Învață-ne să ne numărăm bine zilele! – Meditație la Psalmul 90

1. SUVERANITATEA ȘI STĂPÎNIREA LUI DUMNEZEU. Identitatea și eternitatea Sa!

Dumnezeu este cel mai bun loc de ascuns. De ce să fugim de El? Adam, pe cînd a păcătuit, a simțit nevoia să se ascundă. De Dumnezeu? Atotștiutorul? Atotprezentul? Psalmul 139 ne spune că nici în noi înșine, nici la marginea mării, nici în locuința morților nu putem fugi de cel care ne-a creat. El ne-a creat, ai lui sîntem. Cum să fugim de Domnul și Stăpînul?

Moise contemplă în primele versete curgerea vremilor din perspectivă transgenerațională, din neam în neam, curgerea vremurilor și veacurilor în fața unui Dumnezeu infinit, etern, nelimitat de spațiu și timp. El este Dumnezeu! Din veac în veac, din generație în generație, Eternul. Se pare că învățăm mai bine să ne socotim zilele atunci cînd ne uităm la Cel fără de Zile, învățăm să ne petrecem vremea mai cu frică și cutremur, atunci cînd contemplăm lucrările Celui fără de Vreme.  Contemplarea creației, de asemenea, adaugă înțelepciune celui care este în căutarea ei.

1(O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.2Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu!

2. SUFERINȚA ȘI SLĂBICIUNEA OMENEASCĂ. Păcatul și moartea.

3 Tu întorci pe oameni în ţărînă, şi zici: ,,Întoarceţi-vă fiii oamenilor!„ 4 Căci înaintea Ta, o mie de ani sînt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte. 5 Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sînt ca iarba, care încolţeşte iarăş: 6 înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.

El este cel care pune capăt zilelor. Atunci cînd o tînără de 21 de ani moare într-un accident stupid, numai pentru că n-a fost cu 10 cm mai departe de un indicator de circulație care i-a zdrobit trupul, Dumnezeu n-a fost cumva neatent? Nu I-a scăpat ceva? Scripturile ne spun că toate zilele noastre au fost înscrise în cartea Lui chiar mai înainte de a fi fost vreuna dintre ele. Nimic nu-i scapă! Psalmul 139:16. El ne cheamă pe nume spre finalul vieții, iar timpul îi este un abur care se arată puțintel și apoi piere, un lat de palmă și praf pe cumpăna fîntînii, o scînteie, care se arată puțin ca apoi să zboare. Ce odihnitor este să te ascunzi în El, căci viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, ce liniștitor este să știm că El știe vremea morții, a întoarcerii noastre spre El!

Contemplîndu-ne condiția, slăbiciunea omenească, propensiunea spre rău, ticăloșia și nemernicia, plata păcatului, care este moartea, scurtimea vieții, moartea chiar ea privită frontal, atunci devenim mai grijulii cu numărătoarea zilelor care ne-au mai rămas.

Cîte? Numărătoarea corectă atunci cînd vezi tineri plecînd de lîngă tine este: UNA, UNA, UNA, AZI …. E ULTIMA. Mai vine încă una mîine? Este har! Este în plus! Nemeritată! Nu merit să trec la cifra 2, nu merit a doua zi. Știu bine asta! Trăiesc prin har doar ACUM-ul, kairotic. În următorul moment, și dacă nu fac nimic, ar trebui să mor din cauza infracțiunii ontologice. Nu merit să trăiesc pentru că exist! Există păcătoșește! Trăiesc numai pentru că al meu Cristos joacă v-ați ascunselea cu mine în Sînul Tatălui. Mă acoperă, mă ascunde cu El în sînul Tatălui și urgia și mînia Sa nu ne mai ajung.

Dacă ar trebui să ne temem de El așa cum ar trebui să ne temem de urgia și mînia Sa, conștienți că plata oricărui păcat este moartea, știm cu toții că sîntem datori cu mistuirea oricînd, în orice moment. Noah ar fi meritat spulberarea în urmă cu un an și trei luni, atunci cînd a spus prima minciună! Dacă Dumnezeu ar fi fost drept, l-ar fi spulberat atunci cînd a dat vina pe soră-sa pentru fapta lui.

7 Noi sîntem mistuiţi de mînia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta. 8 Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. 9 Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. 10 Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm. 11 Dar cine ia seama la tăria mîniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?

Ne privim bătrînii. Le ascultăm poveștile. 70 sau 80 sau 90 de ani! Atunci vedem cîtă îndurare și har este dincolo de mînia și urgia Sa.

Retrăgîndu-ne în meditație, după ce vom fi contemplat Suveranitatea lui Dumnezeu, descoperim în singurătatea inadecvarea noastră pentru viață, nepotrivirea noastră cu sfințenia, căci cele două numai împreună pot locui.

Atunci se înțelepțește inima, cînd vedem prăpastia între Etern și vremelnic, între Sfînt și nemernic, între Adăpostul neclinit și alergarea noastră în trudă și durere.

12 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

3. SALVAREA ȘI SFINȚIREA PREGĂTITĂ PENTRU NOI

Psalmul nu se încheie în scîncet de teamă. Moise găsește dimensiunea care explică durerea și ne scoate din istoria răului. Mila, bunăvoința, îndurarea, bunătatea Domnului.

Ne-a pregătit, El Eternul, Mînios și Urgisiac, încă o dimineață, încă un răsărit mîine și încă 365 de zile, soare care să răsară și peste cei buni, ca ei, și peste cei răi, ca mine. Calvarul este locul din care răsare Soarele neprihănirii noastre, calvarul este cauza pentru care nu plouă peste noi cu foc și pucioasă.

Zilele numărate corect sînt pînă la Parousia, pînă la revenire sau pînă la întoarcerea noastră către El. ”Tu întorci pe fiii oamenilor!! Întoarce-te! Întoarce-TE, Cristoase, pînă cînd zăbovești? Numărăm zilele cu greu, văzîndu-ne suferințele, admirîndu-ți sfințenia!

Ai milă de robii tăi și, dacă cumva vei fi întîrziat, pînă atunci satură-ne de bunătatea Ta și viața ne va fi bucurie și veselie, chiar și în necazuri.

13 Întoarce-te, Doamne! Pînă cînd zăboveşti? Ai milă de robii Tăi! 14 Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli. 15 Înveseleşte-ne tot atîtea zile cîte ne-ai smerit, tot atîţia ani cît am văzut nenorocirea! 16 Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor! 17 Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrareamînilor noastre, da, întăreşte lucrarea mînilor noastre!

În acest an au fost martirizați 90.000 de creștini. Cu toții au fost în privirea Domnului, lumina ochilor Săi. Anul acesta probabil vor fi 100.000. Ne rugăm să ne înveselească Dumnezeu atîta vreme cîtă ne-a smerit? BA și mai mult, căci cumpăna va cădea nedrept spre veșnicie. Ne va bucura o veșnicie întreagă!

Observați cum se înseninează psalmul, după urgie, frică, temere, moarte, trecere, suferință și slăbiciune, textul se termină în binecuvîntarea mîinilor și lucrărilor, bunăvoință, bucurie, veselie, bunătate și milă.

Urmează un nou an de necazuri și întristări! ESte o clipă în comparație cu veșnicia. Urmează întîmplări despre care vom striga către ceruri DE CEEE!!! Strigăm dintr-o istorie curgătoare către Eternul care are adevărata perspectivă și răspunsul care nu poate fi dat decît odată cu trecerea noastră spre eternitate.

Să învățăm să ne numărăm BINE zilele!

Cînd admir Suveranitatea Lui, atunci număr… oh, încă una… am scăpat, încă una? N-am meritat? Încă una? Ce milă are Suveranul! Ce cherem de boier!

Cînd privesc la slăbiciunea mea, păcatul și moartea din oasele mele, atunci număr: încă una? Cum de răbdă încă Stăpînul Sfînt? Încă una? În fiecare seară mă uit în sus și văd pama care atîrnă, dar nu lovește, ci mi se așează pe frunte a mîngîiere înainte de adormire. Căci eu numai așa mă culc și adorm în pace, precum în Psalmul 4.

Cînd privesc la Salvarea pregătită pe cruce … număr încă una și tot întîrzii? Cînd vei veni odată? Cînd mă iei? Iar mai întîrzii cu încă una? Și atunci cînd se va arăta cu nori, precum ne spune Scriptura, vom ști că n-a mai rămas NICIUNA…

Pînă atunci… să numărăm cu mirare și spaimă, cu bucurie, veselie și înfrigurare, cu teamă și nerăbdare:

Încă una??? Încă una, încă una?

Aceasta este numărătoarea corectă!

Marius David Cruceru