Marele act de credință al lui Avraam

„Prin credință a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise făgăduințele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese: «În Isaac vei avea o sămânță care-ți va purta numele!»” (Evrei 11:17-18)

Acest episod a avut loc după ce Dumnezeu îi oferise lui Avraam promisiunea unor generații viitoare prin Isaac și după ce așteptase mulți ani nașterea lui. În această perioadă de așteptare, Avraam a căutat să se asigure că promisiunea lui Dumnezeu va fi împlinită, fiind sprijinit de soția lui, Sara. Considerându-se stearpă, ea i-a oferit-o pe slujitoarea sa, Agar, ca mamă surogat, pentru ca Avraam să aibă un fiu și astfel să fie împlinită promisiunea. Agar a avut un fiu pe nume Ismael, dar acesta nu era fiul promis. În cele din urmă, după mulți ani de așteptare, Dumnezeu a făcut posibil ca Sara să rămână însărcinată, iar în ciuda vârstei sale înaintate și a sterilității, ea a născut un fiu pe care l-a numit Isaac (când i s-a spus că va avea un fiu, Sara a râs, iar numele Isaac înseamnă „râs” în limba ebraică). Toate speranțele lui Avraam și întregul său destin erau legate de acest copil.

Atunci Dumnezeu i s-a arătat și i-a spus: „«Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere-de-tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune»” (Geneza 22:2). Avraam, plin de teamă și cutremur, a pornit în acea călătorie de trei zile alături de Isaac. Pe drum, Isaac l-a întrebat pe Avraam: „«Iată focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?». Avraam a răspuns: «Dumnezeu Însuși va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot»” (Geneza 22:7-8).

Putem citi această poveste imaginându-ne că devotamentul lui Avraam era unul superficial, ca și cum i-ar fi spus lui Isaac: „Hei, nu te îngrijora, fiule, Dumnezeu ne va pregăti un miel când ajungem pe munte”. Dar lucrurile nu stau deloc așa. Avraam tremura de frică. Se întreba: „Cum poate Dumnezeu să-mi ceară una ca asta? Cum poate Dumnezeu să mă cheme într-un astfel de loc, în astfel de momente, să fac un astfel de lucru?” Dar avea încredere în Dumnezeu, fiind convins că după ce îl va sacrifica pe Isaac, Dumnezeu îl va învia din morți. (Evrei 11:19)

Astfel, Avraam s-a dus pe muntele indicat de Dumnezeu, a construit altarul, a așezat lemnele și l-a legat pe fiul său. Dar când a ridicat cuțitul, în ultimul moment posibil, Dumnezeu a intervenit și i-a spus: „«Să nu pui mâna pe băiat și să nu-i faci nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine»” (Geneza 22:12). Aceasta este o poveste ce exprimă credința în cea mai pură formă. Doar Cristos Însuși este singurul model care depășește acest exemplu de credință în întreaga Scriptură.