
Următorul articol este o adaptare după cartea Războiul Adevărului, John MacArthur
Nu este nici pe departe prima dată când Războiul Adevărului a pătruns în biserică. S-a întâmplat în fiecare epocă majoră din istoria bisericii. Bătăliile pentru adevăr făceau ravagii în interiorul comunității creștine chiar și în timpurile apostolice, când biserica era abia la început. De fapt, consemnările Scripturii indică faptul că învățătorii falși din biserică au devenit repede o problemă semnificativă și răspândită oriunde ajungea Evanghelia. Practic, toate epistolele importante din Noul Testament abordează această problemă într-un fel sau altul. Apostolul Pavel a fost implicat în mod constant în lupta împotriva minciunilor „apostoli mincinoși, niște lucrători înșelători, care se prefac în apostoli ai lui Cristos.”
(2 Corinteni 11:13). Pavel a spus că acest lucru era de așteptat. Este, la urma urmei, una dintre strategiile preferate ale celui rău: „Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii.” (2 Corinteni 11:14-15).
Doar dintr-o naivitate voită se poate nega faptul că un astfel de lucru s-ar putea întâmpla și în zilele noastre. De fapt, se întâmplă la scară largă. Acum nu este un moment bun pentru creștini să flirteze cu spiritul epocii. Nu ne putem permite să fim apatici cu privire la adevărul pe care Dumnezeu ni l-a încredințat. Este datoria noastră să păzim, să proclamăm și să transmitem acest adevăr generației următoare (1 Timotei 6:20-21).
Noi, cei care Îl iubim pe Cristos și credem în adevărul întruchipat în învățăturile Sale, trebuie să ne trezim la realitatea luptei care se desfășoară în jurul nostru. Trebuie să ne facem partea noastră în vechiul Război al Adevărului. Avem obligația sacră de a ne alătura bătăliei și de a lupta pentru credință.
Într-o privință restrânsă, ideea care stă la baza mișcării Bisericii Emergente este corectă: climatul actual al postmodernismului reprezintă o minunată fereastră de oportunitate pentru Biserica lui Isus Hristos. Raționalismul arogant care a dominat epoca modernă este deja în agonie. Cea mai mare parte a lumii este prinsă în deziluzie și confuzie. Oamenii sunt nesiguri cu privire la aproape orice și nu știu unde să se îndrepte pentru adevăr. Cu toate acestea, cea mai proastă strategie a slujirii Evangheliei într-un astfel de climat este ca noi, creștinii să imităm nesiguranța sau să răspândim cinismului perspectivei postmoderne – și, de fapt, să tragem Biblia și Evanghelia în ea. În schimb, trebuie să afirmăm împotriva spiritului epocii că Dumnezeu a vorbit cu cea mai mare claritate, autoritate și finalitate prin Fiul Său (Evrei 1:1-2). Și avem înregistrarea infailibilă a acestui mesaj în Scriptură (2 Petru 1:19-21).
Sursa: https://www.gty.org/library/articles/A309/the-time-for-truth
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează