Mergi în mod constant la biserică? Foarte bine! Am arătat, în mai multe articole anterioare, de ce participarea la slujbele bisericii este importantă. Oricât de importantă ar fi însă, simpla participare nu este suficientă. Ba mai mult, poate fi de-a dreptul periculoasă. Cum?, te vei întreba! Pare cea mai pașnică, cea mai liniștită, cea mai inofensivă activitate din lume. Unii gândesc că singura primejdie reală ar fi să viseze urât în timp ce se bucură de eclezialul puiuț de somn. În cele din urmă, au rămas celebre cuvintele surorii care povestea cât de bine se odihnește la biserică! Acasă, explica dumneaei, o mai deranjează ba soțul, ba copiii, ba nepoții, ba animalele din curte…aceasta spre deosebire de curțile casei de închinare, unde nimeni nu o tulbură.
Să revenim! Chiar poate fi mersul la biserică o activitate periculoasă? Lăsând zâmbetele la o parte, cred că da și, în cele ce urmează, voi formula pe scurt, primul argument, iar, într-un text ulterior, următoarele două.
Mai întâi, cred că trebuie să ne reamintim Cine este Acela în fața căruia ne închinăm. Autorul Epistolei către Evrei demonstrează, magistral, superioritatea preoției și a jertfei Domnului nostru Isus Hristos față de preoția lui Aaron și față de jertfele Vechiului Legământ. Prin lucrarea Lui perfectă, El ne-a împăcat cu Tatăl și ne-a deschis o nouă cale către El: „Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în locul preasfânt, pe calea cea nou și vie pe care ne-a deschis-o El (…) și fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu (…)” (Evrei 10:19-21). Înțelese cu adevărat, aceste versete ar trebui să ne taie respirația: acces liber în locul preasfânt? Să ne amintim, că, în Vechiul Legământ, doar Marele Preot putea să o facă, într-o singură zi din an, în Ziua Ispășirii. O făcea cu teamă și se expunea, de fiecare dată, unei primejdii de moarte. Atât de minunată este jertfa și lucrarea de mijlocire a lui Hristos, din Noul Legământ, astfel încât orice credincios are dreptul acesta! Pentru că beneficiem de o astfel de jertfă și de un astfel de Preot, chemarea este „să ne apropiem!” (Evrei 10:22).
Sângele vărsat de Hristos, mijlocirea Lui, ne oferă accesul, dar acestea nu diminuează nici sfințenia perfectă a lui Dumnezeu, nici urâțenia și gravitatea păcatului nostru. Suntem chemați să ne apropiem, iar autorul Epistolei către Evrei ne amintește în cap. 12 că ne-am apropiat de o adunare în sărbătoare, nu de temutul peisaj de la Sinai. Același autor însă ne învață că „trebuie să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” (Evrei 12:28-29). Bucuria ne a ne ști primiți, acceptați, privilegiul de a-L numi pe Dumnezeu „Tată” (așa cum Însuși Duhul Sfânt mărturisește în noi!) nu anulează reverența și teama. Oare nu acesta este mesajul regăsit în Psalmul 2:11: „Slujiți Domnului cu frică/ și bucurați-vă tremurând!” Aceeași realitate o întâlnim și în Psalmul 130:4: „Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut!”
Mersul la biserică este o activitate primejdioasă datorită a Cine este Cel înaintea Căruia ne închinăm. Ne gândim la realitatea aceasta? Modelează sfințenia Lui modul cum acționăm în adunare? Aceasta nu ar trebui să ne facă să nu mai mergem, ci ar trebui să ne determine să ne lipim mai tare de Hristos și să învățăm să ne temem de Dumnezeu așa cum se cuvine!
În concluzie, mersul la biserică este orice, dar nu o activitate neutră și inofensivă!
(va urma)
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter