Dragostea de care nu ai nevoie

Așa spune grupul muzical The Beatles. Dacă ar fi început să cânte despre dragostea lui Dumnezeu, afirmația ar fi avut o sămânță de adevăr.  

Doar că ceea ce în cultura populară se numește iubire, nu este deloc iubire autentică; este o mare înșelăciune.  

Departe de a fi singurul lucru de care ai nevoie, este lucrul pe care trebuie să încerci din răsputeri să îl eviți.  

Apostolul Pavel subliniază acest adevăr foarte clar în Efeseni 5:1-3. El scrie: „Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți. Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi, ca un  prinos și ca o jertfă de bun miros” lui Dumnezeu. Curvia sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinţi.  

Regula simplă din cel de-al doilea verset („trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit”) cuprinde întreaga obligație morală a unui creștin. La urma urmei, dragostea lui Dumnezeu este singurul  principiu central care definește întregul comportament creștin.  

Aceasta este iubirea despre care se poate spune că e „tot ce ai nevoie”. Romani 13:8-10 spune: „Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alţii, căci cine iubește pe alții a împlinit Legea. De  fapt […] orice altă poruncă poate fi cuprinsă în porunca aceasta: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.» Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii”. Galateni 5:14  surprinde același adevăr: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.  

De asemenea, Isus ne-a învățat că întreaga lege și prorocii atârnă de două principii simple despre iubire – prima și a doua poruncă mare (Matei 22:38-40). Cu alte cuvinte, „dragostea […] este legătura desăvârșirii” (Coloseni 3:14).   

Când Pavel ne poruncește să trăim în iubire, contextul ne arată că el se referă la a fi bun, sensibil și iertător cu ceilalți (Efeseni 4:32). Modelul pentru o astfel de iubire lipsită de egoism este Cristos, care și-a dat viața să îi salveze pe oameni de păcatele lor. „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viaţa pentru prietenii săi” și, „dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții” (1 Ioan 4:11). Cu alte cuvinte, dragostea întotdeauna se sacrifică, se dăruie pe sine, e plină de milă și compasiune, înțelegătoare, bună, generoasă și răbdătoare. Acestea și multe alte caracteristici pozitive sunt asociate  cu iubirea, din perspectivă biblică.  

Când dragostea este dăunătoare  

Hai să observăm și partea negativă, care se vede tot în contextul din Efeseni 5. Persoana care îi iubește pe ceilalți așa cum Cristos ne iubește trebuie să refuze orice fel de dragoste falsă.  Apostolul Pavel enumeră câteva dintre aceste falsuri satanice. Ele includ imoralitatea, impuritatea și lăcomia. Pasajul continuă:  

„Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase, ci mai degrabă cuvinte de mulţumire. Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte, căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu vă întovărăşiţi dar deloc cu ei.”

Probabil că imoralitatea este una dintre substitutele preferate pentru dragoste ale generației noastre. Pavel folosește cuvântul grec porneia, care include toate tipurile de păcate sexuale. Cultura populară  încearcă din răsputeri să șteargă granița dintre iubirea autentică și pasiunea imorală. Doar că imoralitatea este o pervertire a dragostei autentice, întrucât caută mai mult satisfacția personală  în detrimentul binelui celorlalți.  

Impuritatea este o altă pervertire diabolică a iubirii. Aici Pavel întrebuințează termenul grecesc akatharsia, care se referă la orice tip de murdărie și impuritate. Mai specific, Pavel are în vedere ,,cuvinte porcoase”, ,,vorbe nechibzuite” și ,,glumele proaste”, care sunt caracteristici ale tovărășiilor rele. Acest tip de camaraderie nu are nimic de-a face cu dragostea adevărată, iar apostolul spune clar că nu are ce căuta în viaţa creștinului. 

Lăcomia este și ea o altă corupere a iubirii, corupere ce vine dintr-o dorinţă narcisistă de satisfacţie personală. Este fix opusul exemplului pe care Cristos l-a dat prin faptul că ,,S-a dat pe Sine pentru noi” (Efeseni 5:2). În versetul 5, Pavel egalează lăcomia cu idolatria. Încă o dată, trăirea unui creștin nu trebuie să lase loc pentru așa ceva și, conform versetului 5, cel care e vinovat de asta „n-are parte de moștenire în Împărăţia lui Hristos și a lui Dumnezeu”.

Astfel de păcate, spune Pavel, ,,nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinţi” (Efeseni 5:3). Legat de cei care practică astfel de lucruri, el ne spune ,,să nu vă întovărășiţi dar deloc cu ei” (Efeseni 5:7). 

Cu alte cuvinte, noi nu arătăm iubirea adevărată dacă tolerăm pervertirile iubirii.

Cele mai multe dintre discuțiile contemporane despre iubire ignoră acest principiu. ,,Iubirea” a fost redefinită ca fiind o toleranţă cuprinzătoare ce îmbrățişează binele și răul deopotrivă. Aceasta nu este iubire, este apatie.

Dragostea lui Dumnezeu nu este deloc așa. Amintiți-vă, manifestarea absolută a dragostei lui Dumnezeu este crucea, unde Cristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi, ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu (Efeseni 2:5). Astfel, Scriptura explică dragostea lui Dumnezeu în termeni de sacrificiu, ispășire pentru păcat și răscumpărare: ,Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:10). Cu alte cuvinte, Cristos s-a făcut jertfă pentru a îndepărta mânia unei divinități ofensate. Departe de a înlătura păcatele noastre prin intermediul unei toleranțe ușoare, Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său ca jertfă pentru păcat, satisfăcându-și prin asta propria mânie și dreptate în ceea ce privește salvarea păcătosului. 

Aceasta este esența Evangheliei. Dumnezeu își manifestă dragostea într-un fel care Îi susţine sfințenia, dreptatea și dreptatea fără compromis. „Dragostea adevărată nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr” (1 Corinteni 13:6). 

Aceasta este iubirea pe care suntem chemaţi să o trăim. Este o iubire care e „întâi curată, apoi pașnică” (conform Ioan 3:17).