcină dificilă: trebuie să decidem dacă această ofensă ar trebui trecută cu vederea sau abordată.

De cele mai multe ori, calea iubirii ne va conduce să trecem cu vederea. Atât de multe iritări, provocări, supărări și ofense apar în viața unei biserici locale. Dacă le-am aborda pe toate, ne-am exaspera atât pe noi înșine, cât și pe prietenii noștri. Am ignora, de asemenea, înțelepciunea care spune: „Înțelepciunea unui om îl face răbdător, iar slava lui este să treacă peste o ofensă” (Proverbe 19:11).

Dar uneori, rana este suficient de adâncă sau păcatul altuia pare suficient de serios încât iubirea cere o conversație. Pentru a discerne dacă o ofensă a ajuns la acel nivel, ne-am putea gândi din nou la Dumnezeu, la fratele nostru și la noi înșine:

• În raport cu Dumnezeu, cât de gravă este ofensa? Cât de mult îl dezonorează pe El?
• În raport cu fratele tău, cât de conștient (sau nu) pare să fie de ofensă? Știe deja că trebuie să crească în acest domeniu sau pare orb față de aceasta?
• În raport cu tine însuți, cât de mult a afectat ofensa relația, chiar și doar în inima ta?

Cu cât un frate sau o soră L-a dezonorat mai mult pe Dumnezeu, cu cât nu e conștient de ofensă sau cu cât relația ta cu această persoană este mai afectată, cu atât ar trebui să ne aplecăm mai mult spre abordarea problemei. Fă-o cu bunătate și o inimă blândă. Fă-o „cu un duh de blândețe” (Galateni 6:1). Dar fă-o. Slava lui Dumnezeu, sufletul fratelui tău și unitatea bisericii toate ne cer să spunem: „Putem să vorbim?”

Șterge greșeala din evidențe

Astfel, am trecut cu vederea ofensa sau am abordat-o. Am aruncat păcatul altuia înapoia noastră sau am făcut munca grea, stânjenitoare, dar frumoasă de a vorbi și a repara relația. Acum, tot ce rămâne este iertarea – sau ceea ce Pavel descrie în altă parte ca ștergerea greșelii din evidențe.

„Dragostea… nu se mânie, nu ține cont de răul primit,” spune Pavel (1 Corinteni 13:4–5). Mai literal, dragostea „nu păstrează un registru al greșelilor” (NIV). Fără îndoială, dragostea vede greșelile, le simte și, uneori, nu le poate uita complet. Dar în fișierul minții, dragostea nu are un dosar etichetat „Greșeli”.

Când iertăm, ne uităm la un frate sau o soră și spunem (de obicei doar în inimă): „Nu voi considera asta împotriva ta. Nu voi ține cont de asta sau să-ți reamintesc. Nu voi lăsa această ofensă să fie lentila prin care te văd de acum înainte.” Nu te voi trata mai rău din cauza ei. Refuz să mă complac în vreun mod pasiv sau activ de a mă răzbuna. Șterg greșeala din evidențe.”

Este posibil să fie nevoie să facem astfel de rezoluții de mai multe ori, mai ales când rana este adâncă. Și, desigur, unele păcate îndepărtează pe bună dreptate încrederea dintr-o relație (cel puțin pentru un timp). Dar bisericile noastre locale depind de o asemenea iubire bună, milostivă și iertătoare – și chiar și cele mai sănătoase dintre biserici oferă acestă oportunitate de a practica o astfel de iubire.

Așadar, când fratele tău te jignește, liniștește-ți inima. Discerne dacă să treci cu vederea sau să abordezi problema. Și apoi hotărăște-te înaintea lui Dumnezeu să ștergi greșeala din evidențe. Domnul care ți-a șters propriile greșeli este gata și mai mult decât dornic să te ajute.

Articol scris de Scott Hubbard

https://www.desiringgod.org/articles/when-offenses-come