Așa cum poate ați auzit, săptămâna aceasta a avut loc aici, în Nashville, un eveniment numit Premiile Dove. Transmisă pe TBN, Premiile Dove sunt o ceremonie anuală organizată de Asociația de Muzică Gospel, menită să celebreze și să scoată în evidență realizările muzicii creștine. Cu toate acestea, în acest an, titlurile din ziare legate de eveniment au fost departe de subiectul muzicii creștine sau de creștinism în general. În schimb, atenția s-a concentrat asupra unui bărbat pe nume Derek Webb, care a câștigat notorietate în spațiul muzicii creștine ca solist principal al unei trupe populare de rock creștin. Acum câțiva ani, Webb a avut o aventură, și-a părăsit soția și apoi a devenit apostat. Acum este recăsătorit cu solista unei alte trupe de rock creștin, în timp ce continuă să scoată albume cu titluri precum „Ipoteza lui Isus”, ceea ce vă poate da o idee despre unde se situează el, teologic vorbind.
Însă anul acesta, după ce a câștigat mai multe premii Dove în trecut, Webb a decis să participe la ceremonie îmbrăcat în haine de travestit, alături de prietenul său travestit care folosește numele de scenă „Flamy Grant.” Probabil vă amintiți că am vorbit despre Flamy Grant acum câteva luni, când una dintre melodiile sale „creștine” a ajuns pentru scurt timp în topul pieselor creștine. Webb și Grant au mai compus muzică împreună, inclusiv o melodie numită „Băieții vor fi fete” (Boys Will Be Girls, n.t.), iar săptămâna aceasta, au pus acele versuri în practică, sau cel puțin au încercat s-o facă, la Premiile Dove. Webb a postat pe Twitter o poză cu el îmbrăcat în costumul său de travestit, însoțit de descrierea: „Premiile Dove, ediția 54, venim.” După cum puteți vedea, Flamy Grant este îmbrăcat în uniforma obișnuită de travestit, care îl face să pară un personaj dintr-un film al lui Tim Burton din anii ’90, în timp ce Webb arată de parcă s-ar fi jucat cu haine găsite în secțiunea lichidare de stoc pentru femei. Amândoi arată absolut ridicol și urâți din cale-afară.
Recent, v-am povestit despre victoria majoră obținută în Curtea de Apel a celui de-al Șaselea Circuit, care a menținut interdicția asupra mutilării genitale a copiilor în Tennessee și Kentucky. După anunțarea deciziei, unii lideri creștini importanți au făcut postări pe Twitter pentru a sărbători victoria. Însă mulți au observat că cei mai mulți dintre acești lideri, deși nerăbdători să se alăture pentru a sărbători victoria — și, implicit, să își asume meritul pentru aceasta — erau de negăsit în toiul luptei. De fapt, ideologia de gen și cea LGBT au pus stăpânire pe cultura americană în timp ce majoritatea bisericilor, majoritatea liderilor creștini, majoritatea pastorilor și preoților — cu siguranță nu toți, dar majoritatea — nu au spus nimic. Poate că nu au trecut în mod explicit de partea cealaltă și nu au fluturat steagul curcubeu — deși unii dintre ei au făcut-o — dar cei mai mulți s-au ferit de confruntare.
Acesta este motivul pentru care, niciunul dintre cei care am condus în mod proeminent lupta împotriva ideologiei de gen, nu suntem lideri bisericești. Unii dintre noi nici măcar nu sunt creștini.
Și mai rău — și pot spune asta din proprie experiență — în timp ce noi duceam un război împotriva acestui rău, mulți lideri creștini ne certau pentru felul în care am luptat, pentru tonul pe care l-am adoptat, pentru asprimea și răutatea noastră, pentru presupusa lipsă de îndurare și bunătate. Ei stăteau pe tușă, având grijă să-și țină mâinile curate în timp ce făceau morală celor din tranșee pentru modul în care luptau, un mod care li se părea neplăcut de privit. Aceasta este povestea creștinismului în Occident, cel puțin în vremurile noastre moderne.
Premiile Dove sunt o ilustrare perfectă a acestei probleme. Desigur, Asociația de Muzică Gospel nu i-a invitat oficial pe Derek Webb sau Flamy Grant să participe și nu i-a primit pe scenă pentru a cânta melodiile lor eretice. Dar, de asemenea, nu i-au întâmpinat la ușă și nu le-au refuzat intrarea, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple. Au fost primiți și aparent tratați cu amabilitate, când ar fi trebuit să fie mustrați și trimiși afară. Nu ar fi trebuit să li se permită să transforme un eveniment creștin într-o platformă pentru narcisism și degenerare. Ca un creștin să fie primitor nu înseamnă — sau nu ar trebui să însemne — să tolereze orice tip de comportament și să stea deoparte în timp ce propriile evenimente, biserici și comunități sunt folosite pentru a promova păcatul.
Te pot primi în casa mea, dar asta nu înseamnă că poți să-ți ștergi pantofii murdari de covor și să fii vulgar de față cu copiii mei. Te primesc în casa mea — casa mea, nu a ta — ceea ce înseamnă că trebuie să respecți standardele pe care le-am stabilit. Cu atât mai puțin te voi primi în casa mea și te voi lăsa să-i dai foc din interior. Dacă fac asta, în curând nu va mai rămâne nicio casă în care să mai primesc pe cineva. Dar exact asta a făcut biserica creștină în Occident. I-a primit în mijlocul ei pe piromanii care, în ultimele câteva decenii, au ars-o din interior. Asta se întâmplă când faci din toleranță virtutea ta principală. În curând ajungi să tolerezi propria distrugere.
Articol scris de Matt Walsh pentru Daily Wire
https://www.dailywire.com/news/why-christians-need-to-be-a-lot-less-welcoming-and-tolerant
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter